Foto. Generalii monarhiei vs. generalii regimului comunist

Când vorbim de generalii de armată ne ducem involuntar cu gândul la Ion Antonescu şi nicidecum la vreun general din zilele noastre precum Dumitru Cioflină, Mircea Chelaru sau Eugen Bădălan. Antonescu reprezintă onoarea şi demnitatea militarului pus în slujba ţării. A stat în faţa armelor cu fruntea sus şi atunci când plutonul de execuţie a primit comanda ,,foc” uzând de o sentinţă dată de un pseudo complet de judecată. Precum mareşalul Ion Antonescu sunt puţini generali de armată pe care istoria ni prezentă ca atare. După schimbarea regimului, Armata a fost subordonată PCR-ului, iar militarii vremii şi-au primit gradele mult mai uşor. Lăcătuşi, ospătari, tractorişti, mecanici, muncitori necalificaţi au devenit generali de armată chiar şi la vârste de până la 40 de ani ceea ce nu se întâmpla în regimul din urmă. La evenimentele din Decembrie 1989 generalii de armată ai regimului comunist au fost reactivaţi cu scopuri bine stabilite resimţite de poporul român ieşit în stradă. S-a tras în mulţime, a curs sânge nevinovat, iar vinovaţii n-au fost pedepsiţi. Au fost însă recompensaţi cu grade şi onoruri. Pe unii dintre ei îi găsim implicaţi în diverse ,,afaceri” scandaloase postdecembriste.

Generalii de armată ai monarhiei

La 26 iunie 1941 când au început acţiunile militare împotriva URSS în Armata Română activau 585.930 militari şi exista un singur general de armată, Ion Antonescu (avansat la 5 februarie 1941) care a devenit mareşal după 21 august 1941. Comandant al Armatei era Regele Mihai care deţinea gradul de mareşal, avansat fiind la 10 mai 1941. Pe timpul campaniei din Est, la 18 iulie 1942, comandantul Armatei a III-a  Petre Dumitrescu este avansat general de armată. În toamna anului 1944, pe timpul campaniei împotriva Germaniei, la care Armata Română va participa cu efective de 336.334 militari, vor fi avansaţi generali de armată :

Gheorghe Avramescu (comandantul Armatei a IV-A),

Constantin Sănătescu (Prim- ministrul României),

Gheorghe Mihail (Şeful Marelui Stat Major)

şi Vasile Atanasiu (Comandantul Armatei I-a). Ulterior, după terminarea războiului, până la abolirea monarhiei.

Vor mai fi avansaţi la gradul de general de armată Lascăr Mihail, comandantul Armatei a IV-a (30 noiembrie 1946) şi

Racoviţă Mihail, comandantul Armatei I-a (1 aprilie 1946). În gradul de amiral este avansat Bărbuneanu Petre, subsecretar de stat al Marinei în cadrul Ministerului de Război (8 iunie 1945). Prin urmare, în perioada 21iunie 1941- 9 mai 1944 acţiunile Armatei Române pe frontul de est şi vest au fost conduse de doar 6 generali de armată. Au fost decoraţi cu Ordinul ,,Mihai Viteazu” , cel mai înalt ordin militar românesc, care se acorda pe timp de război pentru fapte de arme excepţionale în faţa inamicului. Aceşti generali au participat pe parcursul unor cariere militare de excepţie, la campaniile militare ale celui de al doilea război balcanic, ale primului şi celui de al doilea război mondial. Primul grad de general a fost obţinut la vârste cuprinse între 47-51 ani, după 27- 30 ani de carieră militară, pe parcursul cărora au comandat plutoane, companii, batalioane, regimente sau au fost încadraţi pe funcţii echivalente. Trei dintre ei au îndeplinit funcţii de ataşaţi militari astfel: Ion Antonescu (1922-1924) la Paris şi (1924-1926) la Londra; Constantin Sănătescu (1928-1930 la Londra) şi Petre Dumitrescu (1930-1935 la Paris şi Bruxelles). Cei nouă generali de corp de armată au fost avansaţi la gradul de generali de armată la vârste cuprinse între 57 şi 64 ani, după 36- 43 ani de carieră militară, după ce au comandat brigăzi, divizii, corpuri de armată şi armate. La data avansării toţi erau în activitate. Din cauza implicării în politică Ion Antonescu (devenit conducător al statului la 6 septembrie 1940) şi Constantin Sănătescu (numit prim – ministru la 23 august 1944) nu au comandat eşalonul armată. Acuzaţi că au făcut parte din ,,camarila” regelui Carol al II- lea, generalul Gheorghe Mihail şi contra-amiralul Bărbuneanu Petre, la 6 septembrie 1940, au fost trecuţi în rezervă, ei fiind reactivaţi imediat după 23 august 1944. Singurul general care va primi două stele într-un singur an este Gheorghe Mihail, care imediat după 23 august 1944 este avansat general de corp de armată, probabil compensaţie pentru anii cât a fost trecut în rezervă şi pentru sprijinul dat la reuşita loviturii de stat, iar în noiembrie 1944 este avansat general de armată. Generalul de divizie Mihail Lascăr la 22 noiembrie 1942, după o rezistenţă eroică la Cotu Donului, a fost luat prizonier în U.R.S.S. În perioada 22 niembrie 1942 – 12 aprilie 1945, a fost prizonier de război în lagărele Kranogor, Suzdal, Ivanov şi Lagarul special nr. 48, rezervat generalilor. Contribuie la formarea Diviziei de voluntari ,,Horia, Cloşca şi Crişan”, cu care se va reîntoarce în ţară în iulie 1945, fiind reîncadrat în armata română la 15 august 1945. Niciunul dintre ei nu a acumulat averi considerabile.

