FOTO: radiobrasovfm.ro

Peste 15.000 de elevi cu situații financiare dificile vor primi, începând de azi, tichetele educaționale, care ar fi trebuit să ajungă la ei încă din toamna anului trecut. Este vorba despre tichetele în valoare de 500 de lei, acordate într-o singură tranșă pe an, iar cu acestea pot fi cumpărate doar rechizite și alte lucruri necesare pentru școală, arată radiobrasovfm.ro.

Întârzierea a fost cauzată de procedurile ministeriale, care nu au fost finalizate la timp și, mai mult, deși tichetele au fost trimise în teritoriu, încă nu pot fi distribuite peste tot. Brașovul, însă, va începe de miercuri distribuirea, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur:

La Brașov suntem norocoși pentru că am primit în data de 27 decembrie cardurile pentru aproape trei sferturi dintre beneficiari, unul dintre puținele județe în care aceste carduri au fost livrate. Șspun norocoși, deși meritul revine conducerii Inspectoratului Școlar Județean Brașov, care, prin demersurile realizate, obținut prioritizarea județului nostru. În ceea ce privește procedura de distribuire, care cuprinde și modelele de procese verbale de predare-primire între inspectorate și unități și între unități și beneficiari, MIPE ar fi trebuit să transmită până la acest moment. Noi am decis că vom începe distribuirea pe baza unor documente de predare-primire elaborate de noi„.

Dintre cei 15.800 de beneficiari îndreptățiți a primi aceste tichete, sunt aproximativ 1.400 care nu au toate informațiile complete în baza de date, după cum a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here