Un bărbat a fost reținut, în urma perchezițiilor făcute recent a la unitate de învățământ privată din Brașov. Fostul profesor primea bani ca să îi promoveze pe viitorii asistenți medicali.  Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au efectuat, în data de 16 octombrie, 3 percheziții domiciliare. Este vorba de un dosar penal ce vizează infracțiuni de luare de mită și dare de mită, în urma cărora o persoană a fost reținută.

Profesorul șpăgar are 30 de ani

„Perchezițiile au avut loc în municipiului Brașov, la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, respectiv la o unitate de învățământ privată – școală postliceală de asistente medicale, o fundație, dar și la reședința unei persoane fizice – în calitate de fost cadru didactic al școlii postliceale, unde existau informații că s-ar afla obiecte și înscrisuri ce au legătură cu infracțiunile cercetate. În cauza penală instrumentată de polițiști ca urmare a delegării de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, se efectuează cercetări cu privire la un bărbat, de 30 de ani care, în calitate de profesor al școlii postliceale. A pretins și primit, fără drept, în mod repetat, în perioada 2021-2023, sume de bani de la cursanții unității de învățământ private. În scopul de a-i promova pe aceștia la testele și examenele aferente disciplinelor predate de cadrul didactic“ comunică oamenii legii.

13 persoane au fost citate si audiate ca martori

,,În urma perchezițiilor  au fost ridicate înscrisuri și sisteme informatice, ce urmează a fi administrate in probatoriu pe parcursul urmăririi penale, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.  In cauză un număr de 13 persoane au fost citate si audiate ca martori și de asemenea a fost pus în aplicare un mandat de aducere, în urma căruia procurorul a dispus față de persoana bănuită măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în cadrul Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadul I.P.J. Brașov”, se arată în comuniatul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here