În calitate e cetățean al României, de membru al A.S.I.M.I.A. și participant la Conferințe Internaționale de Medicină Integrată am obligația și datoria morală de a arăta (prin dovezi) ororile plandemiei sperând poate că persoanele care au atentat la drepturile cetățenești, care au făcut afaceri oneroase cu măști, izolete, otrăvuri vor fi ,,cândva” pedepsiți

Dr Răzvan Constantinescu primește în continuare sancțiuni

După votul de blam primit din partea Colegiului Medicilor din România (CMR) condusă de sponsorizatul Daniel Coriu (care după numeroasele ,,gafe” comise refuză cu tupeul caracteristic să-și dea demisia) ca urmare a interviului dat lui Pompiliu Diplan, această instituție (CMR) a mai dat încă un vot de blam reputatului medic Răzvan Constantinescu pentru că a semnat și redactat în parte comunicatul de presă ,,Medicii români nu mai tolerează aberațiile Guvernului! Încetați starea de teroare!” din aprilie 2021. Un medic nu poate fi cercetat disciplinar pentru faptul că își spune public părerea (susținută de dovezi imbatabile) cu privire la tratamentele și profilaxia recunoscute de comunitatea științifică academică medicală. Și aici ne referim la cel mai citat imunolog german Sucharit Bhakdi, la laureatul Premiului Nobel -Luc Montagnier, la inventatorul tehnologiei mARN – Robert Malone sau la cel mai mare savant român în domeniul medical -Leon Zagrean. În România comunitatea științifică academică medicală este reprezentată de arabul Arafat (dat afară de Universitatea din Cluj, reprimit la Târgu Mureș care i-a luat dreptul la liberă practică, palestinianul nu a activat nici măcar o zi în ,,specializarea” pe care o are), de sponsorizații Pfizer,  Coriu sau   Cercel (cel care a afirmat că virusul circulă cu viteza de 7,2 m/secundă), de Mihai Craiu care îndemna copiii la otrăvire (prin obligativitatea serului experimental ucigător), de inșii care ne așteptau cu lumânări și pământul rece ( Musta și Oancea), de Adrian Gabriel Marinescu numit ,,Imunitate”, de   Jurmă. Aceasta este ,,comunitatea științifică academică medicală din România” în opinia deontologilor de la CMR. Poate și Ursula împreună cu Cîțu care au comandat de zece ori mai multă otravă decât ar fi fost teoretic necesară. Faptul că medicul Răzvan Constantinescu a contestat măsurile aberante ale guvernului legate de combaterea plandemiei care au fost în totalitate greșite și exagerate, că serurile experimentale (numite impropriu vaccin) au avut efecte negative severe (ducând și la decese) asupra sănătății populației, că a arătat faptul că datele statistice au fost voit modificate, că au fost interzise în mod intenționat tratamentele eficiente, că medicii au fost obligați să aplice scheme de tratament impuse (care s-au dovedit catastrofale) și nu au avut libertatea de a alege singuri tratamentul  pentru aceste luări de poziție este din nou blamat Dr Răzvan Constantinescu. Cercel  apare din nou în mass-media (cumpărată cu bani grei de către guvernanți)  în ciuda tuturor studiilor științifice care demonstrează  că masca este inutilă și nocivă asupra sănătății oamenilor.

