Meteorologii anunţă că, până sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece, iar gerul va persista în 13 judeţe din Transilvania, Maramureş şi Moldova, pentru aceste zone fiind emis Cod galben. Temperaturile minime se vor situa între -25 şi -18 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind vreme deosebit de rece şi ger persistent, valabilă de miercuri până sâmbătă.

”În cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului şi Moldovei, vremea va fi deosebit de rece, mai ales noaptea şi dimineaţa va fi ger, iar temperaturile minime se vor situa în general între -25 şi -18 grade”, au transmis meteorologii.

Codul galben vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui.

Potrivit sursei citate, nopţile şi dimineţile vor fi local geroase şi în restul ţării, astfel că temperaturile minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -18 şi -8 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here