Lucia Bubulac își va lansa, la Făgăraș, lucrarea cu titlul ,,Stres, emoții, depresie, cancer”. Evenimentul este programat pentru 1 aprilie a.c.,  ora 17.00, și va fi găzduit în Sala Tronului din Cetatea Făgărașului.

  • ,,Cartea se dorește a fi un mijloc de promovare ale unor informații utile despre lucrurile mai puțin spuse cu privire la ,,secretele” menținerii sănătății noastre. Cu acest prilej, alături de mine va fi și Dr. Liliana Suciu, care va vorbi despre importanța nutriției celulare pentru sănătatea noastră. La Făgăraș am crescut, am învățat la Liceul ,,Radu Negru” și mă întorc mereu cu drag și dor pentru oamenii minunați alături de care am trăit până la 20 de ani. Era firesc să ajung și la Făgăraș, locul meu de suflet și trebuia să vin mai demult, dar poate acum a venit momentul. Sunt medic primar Medicina de Familie, doctor în științe medicale și asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București. Profesorul Constantin Dulcan semnează prefața cărții mele. La acest eveniment ar fi trebuit să participe și dânsul, dar e plecat în străinătate” a spus Lucia Bubulac.

 

  • dr. Liliana Suciu

Tema generală a evenimentului este ,,Echilibrul psiho-emoțional și nutriția celulară, secretul sănătății durabile”. Lucia este cunoscută și pentru cariera pe care și-a făcut-o în muzica ușoară autohtonă.

  •  ,,Am debutat cu folk. Apoi mi-am orchestrat melodiile și a ieșit muzică pop sau ușoară. Am lansat două albume. ,,Lacrimi pe nisip”- 1999, și ,,Doi trecători”- 2010. Ambele sunt compoziții proprii. Mă laud cu un duet împreună cu Felicia Filip- ,,Ai nevoie de iubire” care figurează pe ultimul album. Am doi copii. Daria, care are 21 de ani și va deveni actriță peste câteva luni, și Raris care are 19 ani și este student la Conservator” a mai spus Lucia pentru ziarul Monitorul de Făgăraș.  (Ștefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here