România, un amestec savuros de Balcani și Occident. Un spațiu al irealului, în care realitatea bate imaginarul. Un tărâm în care hoții conduc, iar oamenii buni sunt dați la o parte, o țară bogată, cu de toate- mare, munți, zăcăminte de tot felul, dar furată mereu de iude și cozile de topor. O țară în care elita a fost crucificată mereu și a dus drumul Golgotei, iar bandiții fac politică și se îmbogățesc. Au fost ciocoii, au apărut apoi îmbogățiții de război, impostorii, a  venit peste noi regimul comunist în care minciuna a devenit regină, hoția cu grad ministerial, iar golănia politică de stat. Burghezia roșie s-a menținut la putere în dauna unui aer de ,,semi-libertate”. Cu toate acestea, mai există o Românie profundă, a oamenilor cinstiți, corecți, buni, inimoși, curajoși și cu Dumnezeu în suflet. O țară ascunsă, a celor care au luat drumul Golgotei, dar pe care au rezistat drepți ca brazii.  Din această Românie s-au ridicat fiii și fiicele pălmașilor, a celor care au menținut vie dragostea de patrie, a celor care au refuzat mereu să se amestece cu lichelele și cu hoții, care au luptat cu arma în mână dar și cu condeiul pentru o Românie a tuturor, în care oamenii să fie respectați și mândri. Fiul Pepelei privește dincolo de perdeaua cenușie a istoriei la urmașii săi: isteți, cu dragoste de carte, de oameni și de Dumnezeu. România nu duce lipsă de oameni geniali, iar când geniile nu au urmat studii universitare atunci plămada aluatului devine și mai plăcută. Un neam de plugari și ciobani care au stat la răscrucea imperiilor hulpave ale Apusului și ale Răsăritului nu poate fi decât genial. Se spune că Dumnezeu și Sfântul Petru se plimba între România și Ungaria, iar Sfântul Petru i-a spus lui Dumnezeu: Doamne, la ăștia le-ai dat munte, mare, câmpie, bogății iar ceilalți au prea puține. Da- a exclamat Dumnezeu- dar le-am dat conducători proști! O țară cu conducători proști și oameni geniali, care stau ascunși, pentru că le este greață să se amestece cu derbedeii. Cele două Românii se întrepătrund foarte rar iar diferența între ,,grădina Maicii Domnului” și ,,Fanar” este cât se poate de vizibilă. Satul românesc, cântat în folclor, romanțe, savuros răspândit de genialii  Slavici, Coșbuc, Filimon, Panait Istrati, Sadoveanu a dat geniile poporului român și a fost plămada curățeniei trupești și sufletești ale acestui neam. Unul dintre acești minunați oameni este Constantin Chelemen de la a cărui naștere se sărbătoresc 100 de ani. Constantin Chelemen, sudor de meserie, cu doar șapte clase, s-a înscris pe urmele lui Badea Cîrțan, un alt țăran care a ajuns celebru dormind sub Columna lui Traian, și a adunat într-un manuscris cele mai frumoase izvoade, poezii și vorbe de duh pe care le-a auzit din sat și de pe la bătrânii din Țara Făgărașului.

Nepotul  Cristian a publicat manuscrisul

Cristian Chelemen, nepotul țăranului autodidact, a reușit să publice manuscrisul bunicului său. ,,Pe data de 11 noiembrie a.c., bunicul ar fi împlinit 100 de ani. Bunica mea, Victoria, născută Urdea, era din Grid, în sat îi spunea ,,a lu Mateuță” și avea casa chiar sub ,,dealu Butii”. Bunicul a fost un om foarte simplu, sudor de meserie, cu șapte clase. În schimb, a fost de apreciat și cred că este prototipul bunicului pe care fiecare nepot ar trebui să-l aibă. Niciodată nu a fost nervos, nu a băut, era un om foarte echilibrat, un exemplu pentru toată lumea. Manuscrisul bunicului meu a fost la Institutul de Folclor ,,Constantin Brăiloiu”,  iar Laura Jiga, actualmente Iliescu, i-a dedicat un articol” a spus Cristian Chelemen, programator software în cadrul Uniunii Europene.

