Un bărbat de 36 de ani a murit după ce a băut nu mai puțin de 22 de shoturi în 90 de minute, într-un club de noapte din Polonia. Revoltător cum au reacționat cei din jur!

Tragedia s-a petrecut în Cracovia, iar, potrivit oamenilor legii, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice când a intrat în localul respectiv.

Se pare că britanicul ar fi încercat de mai multe ori să refuze băuturile oferite de barmani, dar a cedat în cele din urmă și a consumat 22 de shoturi în 90 de minute!

Parchetul Național al Poloniei a precizat că turistul inconștient avea un conținut de alcool în sânge de cel puțin 0,4%, ceea ce este considerat letal.

Cei din jur l-au jefuit pe bărbatul căzut lat

Autoritățile au mai specificat că britanicul a fost jefuit de 2.200 de zloți, echivalentul a 420 de lire sterline, în timp ce își dădea ultima suflare, în stare de inconștiență.

Totodată, 58 de persoane au fost acuzate că fac parte din grupări de crimă organizată, în urma unor raiduri de amploare în cluburi de noapte, efectuate de poliția poloneză.

Printre cei reținuți se numără și cel care l-ar fi forțat pe britanic să bea până la moarte, scrie metro.co.uk.

Anchetatorii au precizat că, din păcate, bărbatul nu a beneficiat de asistență medicală în timpul incidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here