Pentru fostul  primar al localității Hoghiz, Șerban Ion, instanța a decis să schimbe pedeapsa. Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat în Dosarul penal nr. 2109/62/2019 prin Hotarârea  854/2022  12.12.2022 reducând pedeapsa.  Inculpatul fusese condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, de către Tribunalul Brașov,  dar Curtea de Apel Brașov a redus pedeapsa la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, sentință definitivă. Termenul de supraveghere este de 3 ani.  Fostul primar a fost găsit vinovat de „comiterea infracţiunii de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată” (6 acte materiale). Pe latură civilă, Șerban Ion este obligat să plătească  Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură suma de 5.965.421,13 lei, la care se adaugă dobânzi si penalităţi.  Este vorba despre plățile APIA din perioada 2007-2012.

Solutia pe scurt: ,,În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul Şerban Ion împotriva sentinţei penale nr. 7/S din data de 20 ianuarie 2022 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. 2109/62/2019, pe care o desfiinţează sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate şi al modalităţii de executare a acesteia, şi rejudecând: Reţine dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Şerban Ion de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 52 alin 3 Cod penal rap. la art. 18/1 alin.1 ?i 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (6 acte materiale), art.5 Cod penal şi art. 19 din Legea nr. 682/2002. Menţine dispoziţiile privind anularea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 127/2016 a Judecătoriei Rupea, pronunţată în dosarul penal nr. 631/293/2015, definitivă prin decizia penală nr. 498/RC/15.12.2017 a Î.C.C.J. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 38 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului şi, în baza art. 92 alin. 1 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  •   să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  •  să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
  •   să comunice schimbarea locului de muncă;
  •   să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 180 de zile, în cadrul Primăriei Oraşului Rupea sau al Primăriei Comunei Homorod, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei aplicate. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în data de 12 decembrie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  854/2022  12.12.2022“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here