Elevii de la CN ,,Doamna Stanca“ din Făgăraș, care folosesc sălile de clasă din corpul de clădire C1, cel cu sala de sport, au avut o zi grea marți, 13 februarie a.c. Au fost plouați în sălile de curs, la propriu, întrucât lucrările care se execută la acoperișul sălii de sport au  lăsat imobilul în bătaia ploii. Apa a ajuns și în cele patru săli de clasă, blocând desfășurarea cursurilor. Degrab, elevii au fost mutați, după ce reprezentanții primăriei, proprietarul imobilului,  a sugerat conducerii  ,,să se descurce“.

  • ,,Ieri a fost o problemă cu apa. Am mutat elevii  cum am putut. Nu putem organiza cursuri în schimburi, așa cum ni s-a sugerat, ne-am duce cu orarul până la ora 22.00. Nu este normal. Acum, constructorii au acoperit parchetul din sală cu folie și ne putem desfășura orele în sălile de sub sala de sport. Dar nici n-a mai plouat. Nu noi, școala, urmărim lucrările, ci Primăria Făgăraș“ a explicat Corina Drăgoiu, directoarea de la CN ,,Doamna Stanca“.

Reprezentantul firmei de construcții explică situația 

  • ,,Lucrările le-am început în urmă cu două săptămâni. Normal trebuia să primim clădirea liberă pentru a putea executa lucrările. Dar am convenit ca elevii să-și desfășoare cursurile în paralel cu șantierul. Am descoperit sala de sport pentru a face acoperișul, dar am constatat că zidul de susținere se mișcă și nu putem lucra la acoperiș până nu consolidăm acel zid, ca apoi să facem o centură de beton. Aceste lucrări necesită timp. Când au început ploile, apa a ajuns în sala de sport până la parter, în sălile de clasă. Acum am pus folie peste tot pentru a proteja parchetul din sala de sport și  sălile de clasă. Acestea sunt lucrări neprevăzute în proiect, dar le vom face“ a explicat Gilu Mardare, reprezentantul firmei de construcții.

Părinții critică șantierul

Părinții au fost cei mai revoltați, gândindu-se că pruncii lor iar vor învăța în săli de clasă improvizate prin diferite locații de pe raza municipiului.

  • ,,Observăm că sala de sport se vrea a fi bazin de înot, dacă bazinul olimpic a fost abandonat de primărie și firmele ei“ spun revoltați părinții elevilor.
Bazinul olimpic de înot, abandonat

Înclinăm să le dăm dreptate având ca exemplu lucrările de reabilitare de la Școala Generală nr. 7, afiliată colegiului ,,D-na Stanca“. În acest caz, toate clasele de elevi învață prin spații improvizate închiriate de Primăria Făgăraș, cu chirii foarte mari. Chiar și așa  lucrările evoluează cu pași de melc, Primăria Făgăraș prelungind contractul de execuție, dar și contractele de închiriere pentru spațiile închiriate.

Lucrări prelungite la Școala Generală nr. 7

Proiect de aproape 6 milioane de lei

La CN ,,Doamna Stanca“ proiectul intitulat ,,Servicii de proiectare, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări necesare realizării obiectivului de investiții ,,Reabilitare, modernizare și dotare a CN ,,Doamna Stanca“, corp C1 și C2, inclusiv creșterea eficienței energetice și gestionare inteligentă  energiei pentru imobilul Sala de sport, C1“ este  finanțat prin PNRR și a fost încredințat de Primăria Făgăraș firmei Girosil Master Construct, asociat   SC RST Expert SRL, subcontractant SEB Design SRL, prin contractul nr. 41467/28 mai 2023. Valoarea proiectului este de 5.920.939,83 lei cu TVA, perioada de execuție fiind 28 iunie 2023- 28 septembrie 2024. Pentru același proiect a fost semnat Contractul nr. 45101/1.08.2023  cu SC Proinsite DAA Solution SRL pentru ,,Servicii dirigenție de șantier“,  în valoare de 41.055 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here