33 de străzi din municipiul Făgăraș  trebuia să fie modernizate  până în 2017, existând şi banii necesari  şi firmele desemnate  să realizeze lucrările. Dar primarul ales în 2016 a blocat acest proiect finanțat prin PNDL încă din 2014. Chiar și așa,   primarul s-a lăudat cu acest proiect în fiecare an începând cu 2017. La începutul anului 2020, de exemplu, sub semnătura edilului au fost trimise scrisori făgărășenilor, vreo 12 pagini, cu realizările primului său mandat  (2016-2020). Au fost surprinși făgărășenii să afle câte investiții s-au realizat pe hârtie  în municipiul lor, dar și câte erau pe țeavă pentru a fi implementate.  Urmărind atât ,,scrisoarea“ primarului care anunța investiții de 65 milioane de lei (SIC!), dar și lucrările în teren, lesne s-a putut constata manipularea servită făgărășenilor de primar.   În fruntea listei cu ,,realizări“ a edilului se aflau cele 33 de străzi. N-a spus însă edilul că el a blocat proiectul, iar după alți ani instanța l-a obligat să demareze lucrările și să reabiliteze cele 33 de străzi. Făgărășenii au putut constata că acest primar n-a vrut decât  să culeagă laurii unei investiții care nu-i aparține, dar pe care a blocat-o ani la rând.

Povestea proiectului

Era un proiect aprobat în 2014 în valoare de 25 milioane de lei denumit  „Asfaltare şi modernizare drumuri de interes local în municipiul Făgăraş”, finanţat prin PNDL şi Ministerul Dezvoltării. Făgărășenii își auc aminte de acest proiect despre care se spunea că ar fi ,,Marea asfaltare“. Fostul primar Sorin Mănduc  n-a reușit să execute lucrările, deși demarase procedurile în vederea implementării proiectului și desemnase prin licitație firmele  care să execute lucrările (martie 2016). În contul Primăriei Făgăraș existau și fondurile necesare, 25 milioane de lei. Așa se face că ,,Marea asfaltare“ s-a vrut a fi o afacere prosperă. Numai că instanța s-a impus,  Curtea de Apel dând câştig de cauză firmei contestatoare,   SC Consal SRL obţinând execuţia lucrărilor. Dar primarul ales în 2016   a intenţionat să acorde investiţia  ,,marea asfaltare” unei asocieri de firme, (Asocierii VALNEL CONSTRUCT SRL-V&G HERNEACOVA SRL) eliminând abuziv firmele desemnate prin licitaţie în martie 2016, respectiv  SC Consal SRL și Geiger SRL.  A fost motivul pentru care actualul primar   a așteptat un mandat întreg și parte din următorul  pentru a moderniza cele 33 de străzi când avea și firmele desemnate prin licitație și banii în cont. Planurile i-au fost însă dejucate de firmele care au câștigat licitația și care au acționat Primăria Făgăraș în instanță. Dosarul nr. 153/64/2020 a avut ca obiect litigii privind achiziţiile publice.    Primăria Făgăraş a pierdut procesul, fiind  obligată să respecte decizia şi să plătească cheltuieli de judecată.  Concret, în data de 4 mai 2020 SC GEIGER TRANSILVANIA SRL a formulat la Curtea de Apel o plângere împotriva Deciziei CNSC nr. 609-C10/396, 605 prin care a solicitat:

  •   Modificarea în parte a Deciziei CNSC, în sensul admiterii contestaţiei formulată de SC GEIGER TRANSILVANIA SRL, înregistrată la CNSC sub nr. 13316/06.04.2020
  •  Anularea procesului verbal nr. 2762/27.02.2020, în ceea ce priveşte reevaluarea ofertei Asocierii VALNEL CONSTRUCT SRL-V7G HERNEACOVA SRL, prin  înlocuirea terţului susţinător CONSORZIO STABILE EBG.
  •   Anularea procesului verbal nr. 7768/02.03.2020, în partea ce priveşte reevaluarea ofertei Asocierii VALNEL CONSTRUCT SRL-V&G HERNEACOVA SRL, referitoare la constatarea admisibilităţii acesteia, respectiv a îndeplinirii cerinţelor de calificare privind experienţa similară şi cifra de afaceri.
  •    Orice alte acte emise de autoritatea contractantă privind oferta Asocierii VALNEL CONSTRUCT SRL-V&G HERNEACOVA SRL, după data pronunţării Deciziei civile nr. 1084/19.12.2019 a Curţii de Apel Braşov
  •   Constatarea caracterului nelegal al tuturor actelor emise de autoritatea contractantă (Primăria Făgăraş),  referitoare la înlocuirea terţului susţinător CONSORZIO STABILE EBG. Constatarea  caracterului inacceptabil al ofertei Asocierii VALNEL CONSTRUCT SRL-V&G HERNEACOVA SRL
  •   Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire conform Deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 1084/12.12.2019, respectiv să reevalueze oferta Asocierii VALNEL CONSTRUCT SRL-V&G HERNEACOVA SRL de la etapa verificării admisibilităţii acesteia, sub aspectul modului în care aceasta îndeplineşte cerinţele minime de calificare privind cifra de afaceri şi experienţa similară a teţului susţinător CONSORZIO STABILE EBG şi desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile, cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit şi cu respectarea principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. 2 lit. b din Legea 98/2016
  •   Obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de SC GEI GER TRANSILVANIA SRL în calea de atac.

Drept urmare, ,,afacerea“ pusă la cale a fost blocată de instanță, iar firma Geiger a preluat contractul de execuție. Dar cu o întârziere de câțiva ani.

,,Cârpeli“ timp de  4 ani

Ignorând proiectul  „Marea asfaltare,  primarul  a preferat între timp să recurgă la ,,cârpeli”, ca la ţară. Pe strada Negoiu, de exemplu, a cheltuit timp de 3 ani banii publici, dar strada a rămas tot nemodernizată. Când era întrebat despre ,,marea asfaltare”,  primarul  se lăuda că încep lucrările. Iar  când se dovedea că minciuna are picioare scurte, aducea critici la proiectul iniţial.   Vorbe goale pentru că  la finalul primului său mandat, în iunie 2020,  l-a prins pe edil cu cele 33 străzi din municipiu nemodernizate. Dar şi cu procesul pierdut în instanţă.

Alte șicane

Şantierele deschise în tot oraşul pentru cele 33 de străzi s-au închis la scurt timp după începerea lucrărilor. Firmele de construcţie, Consal și Geiger, și-au retras arsenalul de lucru de pe străzi. Motivul a fost  neplata lucrărilor efectuate de către Primăria Făgăraş.   ,,Înainte de Paşti (n.r. 2020) au început lucrările de modernizare pe strada Narciselor. Ne gândeam atunci că în câteva luni strada noastră va arăta foarte bine. Dar au depopertat  şi  au  lăsat totul  de izbelişte. Firma Geiger a plecat cu tot cu utilaje” se plângeau locatarii de pe Narciselor. Și pe strada Lalelelor a fost haos.  Pe aceleași metode de manipulare se bazează și investiția ,,Ocolitoarea Făgărașului“, pentru care primarul a îndatorat municipiul la bănci, banii fiind cheltuiți, iar investiția nerealizată. (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here