FOTO Economedia

Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș poate fi semnat cu Makyol, constructor din Turcia căruia CNAIR i-a atribuit și contractele pentru loturile 3 și 4 (contracte deja semnate), arată Economedia. Anunțul privind desemnarea Makyol și pe Lotul 1 a fost transmis pe 22 septembrie, iar după cele 10 zile, termenul legal pentru depunerea contestațiilor și cu ,,marja” de siguranță de câteva zile nu s-au depus contestații, potrivit datelor oficiale pe care le-a consultat Economedia în sistemul SEAP și pe portalul Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Pentru Lotul 2, Avrig-Mârșa (20 km.) noul termen din SEAP pentru desemnare este prelungit până pe 31 octombrie, însă anunțul este așteptat, cel mai probabil pentru săptămâna viitoare.

Lotul 1 Boița – Avrig are o lungime de 14 km și include 23 de poduri și viaducte, din care un viaduct de 911 metri de o complexitate ridicată, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. „CNAIR a desemnat astăzi câștigătorul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1, Boița- Avrig- Mârșa (DJ105G) în lungime de 14,25 km. Constructorul turc are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea contractului finanțat din Programul Transport este de 1,89 miliarde lei fără TVA. În cadrul acestui contract, Antreprenorul va trebui să construiască 6 viaducte și 17 poduri- printre care un viaduct în lungime de 911 m, de o complexitate tehnică ridicată. Mai exact: Viaductul Nod Boița pe breteaua 3 peste DN 7, breteaua 1 și breteaua provizorie de descarcăre în DN7”, a afirmat Sorin Grindeanu.

La rândul său, Cristian Pistol, directorul CNAIR, a transmis vineri că urmează în câteva zile și desemnarea pentru lotul 2 Avrig – Mârșa (20 km)

„Până în acest moment am mai semnat contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș (68,04 km), finanțate de asemenea prin PT:

– 17,61 km – Tronsonul 3: Arpașu de Jos DN 1 – Sâmbăta de Sus. Contract semnat cu Makyol Insaat Sanayi Turizm VE,

– 16,26 km -Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș și drum de legătură cu DN1 (5,6 km).

Contract semnat cu Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS – Yapi Merkezi Insaat VE Sanayi AS. În perioada imediat următoare vom desemna si câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a tronsonului 2, Avrig-Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km”, a transmis Cristian Pistol.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.

Tronsonul 1 Sibiu (Boița) – Avrig – Mârșa, lungime 14 kilometri și valoare estimată între 2 și 2,4 miliarde lei.

Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km și cu o valoare estimată între 1,7 și 2 miliarde lei.
Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km și cu o valoare estimată de 1,836 miliarde lei și 2,1 miliarde lei.
Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată 1,1 și 1,37 miliarde lei

Autostrada Sibiu – Făgăraș, o investiție de aproape 7 miliarde de lei, are o durată de realizare de 4 ani. Este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov). Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani). Pentru A 13 Brașov-Bacău, vineri 6 octombrie este termen în SEAP pentru desemnarea câștigătorului contrctului pentru Studiul de Fezabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here