Foto: Brasov.net

Deși aeroportul a fost inaugurat de doar o lună, numărul călătorilor a întrecut orice așteptări. În fiecare zi, sute de pasageri ajung în orașul de sub Tâmpa sau pleacă de aici cu avionul spre destinații cunoscute din Europa. Miercuri, 19 iulie a.c., a aterizat la Brașov pasagerul cu numărul 10.000,   o tânără care se întorcea acasă  după ce și-a vizitat părinții stabiliți în Spania. Aeronava ce venea de la Madrid a aterizat la  ora 16 și 3 minute, zborul DN 315 operat de compania DAN AIR.

  • Mă simt foarte bine și onorată să fiu pasagerul 10.000. Zborul a fost foarte bun, fără turbulențe. O mare bucurie. Așteptam de mult acest proiect, acest aeroport și e o realizare”, a spus imediat după aterizare Ioana Cristina Gociman din Prejmer, citată de brasov.net.

Conducerea aeroportului a întâmpinat-o pe Cristina cu flori și cadouri.  La manșa avionului s-a aflat un pilot originar din Brașov.

  • Avem numai o lună de când operăm pe Brașov și deja am ajuns la numărul 10.000 de pasageri. Sper să nu ne oprim aici, evident. Intenționăm să ne facem o bază permanentă pe Brașov și sperăm că ne vom bucura de sprijinul și de ajutorul autorităților locale”, a spus pilotul Sergiu Petrice.

Pe Aeroportul iInternațional Brașov sunt  programate în fiecare zi curse spre orașe precum Londra, Munchen, Roma sau Barcelona, dar și către destinații de vacanță, cum ar fi Antalya, din Turcia și insula Creta.

  • ,,Din decembrie va mai fi o companie aeriană care va deschide zboruri către Germania, către Munchen și Stuttgard și vom veni chiar cred că din august cu noi destinații”, a spus Alexandru Anghel, directorul Aeroportului Braşov.

Aeroportul internațional de la Brașov a fost inaugurat pe data de 15 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here