Pe urmele Mântuitorului Iisus. Drumul spre calvar

Iisus Hristos își asumă planul de reînnoire a lumii prin jertfa Sa, El împlinește planul Tatălui și finalizarea resetării întregului neam omenesc, așteptat fiind de profeții Vechiului Testament și toți înțelepții lumii antice indiferent de contextul religios în care aceștia s-au născut. Crucea va împărți istoria în două: înainte și după Hristos. Cale de mijloc nu va mai fi. Tânărul profet va privi spre ultimul traseu al vieții Sale destul de înfricoșat din punctul de vedere al umanității pe care El și-a asumat-o încă de la început.

Știa Iisus modul în care va sfârși?

Este o întrebare pe care nu și-au pus-o prea mulți cercetători ai mesianismului iudaic. Știa Iisus concret că va sfârși printr-o pedeapsă a autorităților romane  sau va întrevedea acest aspect numai în ultimele zile ale vieții pământești? El știa că ,,bătrânii” și ,,înțelepții” poporului evreu i-au pregătit sfârșitul dar nu suntem siguri dacă cunoștea în profunzime ultimele detalii ale sfârșitului. Liderii religioși ai evreilor nu au vrut să riște o pedeapsă in corpore venită din partea autorităților romane, astfel încât ei s-au hotărât să acționeze rapid atunci când îl vor prinde pe picior greșit, singur. ,,Singura lor speranță rămânea să îl aresteze pe Iisus când ar fi fost singur, poate noaptea, cu doar câțiva însoțitori pe lângă el. Mai erau două zile până la Paște și nu știau ce avea de gând Iisus sau de ce ar fi fost în stare. S-au hotărât că o acțiune rapidă ar fi fost necesară” explică James T. Tabor.

O cină între prieteni

Ultima cină împreună cu apropiații săi s-a dovedit a fi un mijloc prin care El să-și ia rămas bun de la prietenii Săi și, totodată, să-l divulge pe trădător. ,,Miercuri, Iisus a început să facă planurile pentru Paște. A trimis doi ucenici în oraș ca să pregătească o cameră de oaspeți mare, la etajul unei case, unde să se poată reuni tainic și în siguranță cu cei apropiați. Cunoștea pe cineva care avea o asemenea sală disponibilă și aranjase în prealabil. Pelerinilor creștini li se arată un sit cruciat cunoscut drept Cenaclu sau ,,încăperea de sus” pe dealul de apus al Ierusalimului, pe care cruciații l-au numit în mod eronat ,,Muntele Sonului”. Zona aceasta făcea parte din ,,orașul de Sus” unde Irod își construise palatul. Din punct de vedere topografic, este mai înalt decât Muntele Templului. Era cea mai măreață parte a Ierusalimului cu străzi largi și piețe, cu palatele rezidențiale ale celor bogați. Puțin probabil că acesta ar fi fost locul ales. ,,Încăperea de sus” se afla mai degrabă în partea de jos a orașului, la ,,adevăratul Munte al Sionului”, unde locuiau cei săraci, chiar la nord de scăldătoarea Siloamului. De fapt, Iisus le spune ucenicilor ,,să-l urmeze pe un om ducând un urcior cu apă” și va intra în oraș, apoi într-o casă anume. Singura sursă de apă era în partea sudică a Orașului de Jos. De fapt, locul scăldătorii Siloam a fost descoperit accidental în 2004. Acum putem indica aproape cu precizie zona menționată în evanghelii. Tradiția creștină ulterioară a plasat ultima cină a lui Iisus cu ucenicii joi seara, și crucificarea lui vineri. Astăzi, știm că toate acestea s-au întâmplat cu o zi mai devreme. Ultima cină a lui Iisus a avut loc miercuri noaptea și a fost crucificat joi, în ziua a paisprezecea a lunii iudaice Nisan. Cina de Paște era servită joi seara, la apusul soarelui, atunci când începea a cincisprezecea zi din Nisan. Iisus nu a mâncat cina de Paște. Murise joi, la ora trei după-amiaza. Confuzia s-a ivit din cauza faptului că evangheliile ne spun că era grabă mare să-i dea trupul jos de pe cruce și să-l îngroape, fiindcă se apropia ,,sabatul”. Toată lumea a presupus că referința la sabat presupunea sâmbăta- și deci crucificarea trebuie să fi aut loc vinerea. Totuși, la iudei, și ziua de Paște era ,,sabat” sau zi de odihnă, indiferent de ziua săptămânii în care cade. În anul 30 d.Hr., ziua a cincisprezecea a lunii NIsan era și zi de sabat, deci două zile de sabat aveau loc una după alta: vineri și sâmbătă. Matei pare să știe acest lucru din moment ce spune că femeile au venit să viziteze mormântul lui Iisus duminică dis-de-dimineață, ,,după sabate”- originalul grecesc este la plural (Matei 28:1)” spune Tabor.