A ajuns în anuarul Academiei Române

Anuarul Institutului de Etnografie și Folclor ,,Constantin Brăiloiu” din cadrul Academiei Române, Tom 7/1996, include un articol despre lucrarea lui Constantin Chelemen din Comăna de Sus. La pagina 194, Laura Jiga îi dedică un articol cu titlul ,,Valori ale Patrimoniului Național din Arhiva I.E.F”. ,,Printre ultimele achiziții ale Institutului de Etnografie și Folclor ,,Constantin Brăiloiu”- spune Laura Jiga- se numără și manuscrisul domnului Constantin Chelemen din Făgăraș, cu titlul ,,Culegeri poporane din Țara Făgărașului”. Prezentarea materialului nu se poate face ignorând personalitatea autorului, care străbate fiecare filă a caietului, de la un capăt la altul, îmbogățindu-i semnificațiile. Născut la 11 octombrie 1923, Chelemen Constantin și-a petrecut prima parte a vieții în Comăna de Sus; aici a urmat primele șapte clase (între 1931-1938) după care, angajându-se ca ucenic la uzinele Astra, s-a mutat în Brașov (în 1939), iar din 1959 a revenit în Făgăraș unde a rămas până în prezent. Motivul pentru care ne-am oprit asupra domniei sale este dorința de a atrage atenția asupra unei eventuale categorii în care d-nul Chelemen s-ar încadra. Cel puțin până la plecarea din Comăna de Sus, Chelemen Constantin a fost ceea ce, îndeobște, se numește ,,un ins folcloric autentic”, păstrător și transmițător al tradiției pe care și-a însușit-o în mod organic, dovadă fiind tocmai acest manuscris, alcătuit din amintiri; printre altele a învățat să cânte de la mama sa și cânta de mic, disponibilitate pe care și-a păstrat-o la cei 72 de ani (N.R- vârsta pe care o avea Constantin Chelemen la publicarea materialului). Dar demersul alcătuirii unei monografii a satului natal îl plasează deja la nivelul superior al celor care, în interiorul sistemului tradițional fiind și acționând în virtutea acestuia, reușesc să-l și conștientizeze, să se ridice deasupra lui, cuprinzându-l într-o privire integratoare. Căci o monografie presupune sistematizarea materialului! Chiar dacă peste informația dobândită în școală domnia sa a adăugat noi lecturi, este remarcabil faptul că ideea alcătuirii unei monografii nu aparține, de data aceasta, unui intelectual; dar domnul Chelemen Constantin a știut să preia modelul oferit de activitatea intelectualilor sătești, ajutat fiind și de propriile disponibilități mentale și afective. Din acest punct de vedere,  cazul Chelemen Constantin, este interesant pentru că se situează la granița dintre ,,stratul“ țărănesc, de la care a asimilat un bagaj complex de cunoștințe, reprezentări și norme (etice și morale) specifice și ,,stratul” intelectualilor sătești sau de provincie, spre care tinde și care și-a lăsat la rându-i amprenta asupra desăvârșirii personalității sale.

Întreaga activitate i-a fost motivată de respectul pentru cultură și pentru ,,omul cu carte”, de dorința de cunoaștere și, după cum singur mărturisește, ,,de dragoste mare pentru locurile natale și frumoasa Țară a Făgărașului”. Scrierea caietului o resimte ca pe o datorie, asumându-și responsabilitatea celui ce se erijează (și puțini o fac) în membru activ al comunității din care face parte, și al istoriei. Contrar tendinței actuale majoritare, de negare a originilor rurale, manifestată de un număr mare de persoane mutate de la sat la oraș, domnia sa își afirmă această apartenență într-un mod superior și dorește să predea tocmai ștafeta legăturii cu satul și cu trecutul: ,,Cine își iubește neamul și țara cu tradițiile sale bogate, rămase din moși strămoși, cu bucuriile și suferințele sale, cu credințele și datinile în cari au grăit și s-au dezvoltat, trebuie să ducă mai departe, să transmită generațiilor viitoare tot ceea ce e mai frumos din aceste buchete de datini și amintiri”. Reperele cu care acționează aparțin epocii dinaintea instaurării comunismului și se înscriu în coordonatele noțiunilor de patrie, credință (caietul stă sub semnul dictonului ,,Nihil Sine Deo), onoare, omenie, vehiculate la vremea respectivă cu precădere de către intelectualitate, ceea ce nu înseamnă că țăranilor le erau necunoscute, doar că la un alt nivel și sub altă formă. Chelemen Constantin a reușit să le păstreze, sustrăgându-le pervertiri la care le-a supus regimul de după 1945”.

