Peste 134.000 de angajați din învățământ, adică 86,93% din totalul membrilor de sindicat care au semnat referendumul pentru declanșarea grevei generale, continuă miercuri protestul început în 22 mai, conform datelor transmise de federațiile sindicale, iar joi sau vineri va avea loc un nou miting de amploare în Capitală.

Luni ar urma să înceapă examenul de bacalaureat 2023, cu probele de competențe. Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că deocamdată calendarul examenelor naționale rămâne neschimbat, însă probele de competențe de la bacalaureat 2023, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului, dacă greva se va prelungi.

Greva generală din educație, cel mai mare astfel de protest din ultimii 18 ani, a intrat marți – prima zi lucrătoare după Rusalii și 1 iunie – în cea de-a treia săptămână, iar sindicatele din Educație au anunțat că greva profesorilor continuă până când le sunt rezolvate solicitările privind atât salariile, cât și „viitorul educației”.

  • „Da, greva continuă și va continua atâta vreme cât colegii noștri sunt deciși să continue acest proces”, a declarat, miercuri, pentru HotNews.ro liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

De la ora 10.00, liderii sindicali au fost chemați la discuții de ministrul Educației pentru negocieri pe contractul colectiv de muncă.

„Totul depinde de guvern”

La intrarea la noile discuții de la guvern, Marius Nistor a spus că „greva se va încheia atunci când Guvernul va veni cu o soluție” la solicitările angajaților din învățământ: „Totul depinde de Guvernul României. Aşteptăm reacţia Guvernului. Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanţii vizavi de grila de salarizare şi, binenţeles, de salariul debutantului, care ar trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe ecoonomie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză”.

„În momentul de față nu putem vorbi despre amânarea examenelor, dar cu cât se prelungeste acest conflict, cu atât există acest risc. Totul depinde de guvern. Așteptăm reactia Guvernului, noi am spus foarte clar ce vrem. Totul depinde de guvern”, a răspuns liderul sindical, întrebat despre varianta amânării exemenelor naționale.

Întrebat ce le transmite elevilor care se pregătesc pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, Marius Nistor a spus: „Să aibă încredere în noi”.

Marius Nistor a mai spus că federațiile sindicale au depus o solicitare la Primăria Capitalei pentru un nou miting de amploare, la care sunt așteptați 20.000 de oameni, iar acțiunea de protest va avea loc joi sau vineri, în funcție de autorizația municipalității.

Principalele solicitări ale profesorilor:

  • stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie
  • aplicarea grilei de salarizare pentru învățământ într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern
  • majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute
  • acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ

Peste 134.000 de angajați din învățământ mai sunt în grevă – sindicate

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au transmis marţi seară că în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate a reieşit că marţi au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declanșarea grevei.

Sindicatele au acuzat Ministerul Educaţiei că datele pe care le-a prezentat au fost raportate la totalul salariaţilor din învăţământ, „provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflaţi în grevă”. „Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învăţământ”, au transmis marți seară cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar.

Sindicatele au venit cu aceste precizări legate de numărul participanților la grevă după ce ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat marți, la finalul unei întâlniri cu liderii sindicali și cu reprezentanții părinților și elevilor că peste 15.000 de angajați din învățământ au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei care prevede majorări salariale.

Întrebată marți câte cadre didactice mai sunt în grevă, ministrul Educaţiei a arătat că centralizarea de marți, până la ora 10.00, arăta că 52,8-52,9% din personalul din învățământ mai participa la grevă, iar din aceștia 59,4% sunt cadre didactice.

Ulterior, Ministerul Educației a transmis că informațiile statistice privind procentele celor care continuă protestul sau și-au reluat activitatea au fost „calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”.

Calendarul examenelor naționale, deocamdată nemodificat

Circa 183.000 elevi de clasa a VIII-a trebuie să susțină Evaluarea Națională, iar 142.000 de elevi de clasa a XII-trebuie să susțină Bacalaureatul.

Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2023 era programată să înceapă luni, 29 mai, iar Ministerul Educației a prelungit până la 9 iunie perioada de înscriere a candidaților la BAC, dar și încheierea situației școlare pentru elevii din anii terminali.

Conform calendarului actual, în 12 iunie ar urma să înceapă prima probă din cadrul competențelor, iar prima probă scrisă este programată din 26 iunie.

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română, iar înscrierea la Evaluarea Națională era programată să înceapă de marți, 6 iunie.

Calendarul examenelor naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureat – rămâne deocamdată nemodificat, a anunțat marți ministrul Educației.

  • „Încă suntem în calendar pentru a nu modifica calendarul probelor.
  • Am făcut apel încă o dată la federațiile sindicale și am rugat să se revină la clase.
  • Dacă vom ajunge pe finalul săptămânii la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examane, vom anunta principalele măsuri pe care ministerul le ia în calcul”, a declarat marți ministrul Educației.

Deca a mai spus că ministerul are „nişte scenarii”, dar că nu vrea să „speculeze”:

  • „Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales.
  • Cred că este de dorit să nu împingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult în perioada verii, din motive obiective, care ţin de temperaturi, de stresul pe care, mă rog, l-ar putea suferi copiii”.

Probele de competență de la Bacalaureat 2023 ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului

Probele de competență de la Bacalaureat 2023, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului, dacă greva se va prelungi, a declarat, marți, la Europa FM, ministrul Educației, Ligia Deca.

  • „Eu cred că nu vom fi în această situaţie. Dar dacă vom ajunge într-un astfel de punct, putem să mergem pe ideea – pentru că începem luni cu probleme de competenţe – să accesăm experienţa din timpul pandemiei, când au fost echivalate probele de competenţe cu notele de pe parcursul… la materiile corespunzătoare.
  • Nu cred că este o soluţie ideală, în sensul în care ei trebuie să dea acele probe pentru a constata nivelul actual.
  • Însă dacă vom ajunge în acea situaţie, vom merge pe soluţii pe care le-am mai testat deja şi sunt funcţionale.
  • Cu siguranţă, vom căuta variantele în care copiii să fie cât mai puţin afectaţi de acest context”, a spus Deca la Europa FM, potrivit Agerpres.

Deca a subliniat că echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureatul 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului „este o soluție pe care o luam în calcul, alături de altele”.

Când sunt programate, pe calendarul nemodificat, probele de competențe la Bacalaureat 2023

Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2023 era programată să înceapă luni, 29 mai, iar Ministerul Educației a prelungit până la 9 iunie perioada de înscriere a candidaților la BAC, dar și încheierea situației școlare pentru elevii din anii terminali.

Conform calendarului actual, în 12 iunie ar urma să înceapă prima probă din cadrul competențelor, iar prima probă scrisă este programată din 26 iunie:

  • 29 mai – 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C

Probele scrise la BAC 2023

  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendar Evaluare Națională 2023

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română.

Pentru elevii clasei a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni şi ar urma să se încheie în 9 iunie 2023.

  • 6 – 9 iunie 2023 – Înscrierea la Evaluarea Națională 2023
  • 9 iunie 2023 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
  • 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here