Pe 18 iulie se deschide programul cinematografului itinerant Caravana Metropolis – cinema în Aer Liber la Făgăraș, în Parcul Central (Piața Republicii). Între 18 și 20 iulie, publicul va putea viziona gratuit filme lansate în ultimul an, premiate sau nominalizate la festivaluri prestigioase de film. Ulterior, Caravana Metropolis va poposi și la Râșnov, în Piața Unirii, în perioada 21 – 23 iulie. Toate detaliile se găsesc pe pagina de Facebook.

Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana Metropolis – cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general. Selecția oficială reunește cele mai apreciate producții lansate în ultimul an, laureate sau nominalizate la festivalurile de la Veneția și San Sebastián, la Globurile de Aur, Premiile BAFTA și chiar la Oscar. Filmele vor putea fi vizionate de la ora 21:30 iar programul este:

Făgăraș, Parcul Central (Piața Republicii):

  • Marți, 18 iulieNunți, botezuri, înmormântări, 2022 (România, 2022 r: Alexandru Lustig, cu: Ilona Brezoianu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Anca Sigartău. Detalii: comedie, 121 min.)

Sinopsis: Cum e să-ncerci să câștigi un milion de euro și să te alegi cu un milion de belelele? Nu-ți rămâne decât să începi să plătești polițe la ocazii festive: nunți, botezuri, înmormântări.

Trailer: https://youtu.be/WJpYxQxg94I

  • Miercuri, 19 iulieJucărie nouă / Le nouveau jouet (Franța, 2022, r. James Huth, cu: Jamel Debbouze, Daniel Auteuil, Alice Belaïdi, Simon Faliu, Anna Cervinka. Detalii: AG, comedie, 112 min.).
Le nouveau jouet de James Huth
avec Jamel Debbouze, Daniel Auteuil, Simon Faliu
Sortie le 19 octobre 2022
Photo : 2022 Eskwad P / Christine TAMALET

Sinopsis: Sami trăiește fericit într-un cartier din suburbii alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie. Filmul este inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber.

Trailer: https://youtu.be/DaJNaLZICcQ

  • Joi, 20 iulieD-na Harris cucerește Parisul / Mrs. Harris Goes to Paris (UK, Canada, Franța, Ungaria, Belgia, 2022, r: Anthony Fabian. Detalii: AG, comedie, 115 min. Nominalizat la Premiile Oscar și BAFTA pentru Cele mai bune costume și nominalizat la Globurile de Aur pentru Cea mai bună actriță într-o comedie sau musical).
MHP_15900_R
Lesley Manville stars as Mrs. Harris and Lambert Wilson as Marquis de Chassange in director Tony Fabian’s MRS.HARRIS GOES TO PARIS, a Focus Features release.
Credit: Dávid Lukács / © 2021 Ada Films Ltd – Harris Squared Kft

Sinopsis: Italia, 1980. O menajeră văduvă din Londra anilor ’50 se îndrăgostește nebunește de o rochie Dior haute-couture și decide că trebuie să aibă și ea una. Face sacrificii și pornește spre Paris, decisă să-l cucerească cu umorul ei nebun, energia ei nestăvilită și pofta de viață așa cum nu vezi decât atunci când viața se decide să-ți acorde a doua șansă.

Trailer: https://youtu.be/iO9JcPbbmAA

Râșnov, Piața Unirii:

  • Vineri, 21 iulieIluzii pierdute / Illusions perdues (Franța, Belgia, 2021, r. Xavier Giannoli, cu: Benjamin Voisin, Cécile De France, Vincent Lacoste, Xavier Dolan. Detalii: N15, dramă, 149 min. Nominalizat la Festivalul de Film de la Veneția și la Premiile Goya pentru Cel mai bun film și câștigător al Premiului César pentru Cea mai bună imagine, Cel mai bun decor și Cel mai bun scenariu adaptat).

Sinopsis: Lucien, un tânăr poet în Franța secolului al XIX-lea, cu mari speranțe și visuri, se îndrăgostește nebunește de baroneasa Louise de Bargeton, iubitoare de arte. De teama unui scandal, cei doi iubiţi fug la Paris, unde Lucien încearcă să se afirme. Abandonat în scurt timp de baroaneasă și falit, tânărul Lucien va descoperi, în Parisul pe care şi l-a dorit cu atâta ardoare, o lume unde orice şi oricine poate fi cumpărat. Îşi va regăsi el drumul spre idealurile de la început?

„Iluzii pierdute” este o adaptare după romanul omonim al lui Honoré de Balzac.

Trailer: https://youtu.be/6Tg4KClNRPU

  • Sâmbătă, 22 iulieTriunghiul tristeții / Triangle of Sadness (Suedia, Marea Britanie, SUA, Franța, Grecia, r: Ruben Östlund, cu: Harris Dickinson, Charlbi Dean, Dolly De Leon, Zlatko Buric, Iris Berben. Detalii: AP 12, dramă, 150 min. Nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună regie, la Premiile BAFTA pentru Cel mai bun scenariu și la Globurile de aur pentru Cel mai bun film – comedie sau musical).

Sinopsis: Carl și Yaya, un celebru cuplu de fotomodele, sunt invitați într-o croazieră de lux pentru oameni super-bogați, dar de o moralitate îndoielnică. Printre ei, un oligarh rus, un traficant de arme britanic, dar și un alcoolic care citează din Marx și care este chiar căpitanul navei (Woody Harrelson). Ceea ce la început părea poza perfectă de Instagram se transformă într-un spectacol grotesc.

Trailer: https://youtu.be/UPDPlKHeuVQ

  • Duminică, 23 iulieJucărie nouă / Le nouveau jouet (Franța, 2022, r. James Huth, cu: Jamel Debbouze, Daniel Auteuil, Alice Belaïdi, Simon Faliu, Anna Cervinka. Detalii: AG, comedie, 112 min.).

Sinopsis: Sami trăiește fericit într-un cartier din suburbii alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie.

Filmul este inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber.

Trailer: https://youtu.be/DaJNaLZICcQ

 „Caravana Metropolis- cinema în aer liber” este organizat de Asociația Culturală Metropolis, membru în rețeaua Europa Cinemas. Proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov. Co-finanțat de Centrul Național al Cinematografiei. În parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Făgăraș și cu Primăria orașului Râșnov.

Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Spotmedia, Presshub, Zile și Nopți, Observator Cultural, Liternet, Ziarul Metropolis, Bookhub, Happ.ro, Prwave, NewsBV, La pas prin Brașov, Monitorul de Făgăraș, Făgărașul Tău, Cinefan, filme-carti.ro, movienews.ro.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here