Pe vremuri se credea că doar în noaptea de Sânziene (23-24 iunie) unele plante au proprietăți excepționale dacă sunt culese atunci, printr-un ritual respectat cu sfințenie, scrie hotnews.ro. Puține nopți magice din an sunt așa de încărcate de mister și superstiții. Ce trebuia să faci, ca să-ți meargă bine tot anul? De ce se împletesc cununi și se aprind făclii? Ce este Drăgaica?
Tradiții și obiceiuri de Sânziene
Tradiții de Sânziene redate de Gh F Ciaușanu, într-o carte de acum 110 ani (am folosit grafia de atunci „Sânzâene”).
– Românii cred că numai în noaptea de Sânzâene ariciul aduce la cuibul său iarba fiarelor (iarba miraculoasă despre care se crede că deschide orice lacăt sau încuietoare, numai cu o singură atingere cu ea).
– La români se fac cununi de sulfină galbenă și se pun la ferestre, sau afară la poartă, ori se aruncă pe casă: fiecare cunună poartă numele unui membru din casă și care cunună cade de pe acoperiș, acel căruia îi este menită va muri în același an.
– În credința populară românească se spune că Sânzienele vizitează pământenii o dată pe an, tocmai în noaptea cea mai scurtă a anului, în noaptea ce e cunoscută ca fiind plină de magie – Noaptea de Sânziene.
– În Suedia și Islanda se scaldă lumea cu roua de la Sânzâene. În Rusia, pe alocuri, ierburile culese la Sânzâene se pun pe acoperișul caselor, staulelor, pentru a îndepărta duhurile necurate și rele.
– La germani se crede că în noaptea de Sânzâene umblă duhurile necurate și de aceea se pun mături la uși.
„Fetele care vor să știe dacă vor avea noroc iau în presara Sânzienelor o floare galbenă, numită sânziană, și împletesc din ea cunună, și apoi o aruncă pe casă; a doua zi dimineață se uită la acele cununi și află, dacă are fata noroc la oi – păr de oaie; dacă are noroc la vite cornute – păr de vită; iară aceea care nu are noroc defel, află pe cunună păr de mâță sau câne”, scria Artur Gorovei la 1915, despre o superstiție din Bucovina.
Plante cu puteri care durează numai o noapte
Este excepțional momentul întâlnirii nopții cu ziua, moment în care natura își manifestă din plin forțele și plantele ating maximul creșterii lor și a virtuților tămăduitoare. Se credea că o mulțime de flori și buruieni de leac au super-puteri dacă sunt culese în noaptea de Sânziene: cicoarea, sânzienele, spânzul, feriga, iarba-fiarelor, iarba sfântului Ioan. Interesant este că spânzul este o plantă toxică pentru om, dacă nu este dozată riguros, dar surse medievale arată că era folosit în Occident, în cantități foarte mici.
În literatură se vorbește despre un „recoltat magic” din noaptea de Sânziene pentru iarba-fiarelor și pentru ferigă. Se credea că feriga poartă noroc, în timp ce iarba-fiarelor era plasată la granița dintre magia albă și cea neagră.
În unele regiuni fetele erau îmbrăcate în mireasă și purtau cununi din flori de sânziană și se credea că Sânziana vindecă mai ales bolile copiilor și apără holdele de grindină, furtuni și vijelie. Există și o parte malefică însă: când i se nesocotește ziua stârnește vijelii, îmbolnăvește oamenii, aduce grindina peste culturi și ia mirosul florilor.
Sânzienele și Drăgaica – zeițele agrare de la solstițiul de vară
Drăgaica/Sânzienele reprezintă o sărbătoare importantă în civilizația românească și în altele europene, fiind plasată în ziua în care biserica ortodoxă, dar și cea catolică, prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, mai arată hotnews.ro.
Sânziana este în panteonul românesc o zeiță agrară protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, identificată cu Diana și Iuno de la romani și cu Artemis și Hera de la greci. În trecut sărbătoarea era numită și „Sânzenie” sau „Sânzâene”.
Se credea că în nopțile din preajma sărbătorii de sânziene se produce o liniște deplină în natură și că animalele fac sfat și capătă darul vorbirii.
„Ca zeiță la vârsta fecundității și maternității apare cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei și cu numele de Sânziană în restul regiunilor. Se naște la 9 martie, la moartea Babei Dochia, crește miraculos până la Sânziene (24 iunie), când înflorește planta ce-i poartă numele (sânziana sau drăgaica). În ziua solstițiului de vară cântă și dansează împreună cu alaiul său nupțial format din zâne fecioare și fete frumoase, umblă peste câmpuri și păduri, plutește prin aer”, scrie Ion Ghinoiu.
Cununile, făcliile și sfințirea holdelor
Cununa de Sânziene, uneori împletită și din spice de grâu, era purtată de o fecioară în ceremonialul care era numit Dansul Drăgaicei și simboliza zeița agrară. Cununa era agățată în locuri importante precum fereastra sau stâlpul porții si semnificația era să apere oamenii și animalele de ”stihiile” naturii. Cununa era uneori aruncată pe acoperișul casei sau șurii.