Cântece poporane din Țara Făgărașului

Manuscrisul lui Constantin Chelemen se numește, sugestiv, ,,Cântece poporane din Țara Făgărașului”, fiind tipărit de Cristian Chelemen sub denumirea de ,,Culegeri poporane din Țara Făgărașului” în anul 2019. Laura Jiga sintetizează cuprinsul manuscrisului astfel: ,,Cântece poporane din Țara Făgărașului” conține 120 de pagini, format A 4, împărțite în patru părți. Partea I: Cuvânt înainte; Partea a II-a: Credință și patriotism, cu capitolele: Religia și istoria; Partea a III-a cu capitolele Viață; Cultură; Limba, Portul; Literatura populară, Colinde, Strigături, Orânda, Portul popular românesc, Mărunțișuri; Partea a IV-a: Tradiții și obiceiuri. Caietul se încheie cu harta Țării Făgărașului și cu o pagină de date biografice. Din punct de vedere strict folcloric și etnografic, manuscrisul este interesant prin câteva informații inedite (Foarte bogate în mănunte sunt descrierile obiceiului Turcii sau a Plugarului, care beneficiază de o frază coerentă și cursivă), prin referiri la mici serbări organizate cu diverse prilejuri, la detalii doar aparent secundare…cum ar fi felul de mâncare servit în șezători sau în timpul posturilor, rugăciunile preferate (altele obligatorii) ale copiilor etc., toate contribuind la construirea unei imagini mai precise a vieții sociale din Comăna de Sus în prima jumătate a secolului al XX-lea. Subliniem că toate informațiile conținute vizează perioada de până la plecarea autorului din sat. Repertoriul de colinde și cântece de stea se ridică la 24; cântecele propriu-zise, patriotice, romanțe sau chiar simple poezii aparținând în mare parte creației de autor, dintre care preferați par a fi Alecsandri și Coșbuc, sunt în număr de cca 50. Chiar dacă nu sunt în totalitate inedite, oferă o idee asupra circulației lor în zonă la vremea respectivă; la fel, lista cântăreților de muzică populară preferați (li se adaugă Grigore Leșe, pe care autorul l-a ascultat prima oară abia după predarea manuscrisului) poate fi utilă într-o cercetare ce privește gustul muzical al insului folcloric.

Manuscrisul e bogat și valoros sub multe aspecte, pe care nu ne-am propus să le epuizăm aici, de vreme ce nu doar informația propriu-zisă interesează, ci mai ales configurația în care ea este cuprinsă și prezentată”.

 Cinstirea monumentelor istorice

Pentru țăranul făgărășean interbelic, cinstirea monumentelor istorice avea ceva sacru, religios, pentru că dragostea de țară era sfântă, impregnată în ADN-ul acestuia de la naștere și până la moarte. ,,Monumentele istorice constituie în viața culturală a unui popor legătura între trecut, prezent și viitor. Prin trecutul lor și prin istoria și arta lor cu care sunt împodobite, ele încrustează pe răbojul vremii starea de cultură, puterea de creație, mijloacele tehnice, posibilitățile de realizare și zilele în care s-au întemeiat. Prețuirea acestui valoros tezaur- monumentele istorice- cercetarea și ocrotirea lor, arată întotdeauna nivelul de cultură atât a celor cari le-au întemeiat cât și a celor care le au și le păstrează. Ele sunt și rămân un bun scaru al poporului care le are și le ocrotește” scria Constantin Chelemen.

