Traseul de creastă al  Munţilor Făgăraş de la peste 2000 metri altitudine a atras întotdeauna turiştii iubitori de drumeţii. Pe tot parcursul anului cărările masivului Făgăraş sunt  călcate de turiştii străini şi autohtoni, dar mai ales în luna august numărul lor este cel mai mare. Iarna însă salvamontiștii recomandă acest traseu doar acelor turiști profesioniști in cauza riscurilor cauzate de avalanșe. ,,Munţii Făgăraşului sunt abrupţi, sălbatici cu multă faună şi vegetaţie, exact ceea ce vor să vadă turiştii. Din acest motiv numărul turiştilor a crescut de la an la an, deşi  nu există legături de transport până la baza masivului şi sunt nevoiţi să parcurgă pe jos zeci de kilometri cu raniţa în spate pe caniculă. Aceştia pierd ore în şir până ajung pe cărările Munţilor Făgăraşului. Această situaţie este de mulţi ani şi nimeni nu a făcut nimic. La noi în zonă turismul trebuie să se dezvolte pentru a atrage cât mai muţi turişti străini. Comunitatea locală trebuie să le ofere ceva turiştilor ca aceştia să revină în Munţii Făgăraşului” este de părere  Tomas Bross,  salvator montan. În zona Făgăraşului, turismul montan se face cu ,,ia-mă nene“ în lipsa unui transport public.

Trasee spre Creasta Făgăraşilor

Pe traseul de creastă din Munţii Făgăraşului sunt  cinci cabane montane care au, în total,  peste 500 de locuri de cazare. Unele sunt închise în sezonul de iarnă.

  • Cabana Negoiu: 170 de locuri
  • Cabana Podragu:  60 de locuri
  • Cabana Valea Sâmbetei: 60 de locuri
  • Cabana Bârcaciu: 60 de locuri
  • Cabana Bâlea: 200 de locuri

Cabana Bârcaciu

Cabana Bârcaciu este situată pe versantul nordic al Munților Făgăraș, la altitudinea de 1550 m, pe muchia Scărișoarei, la 2h 1/2 distanță de Cabana Poiana Neamțului.
Fiind 2-lea loc de popas în parcurgerea Crestei Făgărașului de la vest la est, cabana este accesibilă din orașul Avrig, de pe drumul care merge către Fabrica de sticlă, de aici continuăm 14 km până la Cabana Poiana Neamțului (accesul se poate face și cu auto), de unde intrăm pe traseul marcat cruce roșie pe poteca care trece prin pădure pe Muchia Scărișoarei până la cabană. De la Cabana Negoiu, pe traseul marcat cu cerc roșu, se ajunge la cabana Barcaciu în  2h 1/2.
Cabana Bârcaciu dispune de aproximativ 60 de locuri, 24 la prici, 12 în camera separată și la mansardă 15 – 20. Încălzirea se face cu lemne la sobă de teracotă și cabana este iluminată de la un grup electrogen.  Cabana Bârcaciu organizează și mese festive și petreceri pentru Revelion, Paște sau Crăciun și pentru oricine dorește să-și sărbătorească ziua de naștere sau orice altceva, cu mențiunea că la 23,00 se dă stingerea.
Cabana Podragul, veche de 74 de ani

Cabana Podragu din Munţii Făgăraşului  de la cota 2136 m este închisă din octombrie până în iunie pentru că aprovizionarea se face cu măgarii, iar în perioada de iarnă aceştia nu mai pot urca. Aceasta a fost construită în perioada 1948 – 1949 de către Banca Naţională a României şi a fost dată în folosinţă în anul 1950.   Pe timp de vară traseul până la această cabană nu prezintă greutăţi, dar iarna se recomandă accesul doar turiştilor experimentaţi sau alpiniştilor.  Cabana Podragu  dispune de  60 de locuri de cazare.  În aval de aceasta este  Cabana Turnuri  care  dispune de 10 locuri de cazare, în trei camere. A fost construită în anul 1964 de către Întreprinderea de Exploatare a Bazelor Climatice ,,Păltiniş’’ din Sibiu. Este aşezată pe malul estic al Văii Podragu, pe mica terasă glaciară de sub turnurile Podragului, la limita de sus a pădurii de molid, la altitudinea 1520 metri. Este o cosntrucţie din lemn şi din  piatră, iar acoperişul este din tablă.   Accesul la cabana Turnuri se face din Cătunul Sumernă.

Obiective spectaculoase pe creasta Făgăraşilor

  •   Lacul Avrig, este primul lac glaciar de pe traseu  pornind din localitatea Turnu Roşu.   La aproximativ 2 ore de Lacul Avrig, mai sus, se află Refugiul Scara.
  •    Varful Scara (2306 m)
  •   Varful Negoiu (2535 m), este al doilea vârf ca înălţime  din Carpaţii romanesti şi are forma unei piramide stăncoase impunătoare de pe care se poate vedea creasta în toată spendoarea ei.
  •   Strunga Doamnei este abrupt şi stâncoasă, marcată cu bandă galbenă şi cu lanţuri de susţinere entru turişti. Este recomandat de salvamontişti la coborârea de pe creastă.
  •   Portiţa Căltunului (2259 m) şi Lacul Căltun ( aprox. 2130 m).
  •  Lacul şi Cabana Bâlea (aprox. 2045 m).   Din Bâlea până la Lacul Capra  aflat pe traseul de creasta, se urcă aproximativ o oră. De aici   se poate urca pe Vârful Vânătarea lui Buteanu (2507 m).
  •   Fereastra Zmeilor (aprox. 2175 m).
  •   Vârfurile Arpaşul Mare (2468 m) şi Mircii (2470 m) oferă o frumoasă panoramă a Ţării Făgăraşului şi a lacului Podul Giurgiului.  Cele doua varfuri au o inaltime considerabila si sunt unite de o creasta scurta.
  •  Şaua Podragului (2301 m) şi Lacul Podragu. La 200m se află cabana Podragu.  pentru retragere, in caz de vreme nefavorabila.
  •   Lacul glaciar  Podul Giurgiului ( aprox. 2140 m).
  •  Vârful Viştea Mare (2527 m) şi Vârful Moldoveanu (2544 m) sunt  unite de o creastă stâncoasa şi aeriană. Traseul  este marcat cu punct roşu şi trebuie realizat dus-intors.   Varful Moldoveanu este cel mai înalt vârf . Aici există o cutie metalică în care sunt adapostite  caietele în care fiecare drumeţ şi-a notat data venirii, numele şi câteva gânduri.
  •    Portiţa Viştei (2317 m). De aici porneşte traseul Valea Rea de unde se vede  Lacul Iezerul Triunghiular.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here