In data de 30 ianuarie 2023 este celebrată  Ziua Nonviolenței în Scoală sub sloganul ”Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI !”, dorindu-se sensibilizarea cetățenilor cu privire la violența în scoli (fie că este vorba despre intimidare verbală sau fizică, hărțuire, pedepse, etc.) și promovându-se echilibrul, toleranța, solidaritatea și respectul față de drepturile omului.

In contextul celebrării acestei zile, polițiștii Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor participa la prima întâlnire din cadrul proiectului ”De vorbă cu tinerii” 2023, în calitate de parteneri alături de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, C.J.R.A.E.Brașov, Fundația ”Salvați Copiii” Brașov, C.P.E.C.A.Brașov, A.N.I.T.P.Brașov, Aspire Teachers.

Principalele motive care îi determină pe copii să  dezvolte comportamente infracționale sau să devină victime pot fi reprezentate de:

  • neglijarea și lipsa de supraveghere din partea adulților responsabili;
  • conflictele repetate în familie, abuzurile fizice și/sau psihice asupra  copiilor;
  • lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în stăinătate;
  • blocajele în comunicarea cu părinții, cu precădere în situațiile dificile;
  • abandonul școlar și influența/presiunea anturajului;
  • consumul de alcool și substanțe halucinogene etc.

Timpul petrecut alături de adulții responsabili cu creșterea și educarea copiilor (părinți naturali, adoptivi, tutori legali, asistenți maternali etc) reprezintă cea mai simplă și eficientă metodă de a forma și consolida deprinderi sănătoase pentru cei mici, menite să îi ferească de orice fel de victimizare.

Astfel, prin însușirea unor modele colective pozitive, pot fi îndepărtați minorii de la săvârșirea unor fapte de violență fizică, verbală sau psihologică. Prin puterea exemplului putem schimba atitudini pozitive din  comportamente violente!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here