•   Gradul de ocupare al paturilor din spital nu depășește 47%

În luna februarie a.c. se încheie mandatul de manager de la Spitalul Municipal Făgăraș al dr. Pandrea Mihaela, cea care a condus unitatea spitalicească în ultimii patru ani. Deja Legislativul a aprobat regulamentul de concurs, ajuns pe masa consilierilor locali la începutul acestui an, document semnat de Câju Mariana, președinta CA de la Spital. Majoritatea angajaților spun că respiră ușurați întrucât ,,mai există o șansă ca lucrurile să se schimbe la spital“, în timp ce alții susțin că ,,nu va fi nicio schimbare“, căci la cârma spitalului va rămâne aceeași conducere, concursul fiind oricum de formă. Înclinăm să dăm crezare acestor angajați întrucât regulamentul propus de CA și aprobat de CL Făgăraș prin mașina de vot a primarului, este la fel ca și cel folosit la ultimul concurs, cel din 2019. Să facem o scurtă analiză a mandatului Pandrea, dar și a modului în care aceasta a ajuns șefă la spital sub oblăduirea binomului Câju-Sucaciu.

 Concurs măsluit în 2019

Spitalul din Făgăraș a devenit o castă a  favorurilor de tot felul şi a intereselor de când s-a format binomul Câju-Sucaciu, prin 2017. Făgărășenii sunt cei care critică activitatea coordonată de  cei mai sus amintiți, justificându-și pozițiile și prin  concursul organizat, în 2019, pentru ocuparea funcţiei de  manager al spitalului de către consiliul de administraţie dominat de acelaşi binom. S-au lansat atunci în cursă trei candidaţi, dr. Tarta, ec. Ţîmboiu şi dr. Pandrea, care au şi participat la prima etapă a competiţiei, vizitarea spitalului. Până  la finalul perioadei de înscriere au rămas însă  doi candidaţi în competiţie, Persida Ţîmboiu şi Mihaela Pandrea, ultima fiind numită   manager interimar de același binom. Favorită era Pandrea, iar derularea concursului a demonstrat acest lucru. Reamintim că acest concurs a fost lipsit de transparență, presei (Monitorul de Făgăraș) fiindu-i refuzată participarea. A fost un mod josnic de a bloca intrarea în sală a reporterului Monitorul de către Câju Mariana. Tot josnic a fost și modul în care a fost evaluat proiectul  ec Țîmboiu, contracandidata favoritei Pandrea. Ec. Țâmboiu, care fusese notată la concursul anterior, pentru aceeași funcție, cu o notă peste 9.00, acum nota ei nu depășea 6.00.  La data de 11 februarie a apărut   pe site-ul spitalului  procesul verbal cu rezultatele concursului, care era semnat doar de   Mariana  Câju şi de  secretara Adriana Tănase.   Membrii comisiei, doi medici  din Braşov,   dr. Ioan Grigoriu, dr. Liviu Muntean, aduşi în ziua concursului de Câju, nu şi-au pus semnătura pe respectivul proces verbal. Astfel, Pandrea  a fost înscăunată în fotoliul de manager al spitalului din Făgăraș. A fost notat cu medie mare proiectul de management al Mihaelei Pandrea care în realitate reda  ideea  binomului Câju-Sucaciu, respectiv transformarea spitalului municipal public în spital de urgenţă categoria III (Declarație susținută de Câju privind soarta spitalului). La patru ani distanță, acest proiect a rămas doar pe hârtie, n-a fost pus în practică, ca de altfel nici alte investiții stipulate în respectivul proiect ,,apreciat“ de comisia de concurs în defavoarea celui prezentat de Țîmboiu. Dar vom reveni pe acest subiect.