Dr Geanina Hagimă arată  ce conține serul experimental  

Conținutul produselor experimentale ,,sigure și eficiente” aduse din UE fără a fi analizate de către Agenția Națională a Medicamentului din România și administrate sub supraveghere strictă unei mari părți din populația globului este încă un mister. În grupul celor care luptă pentru aflarea adevărului se arată că aceste seruri experimentale conțin nanoparticule lipidice de ARNm și nanotehnologie. În condițiile în care mascarada continuă, nimeni nu răspunde pentru nenumăratele reacții adverse și se produc noi produse zise ”vaccinale”. Dr Geanina Hagimă a studiat vaccinul antigripal pentru anii 2023-2024, intens recomandat de autorități, din al cărui prospect rezultă că ar fi fabricat după metodele clasice. Adevărul trebuie cunoscut.  În serurile experimentale se vizualizează particule mici și mobile, care sunt luminiscente. Aceste produse experimentale conțin nanotehnologie, particule de tipul puncte cuantice precum și particule de grafen. Punctele cuantice (QDs) numite și nanocristale semiconductoare sunt particule semiconductoare de câțiva nanometri având proprietăți optice și electronice care diferă de cele ale particulelor mai mari ca urmare a efectelor mecanice cuantice. Proprietățile lor optoelectronice se modifică atât în funcție de dimensiune cât și de formă. QD-urile mai mari cu diametrul de 5-6 nm emit lungimi de undă mai mari cu culori precum portocaliu sau roșu. QD-urile mai mici (2-3 nm) emit lungimi de undă mai scurte dând culori precum albastru și verde. Această tehnologie a fost inventată în urmă cu 40 de ani însă abia anul acesta a fost acordat inventatorilor Premiul Nobel pentru chimie. Dacă ținem cont de dorința celor care doresc să controleze populația lumii, de a controla inclusiv parametrii biologici, de a crea o interfață creier – computer prin metode neinvazive de dezvoltare a tehnicilor de optogenetică combinate cu proprietățile luminiscente ale particulelor în câmp întunecat iluminat lateral, toate acestea pledează pentru prezența tehnologiei punctelor cuantice  în produsele experimentale, deci în serurile experimentale antiCovid. Este clar că se continuă planul de recucere a populației ,,în mod pașnic” (Denis Meadows). Începi să te îndoiești de tot, chiar și de lupta ,”sinceră” a unora împotriva minciuniii.    Cristalele care au apărut în picătura de ser experimental (”vaccin”) s-au constituit printr-o activitate inteligentă, preprogramată a unctelor cuantice. Prin cuplarea a două sau mai multe de astfel de puncte cuantice se poate realiza o moleculă artificială prezentând hibridizare chiar și la temperatura camerei. ,,Asamblarea precisă a punctelor cuantice formează superrețele care acționează ca materiale artificiale în stare solidă, care prezintă proprietăți optice și electronice unice” (Wikipedia). Dacă mergem mai departe cu raționamentul înțelegem ce plan au avut cei care au conceput aceste produse:

  •   injectezi în oameni niște produse lichide care ajung în mai toate organele, inclusiv în creier, prin traversarea barierelor naturale ale organismului;
  •  în organe, aceste produse formează în câteva ore superrețele care pot fi acționate prin semnale optice și electromagnetice.

Pentru realizarea controlului total al ființei umane, pentru construirea biologiei sintetice în corpul uman este necesară injectarea repetată a acestor produse. Scăderea imunității celor injectați este menită să creeze o compatibilitate, o acceptare a organismului uman pentru aceste produse non-self. Scăderea imunității are însă drept consecințe infecțiile repetate, apariția cancerelor – lucruri deja vizibile. Se produce astfel o selecție a celor injectați, iar cele 1-2 miliarde (unii zic chiar 500 de milioane) ce vor rămâne  la finalul operațiunii nu vor mai fi oameni ci ființe total controlate, sintetice. Acest scop explică probabil preocuparea intensă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a autorităților naționale obediente pentru administrarea de noi produse covid dar și a altor produse vaccinale zise clasice ,,pe parcursul întregii vieți”, recomandări fără nicio justificare medicală. Prin urmare este imperios necesară verificarea tuturor produselor vaccinale, dar și a altor produse injectabile. Dr. Ana Mihalcea a constatat prezența nanotehnologiei  în majoritatea produselor vaccinale recomandate în prezent copiilor dar și în unele produse terapeutice injectabile.  Informați-vă aproapele ! (Dr. Geanina Hagimă).   Apel către toți medicii de familie, medicii de laborator care posedă microscoape (de preferat cu examinare în câmp întunecat) să studieze, ei înșiși, toate produsele pe care le administrează sau le recomandă pacienților. Cercetătorii români în nanotehnologie (care au copii) trebuie să vorbească. Nu avem de ce să ne temem! Avem motive să ne temem de ce va urma dacă nu ne mobilizăm!Autoritățile trebuie să răspundă pentru acțiunile împotriva propriului popor. (Gherasim Florin, membru al Asociației Internaționale de Medicină Integrată și Împotriva  Îmbătrânirii, președinte A.S.I.M.I.A, pentru România, specialist în recuperare medical)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here