Pe urmele Mântuitorului: Miracolele săvârșite de Iisus Hristos

Am vorbit despre aceste acțiuni extraordinare numite miracole, săvârșite, de-a lungul vremii, de oameni deosebiți. Iisus Hristos este, de departe, cel mai cunoscut taumaturg din istoria omenirii iar darul vindecărilor se va transmite la învățăceii Săi direcți și, mai departe, la ucenicii acestora, perpetuându-se în istorie. Astăzi, darul vindecărilor nu se mai manifestă ca în primele comunități creștine dar nici nu a dispărut cu desăvârșire, Harul Duhului Sfânt lucrează permanent în Biserică prin Sfintele Taine. Taina este un semn văzut care aduce în sufletul credinciosului harul nevăzut al lui Dumnezeu. Și ce este harul? Este un dar și, totodată, un ajutor de la Dumnezeu. Aceste lucruri le vom aborda însă cu o altă ocazie, acum ne concentrăm asupra minunilor săvârșite de Iisus.

Puterile

,,Puterile lucrează în El…” spuneau speriați membrii Sanhedrinului- forul legislativ și religios al evreilor- dar și ceilalți învățători ai legii, mulți dintre aceștia chiar au început să creadă în El. ,,Este o dată istoric incontestabilă, atestată în întregul arc al tradiției evanghelice și în afara ei: Iisus avea puteri și le folosea pentru a elibera pe cei apăsați de maladii ale corpului și spiritului și, mai rar, pentru a ajuta un grup de persoane aflat într-o nevoie urgentă” spune cercetătorul și preotul catolic Armand Puig. Conform experților în Biblie există aproximativ 27 de relatări miraculoase cuprinse în cele patru evanghelii: vindecări, exorcisme (alungări de demoni), învieri, miracole de tip cosmic sau alte semne neobișnuite.

Exorcismele

Demonii se speriau când Iisus își făcea apariția. ,,Ce ai cu noi Fiule al lui Dumnezeu?” se tânguiau spiritele malefice. Este o realitate care, în lumea noastră, stă între psihiatrie și paranormal dar este foarte probabil ca unele boli psihice să-și aibă originea în realitatea nevăzută. ,,Cine cunoaște literatura religioasă a popoarelor antice- spune eruditul teolog catolic Thomas Spidlik- rămâne surprins de faptul că diavolul, demonul Vechiului Testament, apare rar în scenă. În mod mai clar, ca persoană, se prezintă numai în capitolul 3 al Facerii și aceasta încă în formă simbolică- cea a unui șarpe. Ceea ce popoarele atribuiau activității demonilor, evreii atribuie direct lui Dumnezeu. El este Cel care trimite moartea, nenorocirile, bolile. Autorii Scripturii se temeau, bineînțeles, să nu trezească impresia că, pe lângă Domnul, există vreo altă divinitate. Pe de altă parte, este clar și în Vechiul Testament, că nu se poate explica istoria umanității fără influența spiritului malefic. Nu este, însă, o divinitate. Este un șarpe ,,una dintre fiarele câmpului pe care le-a făcut Dumnezeu”. (Fc 3, 1.14). Este, însă, o creatură stranie. Este foarte viclean, cunoaște mai mult decât Adam și Eva, știe cum poate distruge opera lui Dumnezeu (3, 2-5). Se arată prieten al oamenilor, dar, de la început, își urmărește scopul. Câștigă meciul, conduce omul la catastrofă; pedeapsa lui Dumnezeu cade, însă, în primul rând, asupra capului său (3,14). Nici Noul Testament nu vorbește des despre spiritul rău. Dar și aici apare de la început. Activitatea publică a lui Iisus începe imediat după Botezul în Iordan, cu un conflict direct cu diavolul (Mt. 4, 1 ș.u.). Și dacă nu știm cum să ne imaginăm detaliile acestei întâlniri și ale ispitirilor, gândul esențial se ivește imediat: Mesia își începe misiunea printr-o alegere radicală. Trebuie să prefere calea lui Dumnezeu care este nebunie în ochii păgânilor și piatră de poticnire pentru evrei (cf. 1. Cor 1,23) sau altă cale, care pare mai rațională: cea propusă de Satana. Ar trebui să se prezinte așa cum îl așteptau mulțimile. Ca și în Facerea, și aici diavolul apare ca sfătuitor, prieten, drept acela care vrea să arate drumul. De la început, Hristos nu-i acceptă sfaturile. Adeseori, în timpul vieții Sale, ,,alungă demonii” și, prin moartea Sa, distruge puterea diavolului (cf. Ev 2,14) Scriptura începe, deci, cu intrarea diavolului în scena acestei lumi. Ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa, se termină cu o scenă impresionantă: bătălia Bisericii cu dragonul, simbolul antihristului și victoria finală a lui Dumnezeu asupra diavolului”. (Thomas Spidlik, Izvoarele luminii) Iisus Hristos acționa direct asupra spiritelor malefice care Îl cunoșteau foarte bine și tremurau de-a dreptul când El își făcea apariția. Avem, la Evanghelistul Marcu, posedatul din Capernaum: ,,Și venind în Capernaum, și îndată intrând Sâmbăta în sinagogă, îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor. Și era în sinagoga lor un om cu duh  necurat, care striga tare: zicând: Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu. Și Iisus l-a certat, zicând: Taci și ieși din el. Și scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare a ieșit din el…” (Marcu 1, 21-26) Mai avem vindecarea lunaticului, aici Evanghelia descrie simptome clare de epilepsie.

