Doliu uriaș în presa din România! Iulia Marin, jurnalistă de politică și investigație, care a lucrat, de-a lungul timpului, la unele dintre cele mai mari trusturi de presă, a murit subit. Avea doar 32 de ani. Marți, 18 aprilie, polițiștii Secției 21 din București și proprietara apartamentului în care locuia au găsit-o pe aceasta fără suflare. Ea stătea singură în zona Uverturii din cartierul Militari. Cauzele decesului urmează să fie stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), în următoarele zile.
A murit subit
Jurnalista Iulia Marin, cu o experiență de 11 ani în presa din România, s-a stins din viață subit. A scris pentru Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea. Trupul neînsuflețit a fost descoperit, marți, de polițiștii Secției 21 din București și proprietara apartamentului în care locuia ziarista.
Pe rețelele sociale, „Iulia avea un alt dialog cu publicul ei, în afara celui de ziar, informativ. Vorbea deschis despre lupta cu depresia, pe care a înfruntat-o ani de-a rândul. Într-un titlu de interviu de la sfârșitul anului trecut, Iulia spunea, pentru IQAds, că are îndoieli de când se știe, „la fel și sindromul impostorului”, scriu colegii săi.
Iulia Marin s-a născut la 30 aprilie 1990, în Pitești (județul Argeș). Încă din primii ani de presă, ea s-a evidențiat prin pasiunea pentru scris. În 11 ani de meserie, ziarista a lucrat la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea. Aceasta a început cu texte din sfera politică la Adevărul, primul redactat de ea fiind pe 19 septembrie 2012, legat de actele de tortură din închisoarea gruzină Gldani, care au declanșat proteste serioase în Georgia. Ulterior, Iulia a trecut la PressOne, unde, în 2015, a descoperit cine a fost femeia în rochie albastră – Izabela Odor, cercetătoarea luată pe sus de mineri la 14 martie 1990.
Care a fost ultimul său mesaj din mediul online
„Număr, uneori, pe degete zilele «bune». Zilele in care ma simt bine, lucrez bine, sunt bine. Pe site-urile pe care le citesc, forumuri cu privire la tot felul de pastile, oamenii scriu: «Nu renuntati, veți găsi antidepresivul potrivit».
E greu și sa nu renunți. Al cincilea – sau al șaselea? – antidepresiv in mai puțin de patru ani vine la pachet cu speranțe noi și, pana acum, zero efecte adverse.
Dar stau și ma întreb daca nu cumva ma pregătesc pentru o noua dezamagire, vreun efect placebo, cine mai știe?
Stau și ma gândesc ce bizar e ca viața mea toată depinde de câteva zeci de miligrame dintr-o substanța de care abia am auzit. Și, când zic ca viața mea toată, nu e nicio exagerare.
Am ajuns in punctul in care îmi e rusine sa mai vorbesc despre depresie sau sa o invoc, in punctul in care nu mai înțeleg ce e in neregula de nu mai pot funcționa. “Ca înainte”, îmi șoptește creierul meu. Sau măcar ca intr-o zi oarecare, dintr-un trecut care se tot îndepărtează.
Am ajuns sa urăsc însuși termenul de “depresie”. Îl reneg adesea, ma mint singura, ascult muzica, fac orice ca sa schimb aceasta stare. Și ea nu se schimba decât foarte rar.
“Nu renuntati, antidepresivul asta mi-a schimbat viața”, a scris cineva despre substanța pe care o iau acum, de cateva zile.
Aștept, aștept de patru ani sa am din nou pasiune pentru ceva. Sa nu simt greutate, orice as face. O greutate atat de dificil de descris in cuvinte.
“Îți va plăcea pastila asta, ajuta și la concentrare, e și pe anxietate”, mi-a spus medicul meu.
Îmi doresc sa imi placa. Sa ma ”ajute”. Sa ma trezesc zambind, ca “înainte”. Sa pun putina pasiune in ce fac, măcar putina. Măcar din când in când, sa nu ma mai ascund in spatele unei stări care nu vrea sa plece.
Nu vrea, și pace.
“Nu renuntati, pastila asta mi-a redat plăcerea de a trai”.
Citesc toate forumurile, in timpul meu liber, și vreau sa le cred. Sa cred ca exista din nou plăcere, fie si dintr-o pastila.
Dar, la naiba cu toate astea, azi a fost o zi buna, placebo sau nu”, este ultimul mesaj postat de Iulia Marin pe rețelele sociale (10 aprilie 2023).
