FOTO G4Media

Exploziile de la Crevedia au pornit de la o țigară aprinsă în timp ce gaz lichefiat era transferat dintr-o cisternă în alta, conform informațiilor G4Media. Aceasta ar fi prima ipoteză de lucru în acest caz.

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 54 sunt spitalizate, dintre care 10 intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.

Anchetă în plină desfășurare la Crevedia. Specialiștii în explozii de la INSEMEX Petroșani fac măsurători la fața locului chiar în aceste momente:

„Vom măsura emisiile de compuși organici volatili din cisternă, să vedem dacă vom mai putea lucra sau nu. Vom lua o decizie în funcție de gradul de depășire”, a declarat în această dimineață la Europa FM Artur Găman – Director INSEMEX.

Acesta a mai adăugat că specialiștii în explozii au găsit „dezastru” la fața locului:

„Am găsit resturi contorsionate, dezastru. Urmează să identificăm și alte resturi pe care să le indicăm colegilor de la criminalistică, să le ducem la laboratoare pentru expertiză. În coroborare cu eventuale alte declarații și simulări computerizate vom ajunge la o concluzie”, spune Artur Găman.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniți, se numește Flagas SRL și îi aparține fiului primarului PSD din Caracal.

Acționarii firmei Flagas SRL sunt Ionuț Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuț Stinga (49%), potrivit Termene.ro.

Ionuț Daniel Doldurea e fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea.

Edilul a confirmat la România TV că stația aparține fiului său. Ion Doldurea a afirmat că în momentul cumplitei tragedii se afla în străinătate, unde se pregătea să participe la o conferință, însă va reveni de urgență în țară cu primul avion.

Cifra de afaceri a firmei Flagas SRL pe 2022 a fost de peste jumătate de miliard de lei, mai precis 595 de milioane de lei. Iar profitul pe 2022 s-a cifrat la 32 de milioane de lei.

Ionuț Daniel Doldurea e și administrator al firmei.

Primarul din Crevedia a de larat sâmbătă că firma funcționa chiar și după ce avizul îi fusese retras.

La depozitul de GPL al firmei Flagas au avut loc sâmbătă cel puțin trei explozii soldate cu peste 40 de răniți, printre care și 25 de pompieri.

Flagas s-a extins rapid în ultimii doi ani, cumpărând și firma concurentă Rombeer Crîngaşu, care opera stațile de carburant RBC. Nu e clar de unde a avut capitalul necesar pentru această achiziție fiului primarului PSD din Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here