FOTO: weradio.ro

Compania Fly Lili va începe operarea pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav din luna iunie 2024. Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri pe care Jürgen Andreas Faff, patronul Fly Lili, şi Cătălin Cotruţ, directorul general al companiei, au avut-o zilele trecute cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, Constantin Albu, preşedintele Consiliului de Administraţiei al Regiei Autonome „AIBG”, Ştefan Daniel Micu, directorul DSNAR Arad, Florin Manta, şi directorul general al firmei de handling Kronaero, Ciprian Oprescu.

Cu acest prilej, participanţii au stabilit că în cursul lunii februarie reprezentanţii Fly Lili vor anunţa destinaţiile concrete şi frecvenţele zborurilor.

Totodată, s-a analizat posibilitatea ca Fly Lili să-şi stabilească una din bazele operaţionale pe Aeroportul Braşov, fapt care ar permite realizarea unui număr de trei curse dus-întors pe zi, şapte zile din şapte, în intervalul de 16 ore de funcţionare a Aeroportului Braşov.

„Am avut o întâlnire foarte productivă, în cadrul căreia am stabilit detalii concrete ale colaborării cu Fly Lili, însă este normal ca anunţul oficial privind destinaţiile şi orarul zborurilor să fie comunicat de oficialii companiei, la fel ca şi momentul punerii în vânzare a biletelor. Mulţumim oficialilor Fly Lili pentru interesul manifestat faţă de aeroportul nostru, pentru modul profesionist şi eficient în care au construit planul operaţional pe care îl vor pune în aplicare din această vară şi pentru acest început de bun augur al colaborării noastre”, a declarat directorul general al AIBG Constantin Albu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, a declarat: „Am purtat discuții esențiale pentru planificarea eficientă a zborurilor care se regăsesc în cerințele brașovenilor şi pentru a ne asigura că așteptările noastre, ale Consiliului Județean și AIBG, sunt aliniate cu cele ale părților implicate. Am simulat planificarea rutei și a orarului pentru a facilita cele mai bune conexiuni, am măsurat prin intermediul indicatorilor gestionarea traficului de pasageri, ținând cont de respectarea regulilor și procedurilor specifice. Sunt motivat și știu că realizările mărețe nu se pot înfăptui peste noapte, tocmai de aceea încurajez brașovenii să își dea seama că deschiderea acestui aeroport este în sine o reuşită de excepţie. Nu o să renunțăm până nu îl operaționalizăm în totalitate!”. 

Potrivit brasovmetropolitan.ro, și polonezii de la LOT Polish Airlines au reintrat „în cărți” pentru a opera de pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, după extinderea programului la 16 ore. Astfel, după ce și anul trecut au fost discuții privind deschiderea unor rute de către operatorul din Polonia, reprezentanții LOT Polish Airlines au fost, din nou, la Brașov, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2024, pentru a discuta cu reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

„Extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore a avut un ecou imediat în rândul companiilor aeriene interesate să iniţieze zboruri spre şi dinspre Braşov. Vineri, 19 ianuarie, la sediul Aeroportului Braşov a avut loc o întâlnire de lucru cu general managerul LOT Polish Airlines, Jakub Malecki, la care au participat Şerban Todorică, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Albu, directorul general al AIBG, Ştefan-Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al AIBG, Florin Manta, directorul DSNAR Arad, alături de managerul firmei Kronaero, Ciprian Oprescu, şi alţi oficiali, întâlnire care a fost facilitată de consulul onorific al Republicii Polone la Brașov, Janusz Wieslaw Szalinski. La finalul întâlnirii, participanţii au concluzionat că Aeroportul Braşov este în atenţia operatorului polonez, urmând ca în perioada următoare să se stabilească aspecte concrete ale unei viitoare colaborări. Împreună cu conducerea AIBG punem la bătaie idei constructive şi flexibilitate în situaţii win-win pentru cel mai deosebit centru de dezvoltare, Braşov”, se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Brașov.

Polonezii au tatonat terenul și pentru o preluare în concesiune a aeroportului

Discuții referitoare la posibilitatea deschiderii unor curse aeriene Brașov – Polonia se poartă de mai bine de un an. De exemplu, în luna septembrie a anului 2022, când încă se lucra la aeroport, ambasadorul Republicii Polone la București, Excelenţa Sa domnul Maciej Lang, a declarat că  reprezentarea poloneză la nivelul județului Brașov nu este suficient de evidenţiată sub aspect economic. Acest lucru s-ar putea schimba, dacă LOT Polish Airlines – principala companie aeriană poloneză, care în decursul timpului şi-a manifestat interesul pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, ar deschide curse aeriene de la Braşov.

Ba mai mult, în anul 2021, după ce a primit vizita consulului onorific al Republicii Polone la Braşov, Janusz Wieslaw Szalinski, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat că oficialul din Polonia „a reafirmat interesul pe care LOT Polish Airlines, principala companie aeriană poloneză, îl manifestă atât în ceea ce priveşte deschiderea unor rute aeriene, cât şi pentru concesionarea şi operarea aeroportului nostru”.

Declarația președintelui de atunci a Consiliului Județean Brașov a fost făcută în contextul în care, la momentul respectiv, administrația județeană brașoveană lua în calcul concesionarea aeroportului către un operator privat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here