FOTO: EuropaFM

Guvernul amână majorarea salariilor cu un an. Eliminarea inechităților din sistemul de salarizare, care va include printre altele majorarea salariilor, nu se va aplica din anul 2024.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Europa FM, că „nu vom avea o lege a salarizării pusă în aplicare pe anul viitor”, el estimând că aceasta se va aplica din 2025.

De asemenea, și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus la Digi24 că nu i s-ar părea corect „să venim cu o astfel de măsură într-un an electoral”.

Guvernul amână majorarea salariilor cu un an

„Părerea mea e că va avea aplicabilitate din 2025. Nu știu dacă de la începutul anului sau de la jumătate. (…) Și dumneavoastră, și eu, și toți românii ne dorim să le fi făcut pe toate în 4 luni. Nu sunt Harry Potter. Mă numesc Marcel Ciolacu”, a declarat Marcel Ciolacu despre legea salarizării, la EuropaFM.

La rândul său, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a transmis că „eliminarea inechităților și disparităților din sistemul de pensii și eliminarea inechităților din sistemul de salarizare” reprezintă „două jaloane foarte importante în PNRR”, dar că noua lege a salarizării „nu face obiectul anului 2024”.

„Nu mi s-ar părea nici măcar din punct de vedere politic corect să venim cu o astfel de măsură într-un an electoral”, a mai explicat Nicolae Ciucă la Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here