Doar două medii de 10,00 au obținut absolvenții de liceu de la școlile din județul Brașov la bacalaureat și provin de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” și de la Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Niciun elev de la liceele din Făgăraș și Victoria n-au obținut în acest an media 10,00 la examenul maturității, cea mai mare medie fiind 9,78, (9,35 la limba română, 10 la matematică și 10 la informatică)  obținută de un elev de la Colegiul Națuinal ,,Radu Negru“ din Făgăraș. Pentru a promova examenul, media minimă este 6,00, iar pentru fiecare disciplină de examen este media minimă 5,00. Cele mai mari medii și procente de promovare sunt la liceele de profil theoretic din Făgăraș și Victoria. La polul opus se află colegiile cu profil tehnologic. Aceste diferențe care se înregistrează an de an sunt cauzate de resursa umană. Cele mai bune rezultate au fost obținute de elevii de la CN ,,Radu Negru“, iar cele mai slabe CT ,,Aurel Vijoli“ unde doar un elev a promovat examenul. O analiză a rezultatelor obținute de liceele din zona Făgărașului l examenul de baacalaureat este următoarea.

Colegiul Național ,,Radu Negru“ Făgăraș:

S-au înscris 143 de elevi, au fot admiși 137, iar 6 au fost respinși. Procentul de promovabilitate este 95,80%. Cea mai mare medie este 9,78, elevul obținând note de 10 la mate,matică și informatică, iar la limba română  9,35.  Medii între 9 și 10 au fost 35.

Colegiul Național ,,Doamna Stanca“ Făgăraș:

S-au înscris 89 de elevi la examen, nu s-au prezentat 2 elevi. Au trecut examenul 74 elevi și au fost respinși 13. Rata de promovare este 85,05%. Cea mai mare medie a fost 9,08, elevul obținând nota 9,1 la limba română, 8,9 la matematică și 9,25 la fizică.

Colegiul Tehnologic ,,Dr. Ioan Șenchea“ Făgăraș:

S-au înscris 50 de elevi, dar nu s-au prezentat 4 elevi. Au fost admiși 17 elevi și respinși 29 elevi. Procentul de promovare este 36,95%. Cea mai mare medie este 8,61 formată din 9,40 matematică, 8,60 geografie și 7,85 limba română.

Liceul Teologic Ortodox ,,Constantin Brâncoveanu“ Făgăraș:

S-au înscris 40 de elevi, au fost admiși 20 și respinși 20 elevi. Rata de promovare este de 50%. Cea mai mare medie este 8,83 din care 9,75 nota la matematică, 9,50 nota la geografie și 7,25 nota la limba română.

Colegiul Tehnic ,,Aurel Vijoli“ Făgăraș:

S-au înscris 8 elevi la examen, nu s-a prezentat un elev. Au fost respinși 6 elevi și declarat admis un elev. Rata de promovare este 14,20%. Media obținută de acest elev este 6,06 formată din 7,09 nota la geografie, 5,30 nota la limba română și 5,00 la istorie.

Liceul Teoretic ,,I.C.Drăgușanu“ Victoria:

S-au înscris 40 de elevi, toți s-au prezentat la examen. Au fost admiși 33 de elevi, iar 7 au fost respinși. Procentul d epromovare este 82,50%. Cea mai mare medie obținută la acest liceu este 9,48 formată din nota 10 la biologie, 9,30 nota la matematică, 9,15 nota la limba română.

Colegiul Tehnic ,,Alexandru Bărbat“ Victoria:

  • S-au înscris 8 elevi, dar nu s-au prezentat la examen 2 elevi. Au fost declarați admiși 2 elevi, iar 4 su fost respinși. Rata de promovare este 33,3%. Cea mai mare medie este 6,71 formată din 7,85 nota la limba română, 5,95 nota la matematică și 5,95 nota la geografie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here