Un grav accident a avut loc în acestă dimineață pe DN13, între localitățile Fișer și Bunești.
Două dintre persoane au fost declarate decedate de către personalul medical ajuns la fața locului, au transmis reprezentanții ISU Brașov: „Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, două dintre cele trei victime au fost declarate decedate. Vorbim de două persoane de sex masculin în vârstă de 55 de ani, respectiv 60 de ani. Cea de a treia victimă, o persoană de sex feminin în vârstă de 55 de ani este în stare gravă și va fi transportată cu elicopterul la Spitalul Județean Brașov pentru pentru investigații medicale de specialitate”.















