Cetele de feciori și irozii vestesc Nașterea Mântuitorului. Obiceiul organizării cetei din Țara Făgărașului vine de la 1765

Cel mai cunoscut obicei din Ţara Făgăraşului, care s-a păstrat şi în ziua de azi este Ceata de feciori. În fiecare sat făgărăşean se organiza Ceata de feciori, iar pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, aceasta prelua, într-un fel, conducerea comunităţii. Obiceiul vine din vechime, iar conform etnografului Ioan Pumnea, un document de la 1765 explică organizarea cetei din Ţara Făgăraşului.

• ,,Documentul de la 1765 prevede că au fost înfiinţate pentru întîia oară cetele de tineri, care erau organizate în preajma solstiţiului de iarnă. De asemenea, acest document arată că în Comăna de Jos de lîngă Făgăraş obiceiul «Obcina» se ţinea la o gazdă unde se juca. Se mai precizează unele amănunte legate de port“,   preciza etnograful Ioan Pumnea.

În Ţara Făgăraşului Ceata de feciori, conform profesorului Ioan Funariu, era compusă din aproximativ 7 până la 12 tineri care îşi alegeau o gazdă la care se adunau prima dată la 6 decembrie, de sărbătoarea Sf. Nicolae, când îşi împărţeau funcţiile. Conducătorul cetei este vătaful mare, în unele sate jude, vătaf, primar sau preşedinte, singurul care avea dreptul să ia decizii. Ceilalţi membri ai cetei erau: vătaful mic, crâşmarul, casierul, stegarul şi apoi restul cetaşilor. Steagul este cel mai de preţ obiect al cetei și se confecţionează diferit în funcţie de sat, dar este nelipsit de la jocul din vatra satului, de la colindat şi, bineînţeles, de la gazdă. Dacă în vechime, cetaşii mergeau la colindat însoţiţi de muzicanţii satului,   astăzi îşi angajează formaţii de muzică populară cărora le plătesc sume mari de bani. Sociologul Traian Herseni explica, în 1932,  cum colida Ceata de feciori.

• ,,Ceata intra în curte apoi vătavul deschidea uşa spunând: Lasă-ne în casă, jupâne gazdă,/C-afară plouă de varsă,/Streşinile pică,/Bune haine strică, şi când a ajuns la masă, începe Naşterea (tropar).

La masă, se aşază vătavul cu jupânii, de o parte, şi stegarul cu domnii, de cealaltă parte, stegarul aşezându-se lîngă vătav. Se cânta pe două partide la colinde, jupânii şi domnii, după care urmează joc. După joc se spune o colindă după cum are copii, băiat sau fată, sau n-are copii. Se întreabă pe cine să colinde. Unde e mort sau e jale în casă, se cântă «O, ce veste minunată». Ceata zice în cor: Hei, foarte frumos mulţămim de cinste şi omenie. De unde o golit, Dumnezeu să împlinească cu miile şi sutele. Dau apoi mâna cu gazda, iau darurile şi pleacă. Se dă colac, carne şi 10-20 de lei în casă, darurile se aşază pe masă. Scot din sat până in 7.000 lei”.

Istoria obiceiului Cetei

Despre originea Cetei sunt patru teorii latine, două greceşti şi două trace. Cea mai frumoasă interpretare a Cetei este una latină care trimite la începuturile ei înainte de Cristos cu vreo trei sute de ani. Este vorba de un dans ritual executat de 12 sali, preoţi ai zeului Marte. Cel ce supraveghea dansul ritual al salilor se numea „vates“, în româneşte Vătaf. De-a lungul timpului „vătaf“ este preluat de slavi de la populaţia daco-romană şi consacrat cu sensul de conducător al unui grup de dregători, slujbaşi, oşteni, poliţie sau străjeri.  După 2300 de ani, Ceata a mai păstrat: organizarea, jocul şi cuvintele ce le însoţeşte dansul. Azi, Ceata este un obicei moştenit, o manifestare în cinstea Crăciunului şi a celorlalte sărbători până la Sfântul Ioan.

