Pe urmele Mântuitorului. Identitatea lui Iisus

Identitatea lui Iisus este un teren complex pe care pătrundem și pasionant totodată. Identitatea ne definește pe fiecare în parte având, în primă fază, secretele, visurile noastre, personalitatea noastră iar, în a doua fază, modul în care ne percep cei de lângă noi. Așa și în cazul lui Iisus: rabin, profet, predicator itinerant al Împărăției lui Dumnezeu și taumaturg, apoi modul în care l-au perceput contemporanii. Înainte de a analiza evenimentele care au cauzat sfârșitul Fiului lui Dumnezeu ne oprim asupra întrebării: Cine a fost Iisus?

Iisus, Mesia

Opinia ucenicilor săi a fost că El era Mesia, iar această calitate o percepem în comportamentul celor de lângă El, mai precis ucenicii, apoi mulțimea care îi aștepta faptele miraculoase și care îi sorbea învățăturile. ,,În timpul activității sale publice, opinia mulțimii și a ucenicilor concordă cu ocazii punctuale în care Iisus este recunoscut- direct sau indirect- ca Mesia. Episodul cel mai impresionant este masa pe malul nord-oriental al lacului Galileea, în tetrarhia lui Filip, la care 5000 de bărbați, pe lângă femei și copii, sunt hrăniți în mod miraculos de Iisus. Această masă, semn major al Împărăției lui Dumnezeu, se situează pe linia marilor evenimente din deșert, concret, episodul manei și a prepelițelor, trimise din cer (N.R- vezi episodul Exodului, adică al Ieșirii, când Moise conduce poporul evreu spre Țara Sfântă după eliberarea din sclavia Egiptului) și trezește un entuziasm debordant: Iisus este aclamat ca profet și rege, ca Mesia (v. Ioan 6, 14-15)” explică Armand Puis. O a doua recunoaștere vine chiar de la Petru- ,,Tu ești Hristosul!”. (Marcu 8,29)

Ce nu știau ucenicii?

Ucenicii l-au urmat pe Iisus și i-au captat puterile de a vindeca și a scoate demonii, dar ei au înțeles cu adevărat cine este Iisus doar după momentul Învierii Sale din morți, aspect asupra căruia ne vom opri mai încolo. În ciuda minunilor sale ei credeau că va fi un Mesia războinic, în genul lui David, iar Armand Puig va explica acest lucru:  ,,Într-un cuvânt, ucenicii și oamenii din popor împărtășesc aceeași idee despre ce trebuie să fie și să facă Mesia: să învingă- pe plan militar- dușmanii Israelului și să stabilească un regat întemeiat pe pace și dreptate”. (Armand Puig, Iisus, un profil biografic). Istoricul James Tabor insistă foarte mult asupra acestui lucru. ,,Ca viitor rege al Israelului, Iisus a format un guvern provizoriu alcătuit din cei apropiați ai lui sau Consiliul celor Doisprezece. Dintre adepții săi, a ales doisprezece pe care i-a desemnat ca ,,delegați” sau trimiși. Acesta este înțelesul din greacă al cuvântului tradus ca ,,apostol”. Intenția sa finală era ca, atunci când acest ,,guvern” să fie operațional, fiecare dintre ei să stea pe un ,,tron” al unuia dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Luca 22:30). Creștinismul avea mai târziu să privească alegerea celor ,,Doisprezece Apostoli” ca un pas în organizarea spirituală și cu siguranță exista și această implicație. Comunitatea care a scris Manuscrisele de la Marea Moartă fusese structurată în jurul unui Consiliu al celor Doisprezece și este foarte posibil ca acest model să-l fi influențat pe Iisus. Dar nu trebuie să trecem cu vederea implicațiile politice ale faptelor lui Iisus. Una dintre principalele sarcini ale lui Mesia din Casa lui David era să adune toate semințiile lui Israel, inclusiv pe așa-numitele seminții pierdute, care plecaseră în exil în timpul cotropirii Israelului de asirieni în secolul al VIII-lea î.Hr. Conform lui Iosefus, doar două seminții ale lui Israel se aflau sub stăpânirea romană: cel al lui Iuda și cel al lui Veniamin, cu ceva amestec din neamul lui Levi; pe când cea mai mare parte a celorlalte zece seminții migrase spre nord-vest și era concentrată undeva în zona Mării Negre. Termenul de ,,iudeu” se referă la cineva din seminția lui ,,Iuda”, deși a ajuns să fie folosit în accepțiunea mai largă pentru orice fiu al lui Israel. După cum vom vedea, planul lui Iisus era să extindă chemarea tuturor fiilor lui Israel din lume pentru a se întoarce în pământul lor”. (James D. Tabor, Dinastia Iisus) Paradoxal, pe data de 14 mai 1948, s-a întâmplat acest lucru când, după aproape două mii de ani de când evreii au fost împrăștiați în jurul bazinului mediteraneean de către Imperiul Roman, s-a întâmplat acest lucru, după ce mișcarea sionistă a lucrat pentru recrearea unui nou stat pentru poporul evreu începând cu secolul XIX.

