Sătenii din Veneția de Jos și Veneția de Sus au dovedit încă odată că-și iubesc istoria locului la fel de mult precum tradițiile. De sărbătoarea Sfântului Ilie, pe 20 iulie, s-au adunat la Sfânta Liturghie la altarul amenajat lângă ruinele Mănăstirii Veneţiei. Cu această ocazie s-a sfințit și noul altar de vară construit în memoria a ceea ce a fost Mănăstirea în trecut.
- ,,Locul de construire a fost ales acolo unde un fag și un stejar se îmbrățișează, ca imbold pentru noi și generațiile viitoare să cultivăm iubirea de aproape și de semeni, ca o înfrățire între cele două Veneții. Ne dorim ca acest altar să fie doar începutul unei amenajări și punere în valoare a zonei“ au explicat sătenii prin vocea asociației Veneția Făgărașului.
Atestată la 1372
Prima menționare scrisă a Mânăstirii Veneției a fost în anul 1372, când domnitorul Munteniei, Vladislav Vlaicu (1364-1372), dăruiește printr-un hrisov, unei rude, Ladislau de Dobca, mai multe pământuri și sate, amintind şi de Mănăstirea de la Veneţia. Anul acesta se împlinesc 650 de ani de la acea mențiune istorică. În secolul XVIII se cunoştea că oficiau slujba un preot şi trei călugări, pentru ţăranii din toate comunele învecinate. Un monah de aici, cu numele Mafteiu a scris o carte cu mâna lui, numită Sbornic, sau Viețile Sfinților, și a donat-o preotului din satul Bogata-Hoghiz, cu numele Vasile, în anul 1730. În anul 1759-1761 există mentionat ca ultim călugar un anume Ioanichie, care a fost unul dintre cei mai intimi colaboratori ai lui Sofronie, în revolutia religioasa din 1659-1661.
- ,,Din poveștile străvechi ale locuitorilor, se ştie că mănăstirea a fost un loc de refugiu permanent. Atunci când tătarii sau alte popoare migratoare jefuiau avuţiile satelor, femeile fugeau la mănăstire unde se rugau să nu fie descoperite. Atunci când fetele sau femeile erau urmărite şi descoperite, ele urcau şi mai sus, pe vârful Gârbova, al Munţilor Perşani. Dacă şi aici erau ajunse de hoardele cotropitoare, femeile se aruncau în gol pentru a nu fi pângărite“ relatează asociația Veneția Făgărașului.
Această mănăstire a existat până în anul 1762, când generalul austriac Adolf von Bukow, din ordinul împărătesei Maria Tereza, distruge cu tunurile zidurile bisericii şi chiliile. După distrugerea ei, ce a mai rămas din ruine și s-a putut recupera, a fost folosit la construirea actualei biserici a Veneţiei de Sus, ce înainte fusese din lemn (conform Monografie profesorului Traian Cismaș), apoi ruinele au fost complet distruse în 1916, când armata română a construit un drum strategic prin pădurile Veneției.