Ceata din Țara Făgărașului se organizează de Sf. Nicolae

Tradiţia spune că, în Ţara Făgăraşului, Cetele de feciori se constituie în ajunul Sf. Nicolae şi se desfac în ziua de Sf. Ioan. Cel mai spectaculos obicei la deschiderea cetei se păstrează la Ucea de Jos. Aici, feciorii care compun ceata, umblă pe uliţele satului şi strigă ,,cucurigu”. Sătenii ies degrabă la porţi şi le oferă tinerilor ouă proaspete. Cu coşul plin de ouă feciorii se retrag seara la gazdă şi prepară o păpară, după care invită fetele la masă. Închiderea cetelor sau spargerea lor se face de Sfîntul Ion, pe 7 ianuarie.  Feciorii de la Rucăr sparg ceata la lăsarea întunericului de praznicul Sf. Ion, când fac joc la fiecare răspântie de uliţe după care urcă pe dealul numit ,,Coasta furcii” cântând, iar din vârful coastei dau drumul la roţi de foc care, rostogolindu-se, ajung la baza dealului în strigătele tradiţionale. De câţiva ani se organizează  la Făgăraş o frumoasă paradă a cetelor de feciori din Ţara Făgăraşului, de Sfântul Ion. Organizarea evenimentului aparţine bisericii ortodoxe. Obiceiul colindatului de ceată bărbătească a fost inclus pe lista patrimoniului imaterial mondial UNESCO, în luna decembrie 2013.

Irozii, colinda copiilor

Sărbătorile  de iarnă aduc în actualitate ritualuri practicate de sute de ani în Ţara Făgăraşului. Ceata de feciori, irozii, colindatul, steaua, pluguşorul, capra sunt câteva dintre obiceiurile şi tradiţiile care fac din satul făgărăşean o scenă deschisă.  Se spune că o casă necolindată este o casă pustie. Prin urmare, toate uşile sunt deschise în Ajunul Crăciunului pentru a primi colidătorii, pe acei mesageri care duc în casele românilor vestea Naşterii Mântuitorului. Colindele din Ţara Făgăraşului sunt pline de spiritualitate, de simboluri, de mesaje, de dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor. Gazdele îşi recompensează colindătorii cu colaci, iar în ziua de azi cu bani. În Ajunul Crăciunului se fac „ Irozii“, ritual la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfăţişează misterul Naşterii Domnului Iisus Hristos, iar personajele dramei sunt Irod, un ofiţer şi soldaţii îmbrăcaţi în portul ostaşilor romani, trei crai sau magii: Melchior, Baltazar şi Gaşpar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă. Obiceiul Irozilor a apărut la noi pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, însă originea lui este apuseană şi se leagă de misterul celor trei magi. La noi a pătruns prin saşii din Transilvania. În fiecare sat din Ţara Făgăraşului, copiii se organizează în Irozi, îşi împart rolurile, învaţă textele şi scenariul, astfel că în Ajunul Crăciunului se prezintă în faţa sătenilor.

•  Un alt obicei practicat de feciori este umblatul cu ţurca, capra sau brezaia. Ca şi în celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul, butucarul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc. Capra joacă după fluier, iar la terminare, unul din flăcăi; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii joacă pe stăpâna casei, pe fete şi apoi mulţumind se îndepărtează.
•   Cei care merg cu Steaua sunt copiii de la 7 la 14 ani. Acest obicei are conotaţii religioase referitoare la Naşterea Domnului.
•  În ajunul Anului Nou, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă prin sat cu Plugul – străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă. Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul contribuie la veselia generală a sărbătorilor de Anul Nou, colorând desfăşurarea acestei sărbători cu acele elemente care ilustrează una din principalele ocupaţii ale poporului nostru – agricultura. În ajunul Anului Nou şi cetele de copii intră din casă în casă să vestească noul an, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, clopoţei, tălăngi etc. Și urarea lor este un lung poem în versuri care prezintă succesiunea muncilor agricole, de la aratul ogorului până la coptul colacilor.