FOTO: ProTV

Economistul Ilie Şerbănescu, ministru al Reformei în cabinetul Victor Ciorbea, a murit la vârsta de 81 de ani.

Tristul anunț a fost făcut de soția lui Ilie Șerbănescu, Cristina, pe Facebook, potrivit Gândul.

„Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris, luni, pe Facebook, soția fostului ministru.

Publicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu s-a născut la 20 iunie 1942.

A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, apoi, în 1978, a devenit doctor în economie.

Este autor al lucrărilor „Corporaţiile transnaţionale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), precum şi a peste 1.500 de articole şi studii asupra reformei postdecembriste din România.

A publicat articole de analiză la ziarele cu profil economic şi financiar.

Ilie Şerbănescu a fost ministrul Reformei, preşedinte al Consiliului pentru Reformă, în cabinetul Ciorbea remaniat (5 decembrie 1997-17 aprilie 1998), notează Agerpres.

Mai mult, reputatul economist a moderat emisunea „Rătăciți în tranziție”, la ProTV, la începutul anilor 2000 și a fost, pentru o perioadă de timp, director editorial al Ziarului Financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here