,,Organizația Județeană Brașov a Partidului Național Liberal a luat act cu stupoare și cu profundă îngrijorare de faptele reprobabile petrecute în ședința Consiliului Local Făgăraș din data de 1 noiembrie 2022, când, la instigarea primarului PSD Sucaciu Gheorghe, patru consilieri locali au ajuns la spital, după ce au fost agresați de persoane din „echipa de zgomote și violențe” mobilizată de primar. Alți consilieri locali au scăpat doar cu agresiuni verbale…

„Vina acestora”? Faptul că au votat cum le-a dictat conștiința, refuzând să voteze la comanda primarului.

O „crimă de lezmajestate”, pentru care numitul Sucaciu Gheorghe și-a asmuțit mardeiașii asupra lor, după ce a amplasat în oraș panouri cu fotografiile și numele consilierilor locali care au refuzat să fie piese din mașina de vot pe care și-o dorea. Este un mod de a proceda ce denotă primitivism, lipsa unei educații democratice și o mentalitate dictatorială. Se spune că „violența este ultimul refugiu al incompetenței”, iar prin acțiunile sale, culminând cu cele întâmplate la ședința Consiliului Local Făgăraș din 1 noiembrie, primarul Sucaciu Gheorghe confirmă încă o dată adevărul acestor cuvinte.

Organizația Județeană Brașov a Partidului Național Liberal consideră că primarul PSD al municipiului Făgăraș, Sucaciu Gheorghe, a instigat la ură și violență, fiind autorul moral al actelor de agresiune fizică și verbală din Consiliul Local Făgăraș. Nu vom tolera politica și administrația publică făcute cu pumnul și înjurătura! Suntem alături de toți consilierii locali din Făgăraș care au fost victime ale violențelor fizice sau verbale, indiferent de partidul din care fac parte. Precizăm că cei patru consilieri locali din Făgăraș care au fost victime ale violențelor fizice din partea celor instigați de primarul Sucaciu Gheorghe sunt: preotul Johannes Klein (Forumul Democrat al Germanilor din România), Lucian Cupu (PNL), Corina Polmolea (PSD) și Marius Ludu (PSD). (Organizația Județeană Brașov a Partidului Național Liberal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here