Evenimentele din preajma răstignirii în opinia lui James Tabor

Cercetătorul James Tabor fixează ultimele evenimente din viața lui Iisus în următoarea ordine:

•   Miercuri, 3 aprilie, adică Nisan 13, Ultima cină a lui Iisus și arestarea în grădina Ghetsemani;
•   Joi, 4 aprilie Nisan 14- Crucificarea 9. A.M.
•  Moartea 3 P.M.
•   Masa de Paște după apusul soarelui; 5 aprilie- Nisan 15 vineri (sabat) cu Paștele evreiesc și Iisus în mormânt
•  7 aprilie- Nisan 17, adică duminică cu descoperirea mormântului gol. ,,Citind Evangheliile după Marcu, Matei și Luca, putem crede că ,,cina cea de taină” era masa de Paște. Unii au argumentat că poate Iisus a mâncat cina de Paște o zi mai devreme- știind dinainte că avea să moară. Adevărul este că Iisus nu a mâncat nicio masă de Paște în anul 30 d.Hr. Când a început masa de Paște joi la apusul soarelui, Iisus era mort. A fost pus în grabă în mormânt până după sărbătoare când se putea organiza înmormântarea cuvenită” menționează Tabor.

Ultima cină

Armand Puig merge pe tradiția creștină marcând astfel ultimele evenimente din viața lui Iisus. ,,Joi, 6 aprilie, anul 30 d.Hr., ziua dinaintea patimilor și morții sale, Iisus, care are ca loc de găzduire Betania, decide că va lua cina cu cei Doisprezece într-o casă situată în interiorul zidurilor Ierusalimului și trimite pe doi dintre ei să pregătească masa (v. Marcu 14, 12-16; Matei 26, 17-19; Luca 22, 7-13). Ucenicii intră în Ierusalim cu misiunea ca, discret, aproape clandestin, să pregătească cina într-o încăpere mare a unei case din oraș, împodobită cu covoare și perne. Cei doi ucenici nu știu unde se află casa și, potrivit indicațiilor date lor de Iisus, vor trebui să fie conduși de un bărbat cu un urcior cu apă, pe care îl vor găsi la intrarea în oraș. Spre seară, Iisus intră în casă cu cei Doisprezece. Pentru el- pentru ei sigur nu- este o cină de rămas bun. Iisus nu doar le spală picioarele, dar va rosti unele cuvinte despre pâine (la începutul mesei) și despre paharul cu vin (la sfârșit). Aceste cuvinte- împreună cu gesturile anterioare, pe care vor să le explice- reflectă sensul pe care Iisus îl dă, explicit, morții sale iminente. Acum, înaintea supliciului, Iisus ,,vede” în profunzime evenimentele și-și situează moartea în relație cu trecutul, prezentul și viitorul. Concentrează în ultima Cină toată viața sa. Cina de rămas bun arată, ca niciun alt eveniment din viața lui Iisus, semnificația pe care a vrut s-o dea morții sale” (Armand Puig, Iisus, un profil biografic). Vom analiza mai departe în contextul călătoriei noastre în tainele vieții lui Iisus semnificația gesturilor Sale de dăruire și slujire. (Ștefan BOTORAN)