A trecut prin anii dureroși ai războiului, a înfruntat cu curaj gloanțele pe front, a supraviețuit regimului comunist și anchetelor securității și a format zeci de generații de elevi. A ajuns la frumoasa vârstă de 102 ani trecuți, o viață pusă în slujba țării și a semenilor. Gheorghe Prunduș este astăzi un bun exemplu pentru făgărășeni și nu numai. Și pentru că nu are cum să-și uite camarazii de luptă, în fiecare an este prezent la Monumentul eroilor din Făgăraş unde depune o coroană de flori în memoria eroilor căzuți în lupte pentru libertatea și independența țării. Astăzi îşi priveşte decoraţiile, ,,Coroana României” şi ,,Steaua României” şi le poartă cu mândrie la evenimentele organizate în memoria eroilor români. În geamul casei așează drapelul țării în fiecare zi care marchează un eveniment istoric, iar în casă are un colț amenajat dedicat istoriei țării și credinței strămoșești. Președintele României a acordat veteranului de război Gheorghe Prunduș gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere, la propunerea ministrului Apărării Naținale și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Decretul a fost semnat de Președintele României la data de 26 noiembrie 2022. Generalul de brigadă cu o stea, în retragere, Prunduș Nicolae Gheorghe a primit, zilele trecute, vizita unei delegații oficiale din cadrul Departamentului relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, care, în cadrul programului ,,Acasă la Veterani“ i-a oferit făgărășanului o ținută completă specifică gradului militar.
Fiu de români plugari
Gheorghe Prunduş s-a născut într-o familie de ţărani patrioţi, de confesiune greco-catolică din comuna Căşeiu din judeţul Cluj, la 16 iulie 1920. Discuţiile cu învăţătorul Gheorghe Prunduș încondeiază o adevărată frescă a societăţii româneşti. ,,Eu am intrat prima dată la Liceul ,,Andrei Mureşanu“ din Dej, mă întreţinea un unchi, învăţător acolo, Buşiţa Gheorghe, care avea o moşie. A fost persecutat după cedarea Ardealului de Nord şi scos forţat din ţară. A ajuns până în Sărmaş unde a lucrat în agricultură pe moşia unui grof maghiar cu care a făcut schimb de moşii. Groful a lucrat moşia lui de la Dej, iar unchiul i-a lucrat grofului moşia de la Sărmaş (Mureş). La liceul din Dej am stat trei ani, am fost ,,cercetaş“, purtam pălării cu boruri mari, cămăşi verzi, cravate şi salutam cu trei degete. Era prin 1932. De la Dej am plecat la şcoală în Gherla unde am fost mereu semi-bursier. Când eram elev la Școala Normală din Gherla l-am întâlnit de două ori pe Iuliu Hossu. Școala era susţinută de Episcopia Greco-Catolică de Cluj şi pregătea învăţători. Era denumită ,,Preparandia din Gherla“ şi avea clasele IV-VIII. Aici, preoţii erau cei care predau pedagogia, româna, istoria şi matematica. Pot spune că aici ni s-au pus bazele serioase ale patriotismului şi ale credinţei. La Școala Normală eram ,,străjer“, purtam uniformă albă, bască albă şi insigna de străjer. Duminica mergeam cu corul la catedrala din Gherla pentru a da răspunsurile la Sf. Liturghie şi la Vecernie. Școala Normală am terminat-o în anul 1940, în fiecare an am fost şef de promoţie şi, în această calitate, de două ori am ţinut cuvânt de rămas bun primind binecuvîntarea IPS Episcop Iuliu Hossu. El m-a convins să urmez Facultatea de Teologie din Cluj unde am dat examen de admitere şi am fost admis. Bucuria n-a fost însă de durată întrucât persecuţiile maghiarilor şi lipsurile materiale m-au făcut să iau calea refugiului. Când m-am prezentat la revizoratul şcolar pentru a fi numit în învăţămînt mi s-a spus: nu avem posturi pentru voi, românii“ povesteşte învăţătorul Prunduş.
