Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav va trece la un program de 16 ore, între orele 07.00-23.00, începând cu 15 ianuarie. Așa susține președintele CJ Brașov, Șerban Todorică.
- „Din data de 15 ianuarie, programul va fi prelungit. Există documente în acest sens, există oameni pregătiți și oameni care așteaptă să lucreze. Acuma, sigur, întrebarea este economică. Noi stăm la masă și discutăm, în condițiile în care nu ai trafic aerian, în condițiile în care este iarnă, în condițiile în care probabil de abia din aprilie vor începe și alți operatori să opereze pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Ce facem? Mărim programul, stăm în aeroport fără să facem nimic sau luăm decizii responsabile, bazate pe cheltuirea eficientă a banului public?” a declarat prședintele CJ Brașov, conform Radio Brașov FM.
Șerban Todorică mai spune cî mai sunt și alte companii aeriene care vor opera de la Brașov.
- „Sunt cel puțin două companii aeriene interesate, cu care suntem în discuții, suntem în negocieri și da, suntem convinși că în 2024 vom avea 300.000 de pasageri pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav”.
În prezent doar Wizz Air mai are programate curse aeriene cu plecare din Brașov, spre Londra şi Dortmund.