Generalii arestaţi şi executaţi de comunişti
 

 Soarta unora dintre aceşti generali, reprezentând elita armatei române, va fi tragică.

•   Generalul de armată Gheorghe Avramescu va fi asasinat, la 3 martie 1945, de către agenţii NKVD, în condiţii neelucidate nici până astăzi.
•  Mareşalul Ion Antonescu, arestat la 23 august 1944, va fi judecat şi condamnat la moarte după un simulacru de proces, rămas în istorie sub denumirea de ,,Procesul marii trădări naţionale”. Va fi executat la 1 iunie 1946 în curtea penitenciarului Jilava.
•   Generalul de armată Mihail Racoviţă, după ce a căzut în dizgraţia autorităţilor comuniste, va fi arestat la 2 iunie 1950 şi condamnat ,, la muncă silnică pe viaţă pentru crime de război”. Va muri în penitenciarul Sighet la 28 iunie 1954.
•  Generalul de armată Gheorghe Mihail, va fi arestat la 20 ianuarie 1948, fiind condamnat la 12 ani ,,detenţie riguroasă pentru activitate intensă împotriva clasei muncitoare”. Va fi deţinut în penitenciarele Piteşti, Ocnele Mari, Sighet şi Jilava. Va fi eliberat înainte de termen la 10 octombrie 1957.
•  Generalul de armată Petre Dumitrescu a fost acuzat imediat după 23 august 1944, alături de alţi generali, ,,pentru anumite deficienţe morale din care cauză armata a suferit pierderi dezastruoase”. La 15 mai 1946 va fi acuzat, alături de generalii Mociulschi şi Nicolae Dăscălescu, de ,,săvârşirea unor crime de război” dar  a fost achitat, datorita lipsei de consistenţă a probelor. Toate aceste drame s-au petrecut, din ordinul ocupanţilor sovietici, în cadrul operaţiunii de distrugere a corpului de elită al Armatei Române. Din păcate acţiunea sovieticilor a fost uşurată şi de o serie de militari români, care s-au adaptat din mers la noile condiţii politice.

• Generalul de armată Mihail Racoviţă, în calitate de ministru de Război, în primul guvern instalat după 23 august 1944, va cere cercetarea generalilor Ilie Şteflea, Petre Dumitrescu, Ion Arbore şi va semna primele ordine de arestare a generalilor români. După doar trei ani, va fi arestat conform aceloraşi reguli stabilite cu acceptul său, nemaifiind util noilor conducători.
•  Generalul de armată Mihail Lascăr va fi mai norocos. Pe timpul alegerilor din anul 1946 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Comisiei electorale a armatei, contribuid din plin la fraudarea alegerilor din 19 noiembrie 1946. Pentru acest merit va fi numit ministru al Apărării Naţionale. Şi-a implicat inclusiv soţia în acţiunea de politizare a armatei, aceasta, Maria, General de Armată Mihail Lascăr, fiind aleasă “democratic” preşedinta Asociaţiei Soţiilor Militarilor Activi, controlată de partidul comunist.

