După mai bine de 2 ani de când a fost trimis în judecată de procurorii DNA,  fostul șef al Direcției de Pază și Ordine (D.P.O.) din cadrul CJ Brașov  a fost condamnat de Tribunalul Brașov la 4 ani de închisoare  pentru abuz în serviciu și plata unor  daune de peste 5 milioane de lei. Sentința nu este definitivă. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov comunicau la data de 6 octombrie 2020 că l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Chiran Ion, la data faptelor director al Direcției de Pază și Ordine (D.P.O.) a județului Brașov pentru infracțiunile de abuz în serviciu (3 fapte), folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

  • ,,În perioada 2010-2014, inculpatul Chiran Ion și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de director al Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov și ordonator de credite, ar fi pus la dispoziția unei societăți comerciale (pe care ar fi administrat-o împreună cu o rudă a sa și care avea ca obiect prestarea unor servicii de protecție și pază), în baza unui contract de comodat, un imobil și un număr de peste 100 angajați (foști agenți de pază disponibilizați de la D.P.O. Brașov), ar fi încheiat cu aceeași societate mai multe contracte de asociere în participațiune pentru servicii de pază la anumiți beneficiari ai Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov, fără inițierea și desfășurarea unei proceduri de licitație deschisă, ar fi dispus introducerea unor clauze contractuale în așa fel încât împărțirea rezultatelor financiare să se realizeze aproape exclusiv în beneficiul societății respective (inițial 97% ulterior 99% din veniturile realizate de asociere), ar fi decis nejustificat plata către aceeași firmă a unor sume de bani în condițiile în care serviciile de pază au fost executate în mare parte de agenți din cadrul Direcției pe care o conducea. De asemenea,   și-ar fi majorat salariul de bază cu încălcarea prevederilor legale, prin încheierea a patru acte adiționale la contractul individual de muncă. Prin aceste demersuri, bugetul Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov a fost prejudiciat cu suma totală de 5.026.617 lei, concomitent cu asigurarea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea administrată de inculpatul Chiran Ion“ se arăta în rechizitoriul DNA.

Direcția de pază și Ordine a Județului Brașov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.510.594 lei. În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Chiran Ion.
 Mai multe primării din zona Făgărașului aveau încheiate contracte de pază cu Direcția de Pază și Ordine a județului Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here