Premierul Marcel Ciolacu a convocat aseară, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), pentru a aproba suplimentarea modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, vor pleca spre Grecia încă 40 de specialiști din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate. 30 dintre aceștia se vor deplasa pe cale aeriană, cu o aeronavă aflată în dotarea Ministerului Apărării Naționale, iar 10 se vor deplasa pe cale terestră cu mijloace de intervenție specifice, respectiv 3 autospeciale de stins incendii de pădure, 1 cisternă de 10.000 litri și un autoturism 4×4 (Duster).
Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere monitorizarea atentă a situației generate de incendiile de vegetație din Republica Elenă și solicitarea de asistență internațională a autorităților din Grecia prin Mecanismul European de Protecție Civilă, precum și cu informarea prealabilă a președintelui României, Klaus Werner Iohannis.
Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, unde Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.
Până la acest moment, pe teritoriul elen, un contingent format din 40 de pompieri salvatori sunt deja prepozitionați în zona afectată de incendii de pădure și desfășoară misiuni specifice de limitare a răspândirii acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here