  Generalii de armată din regimul comunist
   

• În perioada 30 decembrie 1947 – 22 decembrie 1989, sub conducerea PCR a fost creată armata de tip nou, armata populară. Efectivele acesteia au oscilat, funcţie de evoluţia situaţiei internaţionale între 138.000 militari, stabiliţi conform Tratatului de pace la sfârşitul anului 1947 şi 320.000 militari în 1989. Organizarea, dotarea, instruirea, echiparea şi sistemul de selecţionare şi promovare a cadrelor, preluate de la armata sovietică, vor fi înlocuite treptat după 1958 revenindu-se la tradiţiile armatei române. Înzestrarea armatei a suferit o evoluţie pozitivă, în mod deosebit după 1968, când s-au pus bazele unei industrii naţionale de apărare, care a fost în măsură, la nivelul anilor ’80, să asigure în proporţie de aproximativ 75% din nevoile tuturor structurilor de apărare. Situaţia armatei s-a deteriorat după 1980 din cauza fondurilor insuficiente alocate şi sporirii participării militarilor în economia naţională. Din vechea armată sunt preluaţi o serie de militari, aflaţi permanent sub supraveghere, printre ei aflându-se şi doi generali.
•   Constantin Vasiliu Răşcanu, căsătorit cu o rudă a Anei Pauker,  avea un dosar privitor la
• 
• speculaţii ilicite cu devize. A fost avansat la gradul de general de armată la 24 ianuarie 1948 , de către Gheorghe Gheorghiu Dej prentru că a semnat la 28 mai 1945 ordinul Nr. 49151 prin care se ordona tuturor comandanţilor militari să participe la identificarea militarilor care au comis crime de război şi să îi pună la dispoziţia Tribunalului poporului şi pentru că a contribuit la fraudarea alegerilor din noiembrie 1946. A fost cel care a pus la dispoziţia ocupanţilor sovietici arhiva Cabinetului Militar al mareşalului Antonescu.
•  Dumitru Dămăceanu avusese un rol important în pregătirea şi desfăşurarea loviturii de stat de la 23 august 1944 şi a fost răsplătit cu funcţii precum ministru secretar de stat la MAI- 1944-1945, ministru secretar de stat la Preşedenţia Consiliului de Miniştri-1945-1947, ministru secretar de stat la Ministerul de Război, 1947-1949. După trecerea în rezervă -1949- a fost degradat şi arestat. A fost eliberat în 1959, când va fi reabilitat şi avansat la gradul de general colonel în rezervă. Nicolae Ceauşescu îi va acorda gradul de general de armată în rezervă la 19 august 1974.
•  Iacob Teclu avea gradul de locotenent colonel în 1942 când a fost luat prizonier,
• participă la înfiinţarea Diviziei de voluntari ,,Tudor Vladimirescu” în 1943 şi este avansat colonel în februarie 1944. Participă în calitate de şef de stat major la campania antihitleristă, iar la terminarea războiului, în august 1945 primeşte prima stea de general. A fost comandant al Comandamentului Trupelor de Grăniceri- 26 iunie 1947 – 12 februarie 1948, secretar general pentru Trupe al M.A.I. (ian. – mai 1948), subşef al M.St.M. (mai 1948 – august 1949, 1950 – 1952), şeful Direcţiei Pregătire de Luptă (1949-1950), comandant al Regiunii a III-a Militară, cu sediul la Cluj (26 iunie 1947 – 12 februarie 1948), comandant al Academiei Militare din Bucureşti (1957-1965). În anul 1958 este avansat la gradul de general de armată de către Gheorghe Gheorghiu Dej.
•  Ion Tutoveanu era locotenent când a fost luat prozonier. Se înscrie în Divizia de
• voluntari ,,Tudor Vladimirescu” în 1943, participă la campania antihitleristă îndeplinind funcţiile de locţiitor comandant batalion, şef stat major de regiment şi operator în statul major al diviziei. Ulterior a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război (1946-1948), după care în anul 1949 a fost trimis la specializare la Academia Militară Superioară a Statului Major General din Uniunea Sovietică. În anul 1951, reîntors de la Moscova, este numit locţiitor al şefului Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major şi ulterior şef. În anul 1953 este avansat general maior la vârsta de 39 ani. În 1954 este numit şef al Marelui Stat Major, funcţie pe care o va deţine până în anul 1965. Este avansat la gradul de general de armată în 1964 de către Nicolae Ceauşescu. În perioada 1965-1981 îndeplineşte funcţia de comandant al Academiei Militare. Trece în retragere, la cerere, în anul 1981.
•  Emil Bodnăraş a fost locotenent în 1930, după doi ani de activitate dezertează în URSS,
• unde va urma cursurile Şcolii superioare a serviciilor speciale sovietice. Revenit în România în anul 1935 este arestat şi condamnat la 10 ani închisoare pentru dezertare, fiind eliberat în 1942. Va face parte din conducerea PCR, jucând un rol deosebit de important în lovitura de stat din 23 august 1944. Devine membru al CC al PCR, fiind unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La 5 noiembrie 1947, Bodnăraş a fost numit în funcţia de ministru al Apărării, fiind avansat direct la gradul de general-colonel. În anul 1951 va fi avansat la gradul de general de armată, la vârsta de 47 ani. Aprobă trimiterea unui numâr însemnat de tineri militari devotaţi cauzei comunismului la şcoli militare din URSS. În anul 1956, Emil Bodnăraş a fost însărcinat cu înăbuşirea oricăror reacţii de sprijin din partea românilor a revoluţionarilor maghiari.
•  Leontin Sălăjan, (Leon Szilagyi), muncitor lăcătuş, membru al PCR din 1939, va deveni
• membru al CC al PCR în 1948 . Este avansat direct general maior în anul 1949 la vârsta de 37 ani. În perioada 1950-1954 îndeplineşte funcţia de Şef al Marelui Stat Major, iar în perioada 1956-1966 pe cea de ministru al Forţelor Armate. Este avansat la gradul de general de armată în august 1959 de către Gheorghe Gheorghiu Dej. S-a remarcat în 1956 când împreună cu Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu a făcut parte din Comandamentul Naţional organizat pentru a împiedica o eventuală revoltă de genul celei din Ungaria. A avut probleme cu consumul de băuturi alcoolice, care potrivit generalului Ion Ioniţă, i-ar fi provocat moartea prematură.
•  Ion Ioniţă, tânărul mecanic al CFR Triaj Bucureşti, devenit activist de partid, este
• avansat direct locotenent în 1948, prima funcţie fiind cea de instructor de tineret în Direcţia Superioară Politică a Armatei (octombrie 1948 – mai 1950). În perioada mai 1950- aprilie 1951, îndeplineşte funcţia de şef al Secţiei de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri, Blindate şi Mecanizate (mai 1950 – aprilie 1951) . Urmează apoi cursurile Şcolii serale de Partid de pe lângă Direcţiile Centrale ale M.F.A. (1951-1952).  În paralel, îndeplineşte funcţia de locţiitor al şefului Direcţie Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 – septembrie 1952) şi apoi pe cea de locţiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952 – ianuarie 1953). Îşi continuă pregătirea militară, absolvind un curs de comandanţi şi şefi de stat major de pe lângă Academia Militară (ianuarie – iunie 1953) şi Academia Militară a Marelui Stat Major în U.R.S.S. (noiembrie 1956 – decembrie 1958). Este numit în funcţiile de membru în Consiliul Militar al Regiunii a 3-a Militare (mai – august 1953), şef al Direcţiei Cadre în M.F.A. (august 1953 – august 1954), locţiitor al şefului D.S.P.A. (august 1954 – iulie 1955) şi membru în Consiliul Militar (iulie 1955 – februarie 1956). Devine general maior la doar 31 de ani. În continuare îndeplineşte funcţii importante: comandant al Aviaţiei Militare (februarie – noiembrie 1956), membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 – noiembrie 1959), comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 – decembrie 1962), şef al M.St.M (decembrie 1962 – august 1966) şi ministru al Forţelor Armate (29 august 1966 – 16 iunie 1976). Între 1976 – 1982 este numit viceprim- ministru al Guvernului, iar în iunie 1982 este trecut în rezervă. Se implică într-un complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu, alături de alţi militari şi civili prosovietici. Va muri în condiţii suspecte în anul 1987.