Pe front în Moldova
S-a refugiat în Ardeal și în anul 1942 a primit numirea în învăţămînt, în localitatea Adâncata-Centru din Bucovina, dar a ajuns la Arad. ,,În anul 1941 am intrat în armată şi am fost repartizat la Batalionul 11 Vânători de Munte din Beiuş, care m-a trimis la Școala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti, de unde am ajuns la Școala de Ofiţeri Activi din Bucureşti şi apoi la Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Făgăraş. La această unitate am stat în perioada 1942-iunie 1944, dată la care, fiind avansat la gradul de sublocotenent de rezervă am fost trimis la batalionul de origine de la care s-a format unitatea ,,Batalionul 103 Munte“ comandat de maiorul Costin, unitate care a fost trimisă pe front în Moldova. Am găsit armata română în retragere, în urma armistiţiului. Eu am participat cu unitatea la luptele de rezistenţă până la primirea ordinului de retragere“ a relatat veteranul de război.
Prizonier la ruşi
După umilinţele ungurilor, Gheorghe Prunduş a cunoscut şi batjocura ,,armatei roşii eliberatoare“. ,,Aflaţi în retragere, la Berzunţi, comună aflată în Munţii Berzunţi, la trecere către Târgu-Ocna, am fost făcuţi prizonieri de ruşi. În pădurea Berzunţiului am suferit nenumărate umilinţe din partea soldaţilor ruşi care ne-au luat bunurile: bani, ceasuri, tocuri şi tutun. Ca prizonieri am fost cazaţi într-o curte din comuna Larga de lângă Târgu Ocna, aici maiorului Duvnicenko ne-a anunţat că Batalionul 103 Munte este autodizolvat, iar fiecare dintre noi să ne salvăm viaţa cum putem. Generalul Creţulescu, împreună cu alţi ofiţeri superiori au luat hotărîrea să înfiinţeze o unitate care să lupte alături de ruşi pentru eliberarea Ardealului de Nord. M-am înrolat în această unitate unde am fost încadrat ca şi comandant de pluton la Compania 25-26 Schiori sub comanda căpitanului Damian. Cu această unitate am participat la lupte începând de la Chiherul de Sus până la Albeşti, lângă Sighişoara, când unitatea s-a autodizolvat. Adunarea de autodizolvare s-a ţinut în Sala Prefecturii din Sighişoara, ocazie cu care am fost decorat cu ,,Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler cu frunze de stejar“a mai spus făgărășeanul Gheorghe Prunduș. Dar a continuat să lupte pentru eliberarea ultimei palme de pământ românesc în cadrul Batalionului 11 Vânători de Munte care lupta în regiunea Careilor atât împotriva nemţilor cât şi împotriva ungurilor. ,, Cu această divizie, comandată de generalul Mociulschi, am participat la luptele care s-au dat pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei de sub horthysm şi hitlerism. Am fost rănit în urma luptelor groaznice care s-au dat în masivul Buc din Cehoslovacia din data de 6 ianuarie 1945. În urma rănilor primite, am fost spitalizat la Spitalul Militar de Companie-românesc din localitatea Jesbereni (Ungaria). Piciorul stîng mi s-a imflamat şi s-a instalat cangrena. La data de 8 mai 1945 am fost trimis în ţară, iar la data de 25 mai 1945 am fost desconcentrat. Am efectuat stagiul militar în perioada octombrie 1941-21 mai 1945“ a mai relatat învăţătorul Prunduş.
Carieră de dascăl
La sfârşitul războiului, Gheorghe Prunduş şi-a început şi cariera de învăţător. În data de 25 august 1945 s-a s-a căsătorit cu Georgeta, fiica învăţătorului din Galaţi-Făgăraş. Așa a ajuns dascăl în Bărcut din Țara Făgărașului. ,,Am fost, rând pe rând, inspector şcolar, şef de secţie învăţământ, director de şcoală, apoi învăţător până la pensionare. Am fost nouă ani la raion, doi ani la Școala Generală nr. 2, trei ani inspector şcolar, iar apoi am fost transferat la Școala Generală nr. 5 de unde m-am pensionat în anul 1982“ a relatat învăţătorul Gheorghe Prunduș.
