Centrul Militar Județean Brașov ,,Regele Mihai I“ recrutează persoane care își doresc o carieră militară. Se pot înscrie persoane cu vârstele cuprinse între 18 și 45 de ani.  Sunt disponibile 1695 de posturi de  pentru seria 2022, soldat/gradat profesionist (SGP) – seria suplimentară 2022, din care 79 sunt pentru județul Brașov.  Candidații nerepartizați în seria I din acest an, vor fi repartizați odată cu cei din seria II fără să mai susțină probele de selecție.  Înscrierile se pot face  până la data de 24 octombrie 2022, la sediul Biroului Informare Recrutare Brașov, din municipiul Brașov, str. Lungă, nr. 231, în cadrul Centrului Militar Județean Brașov.

Condițiile minime de recrutare

  • cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
  • vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
  •  absolvirea cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior (minimul 10 clase);
  • numai pentru arma ,,auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma ,,geniu”  să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C.
  • Condiţiile şi criteriile de recrutare pot fi consultate aici: https://www.recrutaremapn.ro/sgp.php
  • Selecția candidaților se va desfășura în perioada: 26 septembrie – 11 noiembrie, la Centrul Zonal de Selecție și Orientare Breaza.
  • Despre probele de selecţie citiţi aici: https://www.recrutaremapn.ro/selectie.php
  • Examinarea medicală va avea loc în perioada 3 octombrie – 15 noiembrie, în cadrul Spitalului Militar de Urgență “Regina Maria”, Brașov.
  • Termen final de întocmire sau actualizare a dosarelor de candidat: 25 noiembrie 2022.
  • Repartizarea candidaților pe unități militare, arme/servicii/specialități militare va avea loc în perioada 7-8 decembrie.
  •  Se candidează pentru un post, nu pentru toate locurile scoase la concurs, așadar, concursul este pe post.
  • Prezentarea candidaților fără stagiu militar, în centrele de instrucție, se va face în data de 9 ianuarie 2023 , iar a celor cu stagiu militar, în data de 6 februarie 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here