Va fi o iarnă foarte complicată, în care trebuie luate în calcul mai multe scenarii, cel mai rău fiind acela în care se întrerup toate fluxurile de gaze din Federația Rusă către Europa, spune ministrul energiei, Virgil Popescu. El a dat asigurări, joi seara, la Digi24 că ministerul pe care îl conduce este pregătit pentru o asemenea eventualitate, iar România stă oricum mai bine decât alte țări europene în aceea ce privește umplerea depozitelor cu gaz. Acestea se află la un nivel de umplere de aproape 49 la sută din capacitate, a precizat Virgil Popescu.

„În cazul unui scenariu pesimist, cel mai rău scenariu, avem pregătite tot, toate scenariile, la nivelul ministerului, la nivelul Guvernului, cu ANRE-ul, cu Transelectrica, cu Transgazul. Noi suntem pregătiți de acest lucru”, a spus ministrul.

Soluția cea mai la îndemână este diversificarea surselor de gaz. „De-asta mergem în diverse discuții bilaterale în diverse țări producătoare de gaze naturale, pentru a suplini cantitatea de gaz de care are nevoie România pentru a înlocui gazul rusesc”, a arătat Virgil Popescu.

România, într-o poziție mai bună decât alte state europene

„România, din punctul acesta de vedere, se află într-o poziție mult mai bună decât majoritatea statelor europene. Importul de gaze naturale necesar pentru a trece o perioadă de iarnă întreagă ar fi undeva de 1,5 -2 miliarde. Jumătate de iarnă a trecut, pentru că vorbim și de ianuarie-martie, iarna care care s-a terminat. Black Sea Oil&Gas, ați văzut, a început producția din Marea Neagră. Avem deja un surplus din producția internă care îl intră în piață, o parte din el se înmagazinează, o parte se vinde și se consumă”, susține ministrul energiei.

„Astrăzi avem (înmagazinați – n.r.) 1,493 miliarde de metri cubi de gaze naturale dintr-un total de capacitate de 3 miliarde, adică 49 la sută”, a precizat Virgil Popescu.

„Vom ajunge la 80 % indiferent dacă se taie sau nu se taie gazul rusesc. Nu suntem la fel de expuși ca de exemplu Germania, care ați văzut ce ce probleme sunt, mai ales la marile companii”, a subliniat oficialul.

„În niciun caz nu se va pune problema, în niciunul din scenarii, ca populația sau clienții protejați, cum le spunem noi, producția de energie termică și energie electrică, producția critică de energie electrică, spitale, grădinițe sau tot ce înseamnă clienți protejați să nu aibă acces la gaze, să nu aibă încălzire. Deci, producția României, plus depozite asigură mai mult decât acest lucru”, susține ministrul Virgil Popescu.

Calendarul de umplere a depozitelor de gaz din România

Întrebat care este ținta de depozitare pentru a intra în iarnă, el a arătat că există o recomandare de 80 la sută din partea Comisiei Europene. „Nu vă uitați după structura gradului de umplere în alte state. România are un alt tip de producție, are producția de gaze naturale, care e constantă. Vă pot spune că a crescut față de luna trecută la aproape 24 de milioane de metri cubi zilnic în momentul de față, iar noi, ne-am angajat în fața Comisiei Europene pe gradul de umplere că vom avea la 1 august 46 la sută, or noi avem deja acum aproape 49 la sută;  la data de 1 septembrie că vom avea 57 la sută, la data de 1 octombrie că vom avea 68 la sută și la 1 noiembrie 80 la sută”, a detaliat Virgil Popescu.

„Este un grafic de umplere, eu estimez

că vom depăși, vom ajunge la acest 80 la sută și probabil că vom și reuși să depășim acel grad de 80 la sută”, a adăugat ministrul.

„Noi avem luat în calcul inclusiv scenariul de întrerupere a gazului rusesc și ne vom atinge ținta de 80 la sută fie dacă intră fluxul de gaze rusesc, fie dacă nu intră fluxul de gaze rusești”, dă asigurări Virgil Popescu.

„Dacă fluxul de gaze rusești se oprește complet, vom avea grijă să avem și o altă sursă decât cea rusească. Deci nu ne vom opri până nu vom finaliza această operație, de a avea – și nu numai pentru iarna asta, ci de a avea și pe termen mediu și lung – o altă sursă de gaz sau alte surse de gaz decât gazul rusesc”, a promis ministrul.

Rezerve de gaz pentru la iarnă. Cum stă România, comparativ cu alte țări europene

Anunțul privind declanșarea stării energetice de urgență în Ungaria prinde țara vecină cu un grad de umplere a depozitelor de gaze de numai 44%, unul dintre cele mai mici din Europa. România stă ceva mai bine, iar la o producție internă mai ridicată și un consum scăzut, își permite să stocheze o cantitate record de gaze naturale. 

Mai prost ca vecinii unguri stau croații și bulgarii, care au umplut depozitele în proporție de 38,5, respectiv 37,8 la sută.

Capacitatea de stocare a României este de 3 miliarde de metri cubi de gaze. Premierul Nicolae Ciucă a dat constant asigurări că la 1 noiembrie România va avea depozitele de gaz la capacitate de 80 la sută, mai ales că avem din iunie încoace o creștere a capacității de producțieÎn plus, lunile de vară avem un consum mai mic de gaze, ceea ce favorizează înmagazinarea.

Potrivit datelor Transgaz de joi, 14 iulie 2022, la ora 10:00, producția internă de gaze naturale a României era de 23,9 milioane de metri cubi. În plus, importul net de gaze naturale din Rusia este la un volum ridicat: 9,7 milioane de metri cubi. Aceleași date arată că în depozite intrau joi 21 de milioane de metri cubi, adică echivalentul a peste 87 la sută din producția națională. Este o valoare record a stocării zilnice consemnată în acest ciclu de înmagazinare, potrivit e-nergia.ro.

Există însă state europene care aproape că și-au umplut deja depozitele, precum Portugalia șu Polonia. Alte 9 state, printre care Danemarca, Cehia, Germania, Franța sau Slovacia au un grad de umplere a depozitelor între 81 la sută și 64 la sută.

Țările cu un grad de umplere a depozitelor de gaze sub 60%

  • Olanda: 56,9%
  • România: 49%
  • Austria: 48,5%
  • Letonia: 47,5%
  • Ungaria: 44,1%
  • Croația: 38,5%
  • Bulgaria: 37,8%

Țările cu un grad de umplere a depozitelor de gaze de peste 60%

  • Portugalia: 100%
  • Polonia: 97,5%
  • Danemarca: 81,2%
  • Suedia: 79,5%
  • Spania: 73,4%
  • Cehia: 72,8%
  • Franța: 68,3%
  • Belgia: 65%
  • Italia: 64,8%
  • Germania: 64,5%
  • Slovacia: 64,4%

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here