Faţă în faţă cu colonelul Gheorghe Crăciun
Învăţătorul Gheorghe Prunduş povesteşte și despre anii de groază când l-a cunoscut pe cel mai mare torţionar, colonelul Gheorghe Crăciun. ,,Ca șef al Secţiei de Învăţământ (1 octombrie 1950- 1 septembrie 1955) am fost solicitat de mai multe ori de către organele securităţii, la ordinul comandantului de la Braşov, colonelul Gheorghe Crăciun, care m-a tratat dur şi foarte dur. Mai târziu mi-am dat seama că acest lucru s-a petrecut pentru a i se acoperi activitatea trădătorului Ioan Grovu. După o lună şi jumătate de la dispariţia lui Grovu, am primit la Secţia de Învăţământ un certificat medical eliberat de o clinică TBC prin care se preciza că acest Grovu este internat având tuberculoză. În locul lui Grovu, care era director la Școala generală din Sâmbăta de Sus şi preda româna, am numit un suplinitor, absolvent de liceu. Îmi aduc aminte că era a doua zi de Paşti, din 1954, când pe la ora 7.00, mi-a bătut în geam unul Boian, preşedintele Raionului, care mi-a spus să mă pregătesc că mergem în control, el pe la sfaturile populare, iar eu pe la şcoli. Am mers pe ruta Făgăraş-Voivodeni-Sâmbăta de Sus- Drăguş- Viştea de Jos, după care urma ca la reîntâlnire să-i prezint situaţia. I-am dat un telefon preşedintelui să-l întreb pe cine trec în tabelul de prezenţă la şcoala din Sâmbăta de Sus, pe Grovu sau pe suplinitor? Așa am ajuns prima dată în biroul colonelului Crăciun. La a doua întâlnire a fost o anchetă legată de acest Grovu, urmată de o declarație scrisă. În anul 1955, la o reuniune a cadrelor didactice din raion, s-a prezentat şi Grovu Ion, cu o înfăţişare zdravănă, adică nu de purtător TBC, şi mi-a scos aproape ostentativ o adresă prin care era numit de către Inspectoratul Școlar Judeţean director la Liceul Industrial din oraşul Victoria. A funcţionat mai mulţi ani, până când, într-una din zile, mergnd împreună cu contabilul său către Bucureşti, la Minister, s-a produs un accident în care şi-a pierdut viaţa. Eu eram atunci învăţător la Școala Generală nr. 5 din Făgăraş“ spune Gheorghe Prunduş.
Contemporan cu Iuliu Hosu şi generalul Mociulschi
Gheorghe Prunduş îşi aminteşte două portrete care i-au marcat adolescenţa şi tinereţea, cardinalul martir Iuliu Hossu pe care l-a cunoscut personal şi generalul Leonard Mociulschi. ,,Preasfinţia sa era un om voinic, cu o înfăţişare blândă, deschisă, oficiind slujbele religioase la care am participat, îndeosebi la Mănăstirea Nicula. Era un om de o cultură vastă, atrăgându-şi respect din partea credincioşilor, dar şi a autorităţilor. A participat la Marea Adunare de la Alba-Iulia unde a citit proclamaţia de Unire şi s-a îmbrăţişat cu Miron Cristea. Era apreciat şi apropiat sufleteşte de regina Maria. Pe generalul Mociulschi l-am cunoscut îndeosebi din ordinele de zi ce le dădea pe divizie, personal l-am văzut în timpul luptelor din Cehoslovacia, când a participat la un atac împotriva trupelor fasciste, conducând personal operaţiunile de cucerire a unei cote, operaţiune soldată cu ocuparea poziţiei, unde a căzut adjunctul lui care a fost rănit. Era o figură dârză, se spune că pe front decora soldaţii decedaţi. Era ,,cătană“ în adevăratul sens al cuvântului, dur de cele mai multe ori“ a relatat Gheorghe Prunduş.
Familia Prunduş cu 4 generaţii
Zilele învăţătorului Gheorghe Prunduş sunt înseninate de cei doi copii, Ovidiu Prunduş, profesor de educaţie fizică, pensionar, şi Georgeta Rodica Ardelean, profesoară de educaţie fizică, acum pensionară. ,,Am cinci nepoţi, dintre care unul profesor de sport, doi ingineri, unul profesor la Câmpulung şi unul plecat în Spania. Am şase strănepoţi, trei fete şi trei băieţi“ spune învăţătorul Gheorghe Prunduş.
