Desființarea Inspectoratelor Școlare Județene este stabilită pentru 2025, arată EduPedu. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcţiilor Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, DJIP si înființarea Birourilor Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar), care le preiau atribuțiile inspectoratelor, au termen 30 mai 2025, conform Ordinului nr. 3.069, publicat în Monitorul Oficial.

Prin acest ordin, Ministrul Educației a modificat anexele din ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 cu termenele oficiale de implementare a legislației subsecvente legilor educației.

Edupedu.ro a scris încă din 24 noiembrie 2023 că desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”. În decembrie 2023 Ministerul Finanțelor a introdus, la cererea Ministerului Educației, potrivit surselor Edupedu.ro, un articol în ordonanța trenuleț, prin care desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026, asta însemnând septembrie 2025.

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud. Întrebată dacă în 2026 va fi aplicabilă reorganizarea ISJ-urilor, Deca a spus că „vom vedea” și că termenul va fi stabilit într-un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de Ministerul Educației și a devenit caduc.

Noile termene pentru reorganizarea Inspectoratelor și a ARACIP – Agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele de stat și particulare din România

15.05.2025 

Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice și regulamentului de funcționare ale ARACIIP și ale birourilor județene/biroului municipiului București ale/al ARACIIP

30.05.2025 

  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a DJIP/DMBIP
  • Ordin al ministrului educației privind înființarea BJ-ARACIIP

30.06.2025  

  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului privind ocuparea funcției de director al BJ-ARACIIP
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ARACIIP
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a centrelor pentru carieră didactică
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Inspecție Școlară
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor din DJIP/DMBIP
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului național pentru ocuparea funcțiilor de conducere de director birou județean al ARACIIP, respectiv a funcțiilor de conducere de director din cadrul CCD

31.08.2025 

  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea componenței Consiliului ARACIIP

Tot pentru 2025 s-a amânat și metodologia privind concursurile pentru directori de școli

Ordinul al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului național de recrutare pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ  are termen 4 ferbuarie 2025.

  • Un raport publicat în martie 2023 de Ministerul Educației, instituție care refuză de doi ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea, arată că toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare. Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic.
  • Vezi aici lista inspectorilor școlari generali, în septembrie 2022: 21 erau de la PNL, 17 de la PSD și 2 de la UDMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here