Drumuri județene din zona Făgărașului se află în vizorul CJ Brașov în privința calității lucrărilor de reparații. Szener Zoltan, vicepreședintele instituției, urmărește lucrările la următoarele drumuri: DJ 105B Sâmbăta de Sus- Complex Turistic Sâmbăta, 104 C Hurez – Săsciori, 107D Râușor și 104 B Ileni- Hârseni-Sebeș, DJ 104 Ucea de Jos-Ucea de Sus.

  • ,, Pe aceste drumuri au fost executate lucrări de cosire, de tăiere de acostament, de plombare și de burdușire. În general am găsit lucrări executate corect, cu plombări pe suprafețe mari, pe întreaga lățime a unei benzi, dar în câteva cazuri au fost și lucrări mai slabe calitativ, unde stratul de asfalt era deja deteriorat. Voi cere ca refacerea integrală a lucrărilor necorespunzătoare să fie făcută în cadrul garanției. Am verificat și calitatea unor reparații care au fost făcute în garantie pentru lucrări care au fost executate anul trecut. Pe aceste drumuri urmează să se mai facă plombări sau dacă este cazul, burdușiri, iar la final se vor reface marcajele și am dat deja o comandă în acest sens“ explică Szener Zoltan.

La drumul Sâmbăta de Sus-Mănăstirea Sâmbăta, pe întreaga suprafață, se va face un tratament subțire la rece care va proteja suprafața carosabilă. La  DJ 105C, Ucea de Jos-Ucea de Sus,  au fost executate mai multe burdușiri și mai trebuia turnat statul de asfalt.

  • ,,Am primit reclamații de la mai multi cetățeni că burdușirile au rămas descoperite prea mult timp și acest lucru le provoacă un disconfort zilnic“ explică vicepreședintele CJ Brașov.    În  zona Țării Făgărașului, CJ Brașov deține 176,8 km de drumuri județene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here