FOTO: Libertatea

Decizia de marți a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie privind modul de aplicare a hotărârilor Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce privește prescripția va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, relatează Agerpres și Hotnews.ro. Printre numele grele de inculpați care pot scăpa de condamnare sau de acuzaţii, în urma prescrierii faptelor, se numără Elena Udrea, Ioana Băsescu, Bogdan Olteanu sau Mihai Chirica, dar lista este mult mai lungă.

Instanța Supremă a statuat că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Potrivit Libertatea care a consultat mai mulți juriști, Înalta Curte a stabilit că cel puțin din 2018 până în iunie 2022 nu a existat în Codul Penal posibilitatea întreruperii termenului de prescripție, ceea ce duce la închiderea multor dosare. Curtea Supremă a mai stabilit, potrivit interpretării date de juriști, și faptul că personalele condamnate vor putea invoca deciziile CRR referitoare la prescripții în contestațiile în anulare. Asta doar dacă în timpul procesului nu au făcut deja o cerere referitoare la prescripția faptelor.

Cazuri celebre de condamnați eliberați după prescrierea faptelor

Există trei cazuri de condamnaţi definitiv care au fost eliberaţi din închisoare pe acelaşi motiv: faptele s-au prescris, notează Agerpres.

  • Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, condamnat definitiv în august 2020, a fost eliberat recent din penitenciar, după ce a executat doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în dosarul în care este acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
  • Vanessa Youness, iubita fostului şef al DGIPI Gelu Oltean, condamnată la trei ani de închisoare pentru că a luat mită un milion de euro, a fost eliberată din închisoare după doar cinci luni de detenţie.
  • Adrian Mititelu, patronul formaţiei de fotbal U Craiova 1948, a obţinut suspendarea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru evaziune fiscală, el fiind eliberat din penitenciar.

Citește despre zeci de dosare, suspendate în așteptarea deciziei ICCJ AICI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here