Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ,,ISO Mediu“ Braşov a semnat încă un contract de finanţare pentru amenajarea unui centru de aport cu finanţare europeană, respectiv cel de la Târlungeni. Acesta este cel de-al treilea proiect pentru care asociaţia a semnat contractul de finanţare, după cele privind realizarea unor investiţii similare la Râşnov şi Zărneşti.
Conform contractului de finanţare, lucrările de amenajare a centrului de la Tărlungeni vor fi realizate de primăria comunei şi decontate de Uniunea Europeană, iar echipamentele vor fi livrate şi instalate de Ministerului Mediului. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, până la data de 30 septembrie 2024.

  • „Pentru cele trei centre de aport voluntar (CAV) din oraşele Râşnov, Zărneşti şi din localitatea Tărlungeni vor fi definitivate proiectele tehnice, prin care se vor stabili toate caracteristicile fiecărui amplasament, iar după finalizarea acestora se vor începe demersurile pentru execuţia lucrărilor şi realizarea obiectivelor. De asemenea, în scurt timp vom semna şi contractele de finanţare pentru centrele de aport voluntar ce se vor amenaja în localităţile Predeal şi Codlea”, a declarat preşedintele ADI ISO Mediu, Liviu Butnariu.

Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deşeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door” (din uşă în uşă), respectiv deşeuri reciclabile şi biodeşeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale. De asemenea, în aceste centre se vor amenaja fluxuri care să permită gestionarea deşeurilor voluminoase, a celor textile, a deşeurilor de lemn şi a pieselor de mobilier, a anvelopelor, a aparaturii electrice şi electronice, a deşeurilor de origine animală, dar şi a unor deşeuri periculoase. Înfiinţarea celor cinci centre de aport voluntar este finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Pilonul I „Tranziţia Verde”, Componenta C3: „Managementul deşeurilor”, Investiţia I1: „Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune”, Subinvestiţia I 1. a „Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar”.
Pentru a depune cererile şi pentru a semna contractele de finanţare, ADI ISO Mediu Braşov a primit mandate speciale din partea autorităţilor locale din cele cinci localităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here