Articulaţia temporo-mandibulară uneşte mandibula de restul craniului prin intermediul discului articular. Datorită acestei structuri sunt posibile mişcările de mobilizare a gurii în sens vertical şi lateral. În diferite bolii cum este artrita poate fi afectată această articulaţie. Artrita reprezintă inflamaţia articulaţiei temporo-mandibulare putând fi alterate următoarele funcţii:

  •  Masticaţia: în mod normal, în cursul masticaţiei, mişcările realizate de muşchii periorali sunt ample, pentru a ajuta la triturarea eficientă a alimentelor. În caz de afectare articulară, mişcările mandibulare se reduc.
  • Deglutiţia: o masticaţie incompletă duce la înghiţirea unor bucăţi mai mari din alimente.
  • Fonaţia: vorbirea are de asemenea de suferit prin limitarea deschiderii cavităţii orale.
  • Căscatul: fiind un act involuntar, va fi foarte dureros şi aproape imposibil de realizat.

Cauzele artritei infecțioase

Se produce prin diseminarea pe cale sangvină a unei infecţii generale sau direct, prin afectare cu punct de plecare local. Aria din jurul articulaţiei temporo-mandibulare este inflamată iar mişcările mandibulare sunt limitate şi dureroase. Tratamentul trebuie instituit încă de la început pentru că o afectare a articulaţiei netratată la timp duce la modificări ireversibile ale dinamicii mandbulei. De asemenea, mobilizarea excesivă a mandibulei trebuie să fie evitată. Apare din următoarele cauze:

  •  Cauza traumatica: rar traumatismele acute pot să genereze artrita. Spre exemplu, în urma unor extracţii dificil de efectuat se poate produce inflamaţia capsulei articulare. O dietă cu alimente moi, administrarea de antiinflamatoare şi compresele reci au rolul de a reduce inflamaţia şi de a reda funcţionalitatea articulaţiei temporo-mandibulare.
  •  Cauza reumatoidă: atinge un procent ridicat din populaţia globului dar articulaţia temporo-mandibulară este unul din ultimele sedii interesate. O complicaţie a artritei reumatoide este reprezentată de anchiloză care se manifestă prin depunerea unui bloc osos în jurul articulaţiei temporo-mandibulare. În stadii incipiente, artrita reumatoidă se tratează cu antiinflamatoare. De asemenea, este importantă mobilizarea acesteia, de aceea exerciţiile de deschidere a gurii sunt utile. Fie că este vorba de obiecte interpuse interarcadic sau de dispozitive extraorale pentru a produce mecanic deschiderea gurii, stimularea acestei funcţii este esenţială pentru a preveni anchiloza. În cazul în care patologia din urmă se instalează şi tratamentele mecanice nu au funcţionat, se recurge la intervenţia chirurgicală. În cazul limitării deschiderii cavităţii orale, de un real ajutor se dovedeşte a fi şi gutiera, plasată interarcadic şi menţinută pe timpul nopţii şi între mese. Poate să amelioreze durerile, să relaxeze musculatura masticatorie şi astfel să reducă din stressul transmis la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. (Dr. Dan Gavrilă)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here