Înțelepciunea la bătrânii Țării Făgărașului

Înțelepciunea este unul dintre darurile Sfântului Duh, urmată de Înțelegere, Sfat, Tărie, Cunoștință, Evlavie și Frica de Dumnezeu. Bătrânii Țării Făgărașului, foștii tinerei ai perioadei interbelice, se hrăneau cu pilde și povești de înțelepciune care s-au transmis pe cale orală, din generație în generație.  ,,Din pildele cele înțelepte” ne aduce aminte de dragostea pe care bunicii și străbunicii noștri o nutreau pentru poveștile pline de pilde, îmbrăcate în voalul istoriei. ,,1. Împăratul Constantin cel Mare asculta odată multe ceasuri, cuvântul lui Dumnezeu stând în picioare. Un episcop se duse la el și-l rugă să șadă. Iar împăratul îi răspunse că nu se cade să asculte sfaturile și poruncile celui mai mare Domn al Cerului și al pământului, șezând, ci stând în picioare. 2. Împăratul Carol  al V-lea fiind odată vizitat de solii regelui Franței, el tocmai își făcea rugăciunea. Se duse un ministru să-i spună că solii regelui Franței cer audiență. Să facă bine solii să aștepte; acum am un lucru mult mai mare de făcut; eu însumi sunt acum în audiență la Împăratul împăraților, la Domnul, Dumnezeul meu. Și așa solii regelui Franței au trebuit să aștepte. 3. Dumnezeu e bun, mare și puternic, el a făcut lumea aceasta”.

Istoria, dascălul tuturor lucrurilor neamului românesc

În toate straturile sociale ale perioadei interbelice românești istoria avea statut de regină iar dragostea de patrie era implementată în sufletele românilor de la cea mai mică vârstă. Țăranul din Țara Făgărașului avea o evlavie sfântă pentru tot ceea ce se numea istorie. Constantin Chelemen surprinde această stare de fapt în manuscrisul său, acesta era, în fond, curentul în satele din Țara Făgărașului. ,,Istoria este dascălul tuturor lucrurilor neamului românesc. Și că fiecărui român îi este dat să știe istoria neamului său și a mai marilor săi conducători. Că și Dumnezeu a poruncit lui Moise și la alți bărbați sfinți să scrie istoria neamului lor. Deci tu române primește această istorie și îndeamnă și ajută și pe alții care pot să scrie de tot neamul românesc și să le facă neamurilor viitoare, că mare lucru este a fi născut din sânge de român”.

Credința

,,Religia creștină ortodoxă este acea parte a spiritualității noastre în care omul își arată credința sa în Dumnezeu ce se întemeiază pe învățătura dată de Domnul nostru Isus Cristos. Ea este puterea care ne pune în legătură cu Dumnezeu și ne arată nouă și ne încredințează că există o viață dincolo de mormânt, o viață eternă în care cu toții ne vom bucura lângă Domnul. Credința este tăria care ne dă sens vieții noastre, ne ajută să biruim necazurile și ne luminează drumul vieții pe pământ. După cum am văzut că este credința, trebuie să vedem ce cuprinde ea:

  • ,,Sănătatea de-a putea lupta cu viața pământească/ Munca și voința pentru a fi tari în toate împrejurările./Înțelepciunea de a deosebi binele de rău./ Răbdarea pentru a stăpâni problemele vieții./ Bunătatea inimii de a face fapte bune și folositoare/Slavă ție Dumnezeul nostru, slavă ție”. Amin.”.

 Un testament al țăranului din Țara Făgărașului

Manuscrisul lui Constantin Chelemen reprezintă un testament al țăranului din Țara Făgărașului, un legământ lăsat urmașilor să nu-și lepede credința, portul, limba românească și obiceiurile. Este o romanță a iubirii- ,,Mîndra mea ardeleană/Țucu-i ochii și-o sprânceană/Și cercelul din ureche/ Cine m-a vedea să crape/Bagă Doamne luna-n stele/ Să mă duc unde mi-e jele/ Bagă Doamne luna-n ceață/ Să mă duc la mândra-n brațe/ Bagă Doamne luna-n nor/ Să mă duc unde mi-i dor”– o cheie spre trecutul nostru și o conștientizare a ceea ce suntem și de unde suntem acum, când credința creștină, simbolurile românești sunt lovite de la cel mai înalt nivel. Manuscrisul lui Constantin Chelemen ne aduce aminte de versurile mult-iubitului cântec al lui Jean Paul Moscopol- ,,Tot ce-i românesc nu piere”. (Ștefan BOTORAN)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here