Iisus și Tatăl

,,Al doilea răspuns legat de identitatea lui Iisus- spune Armand Puig- presupune o altă depășire a așteptărilor timpului său. Existau convingeri ferme legate de cel pe care Dumnezeu îl va trimite în momentul decisiv al istoriei., dar Iisus se situează dincolo de ceea ce se poate aștepta de la Mesia al Israelului. Autoritatea cu care vorbește și acționează, faptul că învățătura sa depinde de el însuși (nici măcar de Scriptură și, în plus, caracterul singular al rugăciunilor, toate acestea fac ca identitatea lui să se manifeste pe căi neobișnuite: se arată uimitor de apropiat de Dumnezeu, de deciziile sale, de planul său ultim asupra oamenilor și a lumii. Evident, asta nu înseamnă că Iisus se identifică singur cu un fel de supraom. Dimpotrivă, vorbește despre sine folosind expresia Fiul Omului, al cărei prim sens este, pur și simplu, ,,om”, adică făptură umană văzută în latura pământeană, cu slăbiciunea și precaritatea sa” spune Armand Puig. Profetul Daniel folosește această expresie când spune că ,,cineva ca Fiul Omului” vine ,,pe norii cerului” și primește ,,stăpânirea, slava și împărăția” de la ,,cel vechi de zile”. Acest text se află în Vechiul Testament, cartea lui Daniel, capitolul 7, versetele 13 și 14. ,,Cu Iisus începe Împărăția lui Dumnezeu într-o omenire transformată și înnoită; asta înseamnă că orizontul sfârșitului timpului se apropie și, prin urmare, o figură a acestei epoci, Fiul omului anonim anunțat de Daniel, înzestrat cu putere, se poate concretiza în persoana celui ce se consideră trimis al lui Dumnezeu pe pământ. Cu alte cuvinte, autoritatea lui Iisus de purtător al Împărăției implică faptul că autoritatea lui trece dincolo de  lumea aceasta și de timpul prezent, se întinde în viitor. De aceea îndrăznește, de exemplu, să vorbească despre Masa din Împărăție. Asta nu înseamnă că Iisus se prezintă ca un supraom care amestecă cerul și pământul, ci că dă nume și chip Fiului omului din Daniel 7, personaj viitor, dar care, în el, este anticipat în prezent”. (Armand Puig) Relația lui Iisus cu Tatăl este una cât se poate de intimă și apropiată, aspect vădit din modul său de a se comporta dar și din afirmațiile sale. În capitolul 14 al Evangheliei de la Ioan vom găsi acest mod intim de raportare dintre Iisus și Dumnezeu Tatăl: ,,Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu. Și unde mă duc Eu, voi știți și știți și calea. Toma i-a zis: Doamne, nu știm unde te duci; și cum putem ști Calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl- Care rămâne întru Mine- face lucrările Lui. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine, iar de nu, credeți-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu, și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul”. Textul Sfintei Scripturi nu lasă niciun dubiu asupra identității lui Iisus.