Bolile

Absolvenții de medicină depun în mod simbolic jurământul lui Hipocrate, jurând pe zei etc. Face parte din tradiția științelor medicale. În cea de-a șasea rugăciune a Sfântului Maslu, care există în Molitfelnic sau cartea de cult unde sunt cuprinse Sfintele Taine și ierurgiile atât la ortodocși cât și la greco-catolici, preotul spune: ,,Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul nostru, bunule și iubitorule de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre…”; iar la rugăciunea a cincea avem: ,,Cel ce porți fără mâhnire slăbiciunile noastre și iei asupră-Ți suferințele noastre…Cel ce te-ai atins de soacra lui Petru și au lăsat-o frigurile”. În Evanghelia de la Marcu 1, 29-31 este episodul vindecării soacrei lui Petru, pe care au lăsat-o frigurile. Ar putea fi gripă, pneumonie, boală tropicală, insolație, orice microb, bacterie etc. Oameni paralizați, cu mâna uscată, orbi, muți, ciungi, hemoragii, etc, și-au găsit vindecarea prin acțiunea directă sau indirectă a lui Iisus (vezi cazul slugii sutașului).

Învierile

Noul Testament descrie trei astfel de fapte: învierea fiicei lui Iair, un fruntaș al sinagogii evreilor, mai precis unul dintre conducătorii acesteia, apoi fiul văduvei din Nain și pe Lazăr, care făcea parte dintr-o familie foarte apropiată de Iisus. Acestea sunt însă readuceri la viață, pentru că protagoniștii acestor acțiuni au murit și ei, la rândul lor, de bătrânețe. Singura Înviere este cea a lui Iisus. Ce înțelegem de aici? Iisus Hristos operează direct asupra morții, el recheamă sufletele înapoi, în trupurile neînsuflețite, iar acestea se întorc. Concluzia este simplă: numai Dumnezeu poate săvârși așa ceva.

Miracole cosmice

Cele mai concludente exemple sunt potolirea furtunii și umblarea pe apă. Dacă sunt astăzi fachiri care fac așa ceva prin hipnoza asupra maselor de oameni, acestea nu sunt lucrări ale lui Dumnezeu, intră într-o altă sferă despre care am mai discutat mai sus. Stăpânirea stihiilor și controlarea apei nu o poate face decât Dumnezeu. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu coborât pe pământ, care a luat fire omenească din pântecele unei Fecioare, prin puterea Duhului Sfânt trimis ulterior asupra apostolilor Săi ca să înființeze Biserica. Iată mărturia credinței creștine: Sfânta Treime: Tatăl Atotțiitorul, Fiul Răscumpărătorul și Duhul Sfânt sfințitorul, un singur Dumnezeu în ființă, întreit în persoane cu atribuții proprii. Este cea mai mare taină a credinței creștine tradiționale, pe care o mărturisesc creștinii ortodocși și catolici, chiar dacă mai sunt și alte confesiuni neo-protestante creștine care mărturisesc Treimea, baptiștii spre exemplu.

Ajutorarea unor grupuri de persoane

Aici avem înmulțirea pâinilor, când un mare grup de oameni a fost săturat cu cinci pâini și doi pești, după ce Iisus le-a binecuvântat. Cel mai important aspect îl constituie, însă, credința. ,,În ciuda faptului că avea o putere extraordinară de a vindeca, cei ce nu au crezut în El nu au fost vindecați….El nu și-a folosit puterea în mod abuziv asupra celor care L-au respins. Vindecarea era strâns legată de credința persoanei în El, fără a fi un mod de a face apel la energii cosmice de natură impersonală, la care oricine poate avea acces. În armonie cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Iisus însuși constituie sursa vindecării. Acreditările Sale în acest domeniu nu au egal”. ( Douglas Groothuis, Portrete istorice atribuite lui Iisus din Nazaret)  (Ștefan BOTORAN)