Imaginea surprinsă de camera web de la Bâlea Lac ne arată un peisaj de vis. În vreme ce muntele este acoperit de zăpadă, apa lacului începe, încet-încet să se acopere de o crustă de gheață.  Cei care vor să vadă peisajul „pe viu”, trebuie să știe că la Bâlea Lac se mai poate ajunge doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă, după ce transfăgărășanul a fost închis în urmă cu o săptămână.

Lacul Bâlea este situat în inima Munților Făgăraș, în județul Sibiu. Lacul glaciar are o întindere de peste 45,000 de metri pătrați. Relieful tipic montan, alcătuit din morene, terase și văi în formă de “U”, este predominat de crestele crenelate din care se înalță. Lacul Bâlea a fost declarat un monument al naturii, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase și mari lacuri glaciare ale României, cu dimensiuni ce ating altitudinea de 2034 de metri. Peisajul format de un lac în vârf de munte este de o frumusețe aparte atât vara, cât și iarna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here