  Anul şi gradul în armata comunistă
   

Elita militară din perioada comunistă era reprezentată de cei 7 generali de armată. Doar patru generali de armată erau activi când au fost avansaţi la acest grad (Iacob Teclu, Ion Tutoveanu, Ion Ioniţă şi Constantin Vasiliu Răşcanu), unul era în retragere (Dumitru Dămăceanu),

iar ceilalţi doi (Emil Bodnăraş şi Leontin Sălăjan) aveau poziţii nespecifice sistemului militar. Vârsta de avansare la primul grad de general a oscilat între 31 şi 46 ani, iar la gradul de general de armată între 46 şi 74 ani. Pentru singura dată în istoria Armatei Române un militar dezertor în URSS şi agent GRU dovedit este avansat în cel mai înalt grad, având acces la cele mai înalte demnităţi în statul român. Generalul Ion Ioniţă, beneficiază de sistemul de promovare bazat pe ,,pregătire profesională şi devotamentul faţă de popor”, a cărui regulă era anul şi gradul. Lăcătuşi, mecanici, strungari, tinichigii, ospătari sau muncitori necalificaţi ajung în această perioadă în funcţii importante în armată. Absolvirea liceului va fi o problemă dificil de rezolvat pentru cei care au beneficiat de acest sistem de promovare, o statistică la nivelul anului 1955 arătînd că 54,68% din ofiţeri aveau studii elementare terminate, iar 6,24% neterminate. Avansarea la gradul de general a devenit din 1951 eminamente politică. Cel puţin patru din aceşti generali aveau legături apropiate cu URSS- Ion Ioniţă şi Ion Tutoveanu care au absolvit şcoli militare în URSS; Iacob Teclu- fost comandant al Divizia ,,Tudor Vladimirescu”; Emil Bodnăraş, care a fost permanent în legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activităţii tuturor liderilor comunişti români. Vom continua cu lista lungă a generalilor postdecembriști. (M.F.)