Dictatura din spital

Nimeni nu trece peste decizia unui singur om ajuns şef peste Spitalul Municipal Făgăraş. Mariana Câju, numită de primar în CA, semnează şi ia decizii pentru activitatea unităţii spitaliceşti, iar dacă vreun angajat, fie medic, asistent sau auxiliar îndrăzneşte să se plângă este trimis direct în comisia de disciplină unde decide tot Câju. Nici managerul Pandrea  nu are curajul să facă vreo declaraţie fără acordul aceluiaşi personaj. ,,Nu ştiu, vorbiţi cu Mariana Câju. De ce nu-l întrebaţi pe primar?” era răspunsul pregătit de Pandrea la orice întrebare legată de activitatea spitalului. Asta la început de mandat întrucât, în timp, n-a mai vorbit cu nicio persoană care cerea informații. Iar față de personalul medical, medici, asistenți medicali, a adoptat un comportament dictatorial.  Era modul în care conducerea Spitalulului Municipal Făgăraş ascundea de ochii contribuabilului nerealizările, greşelile, dar şi modul în care erau  cheltuiţi banii publici. Mai mult, comenduirea spitalului a emis  dispoziţii prin care interzicea angajaţilor de orice fel să dea informaţii presei. Erau  nişte acte interne care au băgat spaima în angajaţi, ameninţaţi fiind cu comisia de disciplină și desfacerea contractului de muncă.   Fără să greșim putem spune că binomul Câju-Sucaciu și Pandrea și-au luat spitalul public pe persoană fizică.  De exemplu, când medicii de la Urgenţe au prezentat deficienţele secţiei, lipsa medicilor şi a asistentelor şi epuizarea fizică a medicilor care erau obligaţi să lucreze şi 36 de ore, ei au fost trimiși direct  în comisia dedisciplină. În loc să fie rezolvate problemele ridicate de medicii de la UPU, ei au fost sancționați.

  • ,,Nu putem da informaţii pentru că suntem ameninţaţi cu  comisia de disciplină și ne pierdem locurile de muncă. Ne-au pus să semnăm în acest sens” spun  unii angajați din spital.

Răzbat dincolo de zidurile spitalului doar  acele informații care  descriu spitalul precum unul din Elveţia.

Veniturile spitalului se duc pe salarii

Făgărășenii cunosc foarte bine că  sinecurile curg în administrația publică locală de la Făgăraș și în unitățile subordonate. Pentru nimeni nu mai este o noutate. Așa se face că  angajatorii cei mai mari din municipiul Făgăraș sunt spitalul și primăria.  În timp ce la Spitalul Municipal Făgăraș medicii tineri renunță în număr mare la funcții după ce dau  față în față cu metehnele conducerii, infirmierele devin asistente medicale, iar asistentele medicale cu experiență care nu sunt pe placul șefilor sunt determinate să renunțe la posturi, așa cum spun ele.    Spitalul din Făgăraș este de  grad IV și are  273 paturi pentru spitalizare continuă. Conform planului strategiei de dezvoltare prezentat în 2023, prin luna mai, de conducerea spitalului spre aprobare în plenul CL Făgăraș, situația nu era deloc bună. Conform documentului,  în anul 2020 din totalul angajaților 13,4% au fost  medici, personal medical 62% din care cu studii superioare 25,7%. Rata de utilizare a paturilor din spital a fost de numai  46,68%, adică mai puțin de jumătate din capacitatea aprobată. Se înțelege asfel că pacienții evită serviciile de la spitalul din Făgăraș. În privința veniturilor spitalului, acestea sunt cheltuite în proporție de 67% pe salarii,  în timp ce pentru medicamente se cheltuie  numai 4,4%  din venituri.  În privința lefurilor, aflăm (de pe site-ul spitalului) că salariile de încadrare cele mai mari le au managerul și trei membri ai Consiliului de Administrație, nu mai puțin de 17.218 lei/lună/fiecare. Dar cine împarte, parte își face.  Și ne referim aici la managerul  Pandrea Mihaela și membrii CA, Câju Mariana (președinte CA) Chichernea Nicoleta și Ciurea Mihaela, așa cum stipulează datele afișate pe site-ul spitalului. Și   sporurile ce se acordă în spital se distribuie discreționar, spun unii angajați. Cel mai mare spor acordat este sporul Covid care și anul trecut s-a plătit la anumiți angajați, manager, unii medici, director economic, contabil, jurist, unii asistenți medicali.