În trecut fetele își puneau sub cap cununile de Sânziene pentru că le prevesteau măritișul în vis, întocmai ca busuiocul de la Bobotează. Se mai credea și că florile de drăgaică puse la pălărie sau prinse în cosițe aduceau, aduceau o soție, un soț drăgăstos și frumos.
În Transilvania se sfințeau holdele printr-o procesiune similară cu cea de la Rusalii și se aprindeau focuri în ajunul sărbătorii, iar tinerii săreau peste ele, pentru a le purta noroc. Plantele tămăduitoare erau sfințite în biserică. În câteva așezări din sudul Ardealului se țineau mici carnavaluri numite „Boul de Sîânziene”.
Ion Ghinoiu mai scrie că în unele zone erau aprinse făclii în noaptea de Sânziene, ca semn al invincibilității Soarelui la solstițiul de vară. În acele sate flăcăii se adunau la începutul nopții, formau un cerc și, stând pe un deal din afara satului, descriau rotocoale în aer cu făcliile, învârtindu-le de la răsărit la apus, în timp ce strigă în cor ”Făcliaaaa măăăă”. Uneori, făclia este trecută printre picioare, dând impresia că flăcăii sar peste foc sau călăresc un cal de foc.
Se ardeau substanțe puternic mirositoare și, precum la alte sărbători mari, erau produse noapte zgomote puternice (strigăte, sunetele de tulnice), pentru alungarea spiritelor malefice.
Când făcliile erau pe cale să se stingă, băieții le duceau și le înfigeau în livezi. Simbolistica ține de bucuria oamenilor că lumina a învins întunericul și căldura a biruit frigul. Evident că un spectacol cu fum, miros puternic de rășină, strigăte și mișcări spectaculoase avea ca scop și alungarea spiritelor rele.
„Făclia de Sânziene” era confecționată dintr-un lemn de brad uscat și crăpat la un capăt, unde se înfunda rășină și se legau surcele de molid și fire de tort.
Iată ce scrie despre Sânziene, August Scriban în al său ”Dicționarul limbii românești” (1939) Sursa Dexonline
„sînziană f., pl. ene (lat. sanctus Joannes, sfîntu Ion, adică ziŭa nașteriĭ luĭ, la 24 Iuniŭ. Întîĭ s’a zis *sînt Joane, apoĭ *sînjuene, m. sing., apoĭ sînziene, f. pl., apoĭ sînziana). O zînă numită și Cosînzeana. Cea maĭ frumoasă fată țărancă aleasă la Sînziene. Pl. Numele popular al zileĭ nașteriĭ sfintuluĭ Ion Botezătoru (24 Iuniŭ), numită Drăgaĭca. În Munt. și Mold. sud. Zilele din ainte și de după 24 Iuniŭ, considerate ca epoca florilor. O plantă rubiacee (galium verum) cu florĭ galbene auriĭ care se poartă la 24 Iuniŭ și care se numește drăgaĭcă în Munt. – Pl. foarte des și sînzeniĭ și sîmzeniĭ (Mold.)”.
Mihail Sadoveanu a dedicat un fragment acestei nopți magice în nuvela intitulată Noaptea de Sânziene:
„La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintr-o dată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmasarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii.”
Noaptea de Sânziene (în franceză Forêt interdite) este un roman publicat în 1955 de Mircea Eliade. Personajul principal, Ștefan Viziru, se îndrăgostește de o fată întâlnită în noaptea de Sânziene în pădurea de la Băneasa.
Cum a fost vremea de „Sânziene”
Anul trecut , pe 24 iunie, minimele au fost cuprinse între 4 grade C la Miercurea Ciuc și Stâna de Vale, iar maximele între 19 C la Fundata și 33 C la Băile Herculane.
Cele mai calde zile de Sânziene au fost în 2002, 2021, 2003, 2008 și 1993. Cele mai reci au fost în 2001, 2018, 1983 și 2005.
24 iunie deja este o dată în care vara își intră în general în drepturi și asta se vede la maximele atinse. Spre exemplu, la Giurgiu au fost +38,5 C în 2002 și +38 în 1993.
La Drobeta Turnu Severin au fost +39 C în 2002 și tot atunci a fost și cea mai caldă noapte de Sânziene, cu o minimă de +23,1 C. Interesant, cu un an înainte minima nopții fusese de numai +9,7 C. În 2002 minima nopții a fost +25,5 C la Oravița.
La Sibiu au fost doar +6,7 C pe 24 iunie 2018, iar cea mai caldă zi a fost în 2003: +32,8 C. La Miercurea Ciuc au fost doar +0,7 C în noaptea de 24 iunie 1983, iar cea mai caldă noapte a fost în 2002, cu o maximă de +19,4 C.
Cea mai mică temperatură măsurată în noaptea de Sânziene în ultimele patru decenii a fost la vârful Omu, în 1986: -5,7 C.
La Calafat au fost +38,9 C în 2002 și +37,9 C în 2021.
