Polițiștii din Făgăraș efectuează acte de urmărire penală, cu persoana cercetată în stare de arest, după ce ar fi înșelat mai multe persoane, cărora li s-a prezentat ca fiind medic cardiolog.

  • Ancheta, pe care polițiștii au desfășurat-o în urma primirii unei sesizări, în care falsul medic ar fi primit suma de 7000 de lei de la o persoană, sub pretextul că îi va oferi tratament pentru afecțiuni locomotorii, a arătat că acesta ar mai fi înșelat anterior alte două persoane cu afecțiuni medicale, cărora bărbatul le-ar fi promis vindecarea, contra unor sume de bani sau bijuterii pe care le-a și primit de la acestea. Astfel, investigațiile polițiștilor făgărăseni au dus la identificarea celui care pretindea că este medic, fiind un bărbat, de 36 de ani, din județul Dâmbovița. Materialul probator existent în dosarul penal, în care erau cercetate acțiunile infracționale ale bărbatului, a făcut ca falsul medic să fie reținut inițial pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în arestul IPJ Brașov, iar în cursul zilei de 13 iulie a.c., a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Făgăraș, care a dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
  • Solutia pe scurt:

    ,,Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, şi în consecinţă: În baza art. 226 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 202 alin. 1, 4 lit. e Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului DRĂGAN IONUŢ, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.07.2023 până la data de 11.08.2023 inclusiv, a inculpatului: – DRĂGAN IONUŢ pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi alin.2 din Cod Penal; Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul DRĂGAN IONUŢ, în sumă de 340 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 13 iulie 2023 ora 15:30“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here