Mandat pigmentat cu nereguli și scandaluri

Mandatul de patru ani al managerului Pandrea Mihaela de la spital a fost unul  lipsit de transparență așa cum a fost organizat și concursul care a urcat-o în scaunul de manager. S-au înregistrat în decursul celor patru ani  o serie de evenimente care au afectat angajații, dar și imaginea spitalului la nivel național. Redăm doar câteva dintre acestea.

  •  În august 2022 s-au revoltat angajații de la  Compartimentul Recuperare medicală, medicină fizică și balneologie  de la Sitalul Municipal Făgăraș. Pacienții internați de numai o zi au fost dați afară din unitatea medicală. 14 pacienți au fost obligați să renunțe la tratamentul absolut necesar care se întindea pe 2 săptămâni și să plece acasă deși se știa că timp de 6 luni ei nu vor mai putea beneficia de proceduri și de medicație. Motivul a fost unul cusut cu ață albă, compartimentul se transforma în secție covid. A fost decizia conducerii spitalului luată la 9 august și pusă în aplicare la 10 august. Deși saloanele au rămas goale, nici pacienți covid n-au ajuns în secție întrucât nu erau. Nici la Compartimentului Boli infecțioase nu erau paturile ocupate, doar 14 din cele 20.  Nimeni nu a apărat însă pacienții alungați din spital.
  •    Un caz incredibil, care depãşeşte gândirea normalã a românului s-a înregistrat la spitalul public din Fãgãraş. Pentru un bãrbat decedat în acest spital s-au emis douã certificate de deces semnate de acelaşi medic, dar cu cauze diferite. Puşi în faþa acestei situaţii, managerul şi medicii implicaţi s-au rezumat sã spună cã vina o poartã ziarul Monitorul de Făgăraș pentru cã a scris.  Este cazul lui Emil Mocan, fost secretar al Primãriei Fãgãraş timp de 30 de ani, care a decedat în spital la 1 ianuarie 2021. Subiectul a fost redat în toată presa centrală. Ajunși în fața managerului pentru a obține explicații, Pandrea s-a adresat doar reporterului de la Monitorul  de Făgăraș: ,,Tu nu ai voie în spital!“.  Încă o dovadă că spitalul este o cazemată și nu o unitate publică. Cazul Mocanu se află și în prezent în instanță, fiul fostului secretar dorind să afle vinovații pentru decesul tatălui său în spital.

u În ianuarie 2021, managerul voia desființarea Dispensarului TBC din cadrul spitalului. Situaţia a fost semnalatã redacţiei de pacienţii cu tuberculozã și a fost relatatã în Monitorul de Fãgãraş.  Preşedintele CA, Mariana Câju, reprezentantul primarului în CA, a adus grele acuze  ziarului pentru a acoperi deciziile greşite ale conducerii. ,,Linşaj mediatic, şantajişti, ziar de scandal etc.“ au fost cuvintele acesteia la adresa ziarului, prezentate în conferinţa de presã organizatã doar cu presa localã care îi este favorabilã. Întrucât probabil îi era teamã de întrebãri, Monitorul de Fãgãraş n-a fost anunţat de organizarea conferinţei de presã. Articolele titrate pe subiectul ,,Dispensar TBC“ au dus însã la redeschiderea cabinetului TBC, pacienţii din Ţara Fãgãraşului fiind trataţi la Fãgãraş, nu nevoiţi sã-şi caute tratamentele la alte dispensare.  Pacienţii au considerat că singura vinovată de desfiinţarea dispensarului a fost Pandrea și au susținut că ,,un manager precum  Pandrea nu poate ocupa funcţia de conducere a spitalului  întrucât  nu o interesează soarta bolnavilor, ci ar avea alte interese“.

