Camelia Bertea, primarul rașului Victoria:

  • ,,Zilele Orașului Victoria și festivalul ,,La noi la Victoria veniți!“ sunt un bun prilej de bucurie pentru comunitatea noastră. Ne-am gândit la toate categoriile de vârstă, copii, părinți și bunici, toți  au venit la stadion pentru a participa la activitățile organizate și pentru a se bucura de spectacole“.

Sâmbătă, 19 august, s-a desfășurat festivalul ,,La noi la Victoria veniți!“, finanțat de Consiliul Judeșean Brașov și Primăria Victoria. Începând cu ora 13.00 s-a organizat o masă rotundă care a avut ca temă ,,Orașul prieteniei“, după care au fost programate numeroase concursuri la care au participat atât copii, dar și adulți, părinți și bunici. Cei mai buni dintre concurenți au fost premiați.

În prima zi, 18 august, după deschiderea evenimentului, primarul Camelia Bertea a acordat premii celor mai vârstnici cetățeni care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Pentru activitatea desfășurată în comunitatea din Victoria a fost decernat titlul de cetățean de onoare al orașului profesorului Diminescu.

Seara au urcat pe scenă Cleopatra Stratan, urmată de The Motans. A fost o atmosferă electrizantă pentru cele peste 5000 de persoane care au fost prezente pe stdion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here