Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției Brașov au fost sesizați, la data de 25.05.2023, în jurul orelor 22.10, prin apel de urgență, de către un paznic de vânătoare, cu privire la faptul că, pe Dealul Măgura din comuna Poiana Mărului, se efectuează activități de braconaj. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat doi bărbați, în vârstă de 57 și 59 de ani, ambii domiciliați în orașul Zărnești. Verificările efectuate au indicat faptul că cei doi bărbați se deplasau cu un ATV neînmatriculat, asupra acestora fiind identificată o armă cu o singură țeavă, marca Steyer, calibru 6,5 mm, prevăzută cu amortizor, neintrată în circuitul legal al armelor, 2 cartușe calibru 6,5X57, precum și  o lanternă O-Light cu dispozitiv magnetic de montare pe armă. Bărbatul în vârstă de 59 de ani nu deține permis de armă, iar pe numele acestuia nu era eliberată autorizație de vânătoare, iar bărbatul de 57 de ani deține permis de armă, având calitatea de vânător, dar pe numele acestuia nu a fost eliberata autorizație de vânătoare. S-a procedat la ridicarea, în vederea continuării cercetărilor, a armei marca Steyer, precum și a ATV-ului, ambele aparținând bărbatului de 57 de ani. În data de 26.05.2023, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 57 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj, respectiv față bărbatul în vârstă de 59 de ani pentru comiterea faptei de braconaj. Față de suspectul în vârstă de 57 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul inspectoratului. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here