Pe parcursul anului școlar 2023-2024, la nivel naţional se derulează Proiectul Şcoala Siguranţei Tedi în baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi firma Tymbark Maspex România, partener fiind Ministerul Educaţiei Naţionale.

Astfel, a început cel de-al 9-lea an al Școlii Siguranței Tedi. O nouă generație de elevi de clasa I va primi informații importante, în baza acestui proiect, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, prin Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, desfăşurând mai multe activităţi în scopul informării copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor.

În judeţul Braşov, în perioada mai sus menţionată, se derulează activităţi în cadrul a 35 unităţi de învăţământ (74 clase),  care vor beneficia de recomandările poliţiştilor referitoare la importanţa cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unui comportament preventiv la şcoală, acasă sau pe timpul vacanţelor, precum și cauzele și condițiile care favorizează comportamentul deviant, modalități de sesizare și evitare a atingerilor nedorite, siguranța pe internet.

Obiectivele acestor activităţi sunt prevenirea implicării copiilor în situaţii de risc (accidente rutiere, dispariţii de minori, utilizarea incorectă a internetului) şi  informarea părinţilor cu privire la necesitatea educării copiilor în sensul adoptării unui comportament antivictimal şi antidelictual.

Activitățile se vor desfășura în incinta școlilor, cu sprijinul Serviciului Rutier, care va participa cu Laboratorul de educație rutieră din dotarea IPJ Brașov.

La finalul anului școlar, copiii care vor participa la activități vor primi o diplomă de participare din partea mascotei Tedi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here