  •   O altă decizie, cea din martie 2020,  a fost desfiinţarea cabinetului de dermatologie, când medicul specialist Florentina Bica a apelat la Monitorul de Fãgãraş pentru a salva unitatea de la desființare în sprijinul pacienților.  ,,Vei fi forţată să te muţi!”  ,,Forţat te duci şi lucrezi acolo!” ,,Te duc în  comisia de disciplină!”. Acesta a fost modul în care managerul Spitalului Municipal Făgăraş, Mihaela Pandrea, proaspăt înscăunată în funcţie de binomul Câju-Sucaciu, s-a impus  în faţa dr. Bica Florentina   care era forțară să-și mute secția într-un spaţiu din clădirea în care funcţiona Centrul de Sănătate  Mintală (CSM), dar care nu era amenajat şi era impropriu desfăşurării activităţii unei unităţi/compartiment  cu paturi. Stresul suportat şi indiferenţa managerului faţă de pacienţi ei au determinat-o pe dr. Florentina Bica să-şi depună demisia. Bica era singurul medic dermatolog din Spitalul Municipal Făgăraş, iar plecarea ei  însemna desfiinţarea compartimentului dermatovenerologie.  Articolele publicate în ziar au dus la renunțarea deciziei care afecta pacienții.
  •   Scandalul iscat la Secția Cardiologie când medicul și asistentele medicale de aici au apelat la Legislativ și apoi la instanță pentru a-și obține drepturile de care au fost lezați de conducerea spitalului. Personalul acestei secţii acuza conducerea spitalului că din martie 2019 nu a mai plătit sporul aferent activităţii de terapie intensivă coronarieni (compartiment cu 5 paturi în cadrul secţiei cardiologie cu 20 de paturi). În schimb, conducerea a impus modificarea structurii organizatorice a organigramei şi a statului de funcţii ale Spitalului Municipal Făgăraş pentru anul 2021  în care a inclus şi 5 posturi  la Compartimentul terapie intensivă coronarieni din cadrul Secţiei de Cardiologie. Deși au câștigat în instanță angajaţii, conducerea a refuzat să pună în aplicare a hotărârea judecătorească (nr. 13929/24.12.2020), în parallel  luând decizia de a înfiinţa un compartiment de terapie intensivă coronarieni  cu personal nou angajat, aceleaşi 5  paturi din cadrul celor 20 ale Secţiei de Cardiologie.   Un fel de răzbunare pentru personalul care s-a revoltat, dar aplicată cu votul consilierilor locali.   Angajații au purtat vreme de doi ani o luptă surdă în instanță, ca la final să-și câștige drepturile.
  •   Şi medicii de la Obstretică-Ginecologie s-au revoltat şi au dat publicităţii un memoriu în care criticau măsurile comitetului director şi ale CA condus de Câju.

 Pandrea a fost numită politic la şefia Spitalului

Medicul Viorica Mihaela Pandrea lucrează în Spitalul Municipal Făgăraş din anul 2004 la secţia de Urgenţe deşi este medic de medicină generală, fără rezidenţiat la acea vreme.   În 2009, Pandrea a urmat un curs de specializare pentru medicina de urgenţă organizat la Arad, curs plătit de spital, vreo  60 milioane de lei vechi la acea vreme. Deşi nu obţinuse specializarea, a  fost numită   manager interimar la spital  de   Adrean Videanu, PDL, ministru interimar la Sănătate pe atunci,   prin Ordinul 2116/16.11.2009  care a fost remis spitalului prin fax. Astfel a fost înlocuit managerul Ion Mehedinţiu, tot interimar,  deşi  era în concediu. A fost înlocuită însă de alţi manageri numiţi tot politic.  A mai fost numită  director medical, în 2017, în echipa directorului Erik Coccheti adus la conducerea spitalului de primar,  şi mai apoi în echipa managerului interimar Persida  Ţîmboiu. Pentru a-şi păstra postul de la Urgențe, Pandrea a urmat  al doilea modul pentru specializarea în urgenţe, în 2019, la Tg. Mureş, tot pe banii spitalului. La finele cursului   a fost numită manager interimar la spital de binomul Câju-Sucaciu. (Lucia BAKI)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here