Iisus, pur și simplu

,,Cuvintele rostite de Iisus n-au rămas scrise, ele au fost transmise de memoria afectuoasă a ucenicilor săi. Marii autori sunt cunoscuți prin producțiile lor sau prin intermediul relatărilor unora dintre discipolii lor iluștri: Platon, de exemplu, ni l-a făcut cunoscut pe Socrate, Filostrat este cel care a prezentat viața taumaturgului Apollonios din Tyana. Cazul lui Iisus este asemănător și diferit. Asemănător, fiindcă tot ce știm despre el ne-a sosit grație amintirilor transmise de cei care l-au văzut și ascultat personal. Diferit fiindcă, după două mii de ani, tradiția orală a dispărut și unica amintire rămasă sunt mărturiile scrise, mai ales cele patru evanghelii, punte între el și noi. Aceste mărturii constituie pentru noi calea sigură de acces spre Iisus, izvoarele din care trebuie să soarbă cel ce vrea să-l cunoască. E cert că tradiția creștină a încercat să înlăture startul de pulbere depus de-a lungul istoriei și a transmis elemente care indică drumuri antice și venerabile. Din această tradiție au ieșit produse fascinante, precum cele două epistole dintre Iisus și Abgar, regele Edessei, care ar fi fost scrise în anul 340 al erei seleucide (28-29 d.Hr.), potrivit lui Eusebiu din Caesarea (Istoria eclesiastică 1, 13, 5-10) și care au cunoscut o circulație extraordinară și în literatura medievală. Sau pânza cu reproducerea ,,nefăcută de mâna omului” a chipului lui Iisus- celebrul mandylion-, care ar fi ajuns în mâinile aceluiași Abgar și în anul 944 a fost mutată la Constantinopol. Sau tradiția despre chipul suferind al lui Iisus care ar fi rămas imprimat pe mahrama unei femei- cu numele Veronica- căreia îi fusese milă de bărbatul dus la crucificare. Sau imaginea corporală a unui bărbat care a fost torturat și a murit răstignit, imprimată pe giulgiul de la Torino, o pânză de in de circa patru metri, care ar fi giulgiul în care Iosif din Arimateea a înfășurat trupul lui Iisus după ce l-a coborât de pe cruce în seara de Vinerea Mare. Perlele tradiției și uriașul efort al artiștilor și oamenilor de litere au reușit însă doar aproximări ale figurii lui Iisus, tributare epocii și parametrilor culturali și sociali în care au fost produse” spune cercetătorul și preotul catolic Armand Puig. Teologul și arhiepiscopul anglican Nicholas Thomas Wright concluzionează: Puțină lume din Anglia de astăzi a avut parte de acea educație strictă. Dar scepticismul prosperă încă. Aceleași cărți ateiste denunțând Biserica, creștinismul și religia în general se vând masiv. Două generații după ce majoritatea oamenilor și-au oprit copiii să meargă la școala de duminică pare că oamenii doresc încă să lovească în religia pe care nu o mai au. Bănuiesc oare că Dumnezeu, sau cineva, e încă pe undeva și poate fi încă primejdios? În orice caz, astfel de zvonuri trebuie înăbușite. Marele public dorește să fie înăbușite. Avem visurile noastre să fim niște adulți liberi și nu dorim să ne plecăm genunchii nimănui, mai cu seamă nu acelui vechi și ciudat Dumnezeu și acelui ciudat personaj Iisus! Adeseori însă scepticii care se mângâie sumbru cu aparentul declin al multor biserici tradiționale nu se concentrează asupra lui Iisus însuși. Au ținte de departe mult mai blânde (începând cu un cler cu comportament suspect). Iar dacă-l pomenesc pe Iisus, tind să-l concedieze cu o simplă bătaie din mână. Un fanatic din secolul I, ai cărui adepți sălbatici l-au transformat într-un zeu. Sau, condamnându-l cu o prefăcută laudă, doar un moralist manierat din secolul I, unul din marii învățători ai tuturor timpurilor. Acestea sunt câteva din dinamicile interne ale vântului dinspre vest, vârtejul urlător al scepticismului contemporan. Între timp însă milioane de oameni de-a lungul întregii lumi, și alte zeci de mii în Anglia și Statele Unite, spun o poveste diferită. Pretind că l-au descoperit pe Iisus ca o prezență vie, provocatoare și tămăduitoare. Abundă relatări despre vieți schimbate, despre vindecări fizice și emoționale. Au răsărit noi biserici pline de oameni zeloși și entuziaști, adeseori tineri. Dependenți de droguri sau alcool sunt vindecați, familii disfuncționale se reunesc. Un real ajutor e dat bolnavilor, săracilor, deținuților. Școli decăzute se redeschid, se găsesc noi energii pentru proiecte sociale și culturale creative. Pentru astfel de oameni toate astea sunt foarte reale. E greu să discuți cu o viață radical schimbată sau cu oameni încă în viață atunci când doctorii îi declară gata morți. De aceea există atâta energie în spatele sistemului cu presiune ridicată dinspre nord, puternica forță a unei credințe creștine nou activate, dar adeseori foarte ,,conservatoare”. Mulți sceptici pur și simplu ignoră aceste fenomene creștine actuale. Și mulți dintre acești noi adepți ai lui Iisus cu cifră octanică ridicată le întorc pur și simplu complimentele. Iar acest fapt e nesănătos- de ambele tabere. Trebuie să gândim lucrurile în mod limpede. Iisus însuși era deschis tuturor veniților. Le spunea adepților săi să-L iubească pe Dumnezeu cu mințile lor, precum și cu toate celelalte părți constitutive ale ființei lor. Nu e nimic de pierdut, ci totul de câștigat de pe urma unei cercetări adecvate. Impresia care mă urmărește e însă aceea că ,,Iisus-ul” prins în focul încrucișat al acestor războaie culturale poate fi unul considerabil mai mic decât Iisus-ul pe care-l găsim de fapt în paginile primelor scrieri creștine și în istoria reală a secolului I. La urma urmei, așa cum e foarte posibil ca scepticii să se înșele, la fel de posibil este- cum ne-o arată din plin istoria Bisericii- ca adepții cucernici ai lui Iisus să se înșele și ei. E vital așadar să privim din nou spre Iisus însuși”. (Nicholas Thomas Wright, Iisus pur și simplu). Este Iisus accesibil numai cucoanelor cucernice și acre, care privesc urât spre orice tânăr nou-venit în biserică, în adidași, blugi, cu cercel în urechi sau nas, tatuat? Nu oare și aceștia îl poartă pe Dumnezeu în suflet? Sau care strâmbă din nas la scâncetul unui bebeluș pe care mama îl aduce la împărtășit? Și, uite așa, în ciuda regulamentelor, canoanelor, ritualurilor, privim spre Iisus pur și simplu. (Ștefan BOTORAN)