ISU BRASOV recrutează tineri pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ,,Pavel Zăgănescu”- Boldeşti

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Țara Bârsei” al Judeţului Brasov recrutează candidaţi în vederea participării la concursul organizat de Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu”- Boldeşti, sesiunea octombrie-decembrie 2022. Pentru pompieri au fost scoase la concurs 300 de locuri, dintre care 275 de subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă (două alocate candidaţilor de etnie romă) și 25 de subofițeri administrativi.

Înscrieri până la 4 noiembrie

Tinerii care îşi doresc să urmeze o carieră militară în domeniul situaţiilor de urgenţă se pot înscrie la concurs până la data de 04 noiembrie 2022 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică). Candidații trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani – împliniţi în anul participării la concurs, să fie absolvenţi cu diplomă de bacalaureat, media generală obținută la purtare (în liceu) să nu fie mai mică de 9, să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ şi să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Totodată, să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică și să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.  Evaluarea psihologică se va realiza până la data de 11 noiembrie 2022, iar candidații trebuie să fie declarați ,,apt“.

Două probe de concurs

Concursul se va desfăşura la sediul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti şi constă în susţinerea a două probe: evaluarea performanțelor fizice – prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, organizată în perioada 23 – 29 noiembrie 2022, respectiv verificarea cunoştinţelor, ce va avea loc în data de 10 decembrie 2022. Proba de verificare a cunoștințelor constă în susţinerea unui test grilă la disciplina, matematică. Cererea – tip  de înscriere și consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar se descarcă de pe site-ul inspectoratului, se semnează şi se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii   sru@isujbv.ro (pentru candidaţii cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul Brasov), până la data de 04 noiembrie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Dosarul  de recrutare se depune până la data de 17 noiembrie 2022 la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” al județului Brasov (str. Mihai Viteazul, nr. 11, Brasov)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here