În 4 martie 1977, la ora 21:22, România era zguduită de un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, rămas în istorie ca seismul care a lăsat în urmă cele mai multe victime și cele mai mari pagube în țara noastră. Bilanțul seismului – 1.578 de oameni și-au pierdut viața, dintre care 1.424 numai în București. La nivelul întregii țări, 11.300 de oameni au fost răniți și în jur de 35.000 de locuințe s-au prăbușit.
Nicolae Ceaușescu, aflat în vizită în Nigeria în seara producerii cutremurului, a decis instituirea stării de necesitate în întreaga țara.
Printre victimele cutremurului din 1977 s-au numărat și personalități precum actorii Toma Caragiu și Eliza Petrachescu, regizorul Alexandru Bocăneț sau cântăreața Doina Badea.
Cutremurul a provocat și prăbușirea unor monumente de arhitectură din Capitală, dar a constituit și un pretext de care regimul comunist s-a folosit pentru a demola unele clădiri „incomode”.
Ruinele unor blocuri care ar fi trebuit ridicate în Zimnicea, una dintre localitățile puternic afectate de cutremurul din 4 martie 1977, „vorbesc” despre minciunile cu care a fost păcălit Ceaușescu la prezentarea bilanțului seismului.
La scurt timp după cutremurul din ’77, autorităţile locale din Zimnicea au trimis rapoarte exagerat de alarmiste la București.
„S-a vehiculat ideea că Zimnicea a fost distrusă în procent de 80% la fondul de clădiri, a existat un astfel de anunţ către Bucureşti“, scria Gheorghe Boldişor, un cunoscut profesor din Zimnicea, în numărul din martie 2008 al ziarului Primăriei Zimnicea.
Cutremurul cauzase decesul a patru oameni și rănirea a peste 100 localnici. În privința pagubelor, bilanțul prezentat lui Ceaușescu a fost atât de exagerat, încât l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să decidă efectuarea unei vizite la Zimnicea.
„Până să vină Şefu’, se dărâmase mai mult de 50% din ce era bun“
Emil Petrescu, unul dintre locuitorii din Zimnicea care au prins acele vremuri, a fotografiat străzile oraşului după producerea cutremurului. Pe spatele imaginilor developate de Petrescu, păstrate în arhiva familiei, apar însemnări pe care bărbatul le-a făcut în acele zile.
Fotograful a notat că cutremurul n-ar fi distrus decât „30% din clădiri, dar buldozerele au făcut restul până la 100%“ şi că „în câteva ore, până să vină Şefu’ (n. r. – Ceauşescu), se dărâmase mai mult de 50% din ce era bun“.
„Am fost şi vom fi o ţară de parşivi”
Nicolae Ceaușescu a ajuns la Zimnicea pe 6 martie 1977, la două zile după cutremur.
Pe una dintre pozele care-l surprind pe Ceauşescu pe străzile oraşului, Petrescu a scris:
„Am fost şi vom fi o ţară de parşivi: clădirile din spatele lui Ceauşescu, înainte de venirea lui, dimineaţa erau toate în picioare. Un buldozer, în câteva ore, le-a adus în starea în care se văd. Până şi pe Ceauşescu l-am dus de nas! Şi uite aşa Ceauşescu a promis că Zimnicea va fi un oraş modern şi model. După numai doi-trei ani, aproape toate şantierele au sistat lucrările. Apartamentele aproape terminate au început să fie jefuite de ţigani, dar şi de alţii, inclusiv personalul (…). S-a furat tot ce se poate fura: de la uşi, ferestre până la dezlipirea linoleumului. Însăşi de pe şantiere se fura tot ce se putea: ciment, cărămizi, cofrag, fier beton, var, nisip etc. Zimnicea nu a ieşit nici modernă, nici model. Jumătate din blocuri au rămas neterminate“.
Planul privind ridicarea a 6.000 de apartamente noi, un eșec
Calendarul „Scânteia“ din 18 februarie 1984 detalia dispoziţiile date de Ceauşescu la Zimnicea: peste 6.000 de apartamente (pe baza unor estimări privind creșterea numărului de locuitori pe care Ceaușescu le luase în calcul), cu spaţii comerciale la parterul blocurilor, casă de cultură, magazin universal, cinematograf, hotel, sală de sport şi stadion.
Martor la vizita lui Nicolae Ceaușescu a fost Și Manole Deca, fost horticultor din oraş, care a mărturisit că l-a auzit pe președinte când a declarând în faţa localnicilor că va reconstitui Zimnicea din temelii. În opinia sa, planul a fost de la început disproporţionat, deoarece, potrivit mărturisirilor acestuia, au fost case care nici n-au fost atinse de cutremur.
Un alt locuitor din Zimnicea, Marcel Constantinescu, fost învăţător, povestea și el, în urmă cu câțiva ani, pentru „Adevărul“, că ideea construirii blocurilor a fost „nepotrivită“:
„După ce s-a terminat cutremurul s-a luat hotărârea de către organele de partid de atunci să se construiască. Aveau de gând să dărâme tot oraşul să construiască blocuri. O idee tâmpită! Păi, pentru cine le construia? (…) Au rămas blocurile care se văd, nişte schelete“.
„Reconstrucția” promisă de Ceauşescu începuse totuși cu viteză la Zimnicea, fiind aduse echipe de muncitori, militari, ingineri din mai multe judeţe ale României pentru a munci la ridicarea blocurilor. După mai puțin de cinci ani şantierele au fost sistate în totalitate.
„Jumătate din blocuri au rămas neterminate. Zimnicea nu a ieşit nici modernă, nici model“, mai spune localnicul Emil Petrescu.
Pe unele dintre blocurile care au fost terminate şi sunt locuite apar scrise nume de judeţe: Caraş-Severin, Vâlcea, Dâmboviţa, Ialomiţa, Neamţ sau Maramureş. Inginerii de şantier au aprobat inscripţionarea acestor nume pe clădiri, ca un fel de recompensă pentru muncitorii veniţi la „reconstrucție” din aceste județe.